x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Să râdem cu ei!

Să râdem cu ei!

12 Ian 2009   •   00:00

Anecdote din toată lumea



O femeie admiră un superb Saint-Bernard:
– Frumos câine. L-aş cumpăra. Dar şi două mii de dolari… O să se supere bărbatul meu.
– Doamnă, îi spune vânzătoarea , mai uşor veţi găsi un alt soţ, decât un câine ca acesta…


– Domnule – este oprit la plecare din restaurant un consumator – achitând nota, aţi uitat să plătiţi chelnerul…
– Dar n-am mâncat aşa ceva!...


– Unii îmi dau treizeci, alţii treizeci şi doi de ani, îi spune o femeie unui vecin din compartimentul de tren. Dumneata ce vârstă îmi dai?
– Păi, pe amândouă…


Un fotograf a cumpărat de la farmacie nişte arsenic. N-a întâmpinat nici o obiecţie decât că a trebuit să semneze în condica de substanţe toxice. După o săptămână s-a reîntors să cumpere somnifere. Dar farmacistul a insistat să i se prezinte reţeta.
– Ai putut să-mi vinzi atâta arsenic cât să otrăvesc toţi locuitorii oraşului, şi nu mi-ai cerut reţetă, protestă el. De ce nu-mi dai câteva pilule?
După un moment de ezitare, farmacistul spuse:
– Da, dar arsenicul e altceva: nu creează viciu.


Un băieţel îi cere tatălui său să-i îm­pru­mute 50 de cenţi ca să-şi cumpere un peşte pentru acvariu. Întrebat cum îi va putea da înapoi el spune:
– Data viitoare, când îţi voi mai cere 50 de cenţi să nu-mi mai dai.


La funerariile unui bogătaş, un tânăr care urma convoiul plângea în hohote. Un bărbat, mişcat de lacri­mile tânărului, îl întreabă:
– Sunteţi fiul defunctului?
– Nu! Din cauza asta plâng!
Revista Rebus numărul 11/1989

×
Subiecte în articol: special