Nicolae Ceauşescu şi criza economică din România

Printre instrumentele utilizate de Nicolae Ceauşescu pentru depă­şirea crizei economice din anii '80 s-au aflat: demagogia, modificarea terminologiei din discursurile oficiale şi înfiinţarea de noi structuri birocra­tice.

Demagogia promovată de la cel mai înalt nivel politic a avut scopul de a preveni discutarea pu­blică a mo­dului în care liderul PCR a condus ţara spre un dezastru economic. Proce­dând astfel, Nicolae Ceauşescu a ur­mărit să învino­văţească "popo­rul român" şi or­ganele statului, acu­zân­du-le de faptul că nu au ştiut cum să conducă "mai eficient" şi că nu a fost "ordine şi disciplină".

Prin exonerarea de răspundere a Partidului Comunist Român şi mai ales a conducătorului său suprem, s-a încercat evitarea declanşării unei crize sociale similare cu cea din Polonia. Acolo, muncitorii contestau în mod deschis şi extrem de puternic rolul conducător al Partidului Muncitoresc Unit Polonez. Liderii acestuia erau consideraţi principalii vinovaţi pentru dezastrul economic în care se afla întreaga ţară.
Criza poloneză a avut efecte şi în privinţa terminologiei politice fo­lo­site în România.

 

Astfel, Nicolae Ceauşescu a anunţat în 1982 faptul că Partidul Comunist Român renunţa la teza "dictaturii proletariatului" în fa­voarea tezei "statului democraţiei m­uncitoreşti, revoluţionare". Este posibil ca liderul PCR să fi reţinut foarte bine una din ideile esenţiale ale discursului rostit la 5 decembrie 1980, la Moscova, de liderul polonez Stanislaw Kania: "Partidul (Muncitoresc Unit Polonez - n.r.) s-a dove­dit slab în ceea ce pri­veşte activitatea ideologică (...) Prea de­vreme am lansat lozinca construirii so­cietăţii socia­liste dezvoltate".

 

Drept urmare, liderul PCR a în­fiinţat în anii '80 diferite or­ga­ni­zaţii, care ofereau aparenţa existenţei unei democraţii în România. Scopul urmărit a fost evitarea aso­cierii maselor populare în organizaţii independente de controlul partidului, similare cu cele din Po­­lonia. În acest fel, Nicolae Ceau­şes­cu a creat o "democraţie originală", cu noi structuri birocratice. Acestea au blocat şi mai mult procesul de adoptare a deciziilor în do­meniul economic. Prin inventarea noţiunii de "stat al democraţiei munci­to­reşti, revoluţionare", Nicolae Ceau­şescu a încercat în mod perfid să se men­ţină la putere, jon-­glând cu di­feriţi termeni aşa-zişi politici: "conlucrare armonioasă", "participare conşti­entă", "demo­craţie munci­to­rească, revoluţio­nară".

În primăvara anului 1984, economiştii Vasile Pilat şi Daniel Dăianu au publicat în Revue Roumaine d'Études Internationales articolul intitulat "Unele probleme ale dezvol­tării economiilor socialiste euro­pene". La prima vedere, titlul res­pectiv nu atrăgea atenţia, dar în cadrul studiului se dezvăluia preocuparea celor doi autori faţă de criza prin care treceau statele membre ale Con­siliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER). Criza res­pectivă era numită de aceştia "in­voluţie a eficienţei producţiei so­ciale".

 

Poziţia lor se deosebea de cea a ideologiei oficiale din România (şi nu numai), care considera că doar în societatea capitalistă apar crize economice, nu şi în societăţile cu economii socialiste planificate.

 

În cadrul studiului, cei doi autori au subliniat faptul că reformele economice de la mijlocul anilor '60 din statele comuniste europene au avut rezultate limitate şi mai cu­rând ne­satisfăcătoare. În consecin­ţă, ei pro­puneau adoptarea unei autoadmi­nistrări sporite în cadrul economiilor respective. Totodată, au susţinut ideea formării unor preţuri flexibile la majoritatea produselor. Excepţie făceau doar pre­ţurile de la bunurile de strictă necesitate, în special la produsele alimentare de bază. Aplicarea pro­punerii menţionate putea impune câteva elemente caracteristice ale economiei de piaţă în statele membre ale CAER.

 

De asemenea, cei doi economişti propuneau realizarea unor ajustări în economiile ţărilor socialiste în domeniul producţiei de bunuri. Această măsură ar fi determinat di­minuarea sau eliminarea completă a unor produse din procesele de fa­bricaţie. Totodată, fondurile econo­misite în acest fel puteau fi alo­cate în domeniile care ar fi rămas viabile după efectuarea selecţiei la nivelul tuturor ramurilor econo­mice.

Este evident faptul că ideile lor nu erau în concordanţă cu concepţia lui Nicolae Ceauşescu despre conducerea centralizată a economiei româ­neşti.

 

Liderul PCR avea nevoie, printre altele, de ţapi ispăşitori pentru a se putea menţine la putere. În consecinţă, l-a indicat drept principal vinovat pentru criza economică din România pe Cornel Burtică, minis­trul Comerţului Exterior şi al Coope­rării Economice Interna­ţio­nale. Acesta a fost concediat la 1 mai 1982 împreună cu întregul guvern condus de Ilie Verdeţ. Totodată, Nicolae Ceauşescu a hotărât restituirea acce­l­erată a datoriilor externe ale Ro­mâniei şi s-au comprimat la maximum importurile de produse industriale şi agricole. Concomitent, s-a aplicat un program de raţionalizare a consumului de alimente în întreaga ţară.

 

După cum constata liderul sovie­tic Mihail Gorbaciov, sistemul de valori pe care îl promova Nicolae Ceauşescu în anii '80 avea un eşafodaj propagandistic bine dezvoltat. Ideile fundamentale ale comunismului românesc continuau să fie staliniste. Iar Nicolae Ceauşescu le-a păstrat cu sfinţenie până la sfâr­şitul vieţii, aducând modificări doar formei de organizare.

 

În asemenea condiţii, existenţa cultului personalităţii părea fi­rească şi chiar necesară atât pentru liderul adulat (principalul beneficiar), cât şi pentru membrii elitei politice din preajma conducătorului (beneficiarii de rang inferior). Pe de-o parte, grupul de adulatori îşi exprima în cele mai diverse moduri fidelitatea faţă de Ceauşescu, în mod constant şi public. Pe de altă parte, aceştia obţineau diverse be­neficii pe care le utilizau pentru a-şi păstra condiţia socială dobândită, pentru a-şi satisface anumite ca­pricii şi/sau pentru a-şi mulţumi clienţii din sistemul de vasalitate intercondiţionată existent în mod obişnuit în societatea românească.

 

Cultul personalităţii a erodat eşa­fodajul propagandistic construit în jurul lui Nicolae Ceauşescu. Efectele au fost atât în defavoarea liderului adulat, cât şi împotriva intereselor celor care au construit şi au men­ţinut acel cult. Treptat, principiile comunismului, amintite de liderul PCR ori de câte ori avea prilejul, au devenit doar o enumerare rituală a unor idei lipsite de con­ţinut.

Câteva efecte, generate la sfâr­şitul anilor '80 de cultul persona­lităţii şi de politica economică fa­limentară promovată de Nicolae Ceauşescu, se pot regăsi în documentul pe care îl publicăm în continuare. Originalul acestuia se află la Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond CC al PCR - Cancelarie, dosar 53/1989, f. 126.