Profesorii îi păsuiau pe ţărani la recensământul animalelor

La 20 ianuarie 1989, profesorul Con­stantin Ciosu, care preda fizica la şcoala din comuna Costache Negri, judeţul Galaţi, era deja pe teren, de la prima oră, pentru recensământul animalelor. Nu era singurul cadru didactic care umbla prin curţile oamenilor să le numere găinile, oile şi porcii, în loc să stea la catedră şi să le predea ele­vilor, mai ales că era în plin trimestru.

Recensământul animalelor era re­a­­lizat în principal de profesorii de la sate, după cum spune şi Vasile Mo­lan, actual profesor universitar, fost inspector pentru învăţământul primar în Ministerul Învăţământului în perioada comunistă. Şi nu era o ca­racteristică a anului 1989. "În gene­ral, astfel de acţiuni, precum re­censă­mântul animalelor, se făceau pe perioada vacanţei. Dar şi dacă picau în timpul şcolii te scoteau de la ore şi nu aveai drept la replică", ex­plică Vasile Molan. Fostul inspector a participat şi el la recensământ în calitate de profesor, supravegheat înde­aproape de un activist. "Activistul nu stătea mereu după mine, aşa că mă mai înţelegeam cu ţăranii, dar cu grijă să nu fiu prins". În cazul în care un cadru didactic minţea pentru ţărani şi era prins risca să îi fie tăiat din salariu sau, dacă scăpa, avea de scris zeci de rapoarte în care trebuia să explice de ce a făcut un lucru necuvenit, după cum îşi aminteşte fostul inspector din Ministerul Educaţiei.

În general, profesorii riscau însă, aşa cum singuri povestesc acum. "Personal îmi era silă de toată tă­răşenia asta, aşa că intram în casa omului şi scriam câte animale îmi spunea el. Probabil că mulţi făceau aşa", povesteşte Constantin Ciosu.

Şi Vasile Molan se arăta foarte înţelegător cu oamenii, aşa că odată, fiind în curtea unui sătean care aveao vreo 6-7 oi şi pe care îl păsuise la numărătoare, a fost invitat la un pahar de vin. "Când a co­borât în beci să aducă vinul, să mă omenească, au mai ieşit de acolo încă vreo 10 oi", povesteşte amuzat profesorul, care la acel mo­ment nu era chiar atât de încântat de pri­velişte. Asta, pentru că, aşa cum spune şi fostul profesor de fizică, "erau medicii veterinari, activiştii, care mai verificau".

Pentru a se descurca să numere animalele din ogrăzile ţăranilor, dascălii de la ţară, mulţi dintre ei navetişti, cu mutaţie pe buletin, erau chemaţi cu câteva zile înainte pentru instruire. "Profesorii erau intelectualii statului, oameni şco­liţi, în care partidul avea încredere. Şi apoi, la primărie era personal puţin, iar în sat era un medic veterinar şi un tehnician", explică Ciosu de ce erau alese cadrele didactice. Dacă cei de la sate aveau soarta pecetluită, nici dascălii de la oraş nu erau scutiţi, în cazul în care mai era nevoie de personal. Sever Popa, actual director al Colegiului Na­ţional "Mihai Viteazul" din Capitală, fost profesor de fizică la Liceul Industrial nr. 3 înainte de 1989, spune că a participat şi el la re­censământul animalelor într-un sat de lângă Bucureşti. "Ne-au su­nat la şcoală şi ne-au spus că trebuie să mergem la recensământ. Nu aveai voie să zici nu, ci doar să munceşti voluntar pentru ţară."

Recensământul ţinea o săptă­mână, dar au fost ani în care profesorii au pierdut şi două săptă­mâni de şcoală. "Dura mult, pentru că mergeam din gospodărie în gospodărie, chiar şi duminica, de mai apucam doar puţin, după-amiaza, să ajungem la şcoală. După ce se termina ne chinuiam să recuperăm toată materia", completează Constantin Ciosu, care spune că cel mai mult în Galaţi a numărat găini şi porci.