De-a lungul anilor, jurnalista şi scriitoarea Larisa Vasilieva a fost interesată de personalitatea şi biografiile soţiilor liderilor comunişti ai Kremlinului. Printre altele, s-a întâlnit în mai multe rânduri şi a scris şi despre Raisa Gorbaciova.
Deja în mai 1989, Gorbaciov era criticat în mediile politice sovietice pentru importanţa ce i-o conferise soţiei sale. Faptul că Raisa Gorbaciova era atât de elegantă şi îşi însoţea soţul în toate vizitele din străinătate, stârnise reacţii negative printre conservatorii sovietici. Se auzeau tot mai multe voci care pretindeau că PCUS şi URSS sunt conduse nu de Mihail Gorbaciov, ci de soţia sa Raisa.
Prezentăm în cele ce urmează un fragment din cartea Larisei Vasilieva "Doamnele Kremlinului" (Editura Universitas, Chişinău, pp. 416-419), unde autoarea îşi descrie impresiile după întâlnirea cu Raisa Gorbaciova la şedinţa Sovietului Suprem al URSS din mai 1989.
Lavinia Betea
Am îmbrăcat o rochie uşoară de vară - de data aceasta m-am împopoţonat. Ajutorul lui Gorbaciov m-a întâmpinat la intrare, spunându-mi că, exact la ora douăsprezece, în pauză, trebuie să fiu la parter, lângă centrul de presă. De acolo el mă va însoţi la locul fixat.
A început şedinţa. Priveam în direcţia unde, de obicei, în loja guver-namentală stă Raisa Maximovna, dar n-am văzut-o. Dar, iată că, în toiul discursului cuiva, de Gorbaciov s-a apropiat un bărbat şi i-a şoptit ceva. Mihail Sergheevici s-a ridicat în grabă şi a ieşit. A lipsit vreo zece minute, iar când a reapărut, concomitent cu el, dar în loja guvernamentală, a intrat şi ea. "S-a dus s-o întâmpine. Pare-se, educaţia în familie e la nivel", mi-a trecut prin minte. Şi m-am pătruns şi de mai mari speranţe referitoare la ideea parlamentului feminin. (...)
Şedinţa de dimineaţă s-a terminat cu un scandal între deputatul Saharov şi un "afganeţ" care i-a cerut socoteală academicianului. Femeia, care a luat cuvântul imediat după cei doi - nu-mi amintesc numele ei - l-a stigmatizat, cu voce ţipătoare, pe Saharov. Sala, tensionată la culme, fierbea. Şi atunci a fost anunţată pauza.
Toţi s-au dus la prânz. Sala congresului era aproape pustie, când ajutorul lui Gorbaciov m-a condus la Raisa Maximovna, care stătea singură în loja guvernamentală. Ne-am salutat, m-am aşezat alături. În sală mai plana norul incandescent al scandalului politic.
- E foarte greu, am spus.
- E foarte greu, mi-a răspuns ca un ecou.
Ne-am uitat una la alta. Fiecare a observat, probabil, că interlocutoarea pare obosită şi ofilită. Amândouă palide. Fără manichiură. Fiecare obsedată de ceva. Era în zilele când Rasia Maximovna auzise pentru prima dată de atacurile brutale la adresa ei. Deputatul Suhov, un om departe de a fi cult, şi, poate chiar nu prea echilibrat, a spus în auzul întregii lumi, adresându-se lui Gorbaciov, că el conduce prost ţara, că e influenţat de soţie.
- Nu înţeleg cu ce m-am făcut vinovată, îmi împărtăşea frământările Raisa Maximovna, evident căutând consolare. Sunt soţia soţului meu. Călătoresc cu el în virtutea protocolului. Îl ajut cu ce pot. Dv. ce credeţi? Ce atitudine să iau faţă de asemenea discursuri?
- Să nu le observaţi.
- Just! Ea s-a bucurat. Aşa am şi procedat. Astăzi am fost asaltată de ziariştii străini. M-au întrebat ce cred despre critica la adresa mea. Le-am zis că n-am observat nici un fel de critică.
Începutul conversaţiei noastre l-am memorizat bine. Nu mă apuc să citez în continuare, cuvânt cu cuvânt modul cum a evoluat discuţia. Dar conţinutul îl voi reda. Raisa Maximovna a vorbit mult timp de una singură.
Mi-a povestit despre anii de studii împreună cu Mihail Segheevici, despre căsătorie. Amândoi au avut posibilitatea să rămână în Moscova, la aspirantură, dar au ales altă cale - el s-a antrenat în activitatea comsomolistă, apoi în cea de partid. Mi-a spus cât de greu i-a fost când trebuia să lucreze, să pregătească concomitent teza de candidat, să fie şi gospodină în casă. Când li s-a născut fetiţa, ea chiar plângea deseori din cauza greutăţilor; n-avea aproape nimic atunci, nici rochii frumoase, nici un palton bun - ele au apărut pe urmă...
În aluziile pur femeieşti, la sărăcia suportată, care-mi erau atât de cunoscute de la întâlnirile cu celelalte soţii din Kremlin, parcă ar fi fost un salut de la toate împreună. (...)
Discursul meu înflăcărat începu să piardă din convingere, să se ofilească, să se stingă...
- Da? M-a întrerupt pe neaşteptate Raisa Maximovna. Afirmaţi că n-are să rezulte nimic din restructurare? Nu se poate să afirmaţi aşa ceva. Trebuie să credem. Doar şi în articolele dv. scrieţi că fără credinţă nu putem trăi. Eu cred. Eu doar mă tem că în patru ani n-o să izbutim...
Aşa a şi spus: "... Mă tem că în patru ani n-o să izbutim..."
- Ce n-o să izbutiţi? - am întrebat eu.
Nu mi-a răspuns. A adus capăt de vorbă despre sănătatea lui Mihail Sergheevici, spunându-mi că pentru dânsa sănătatea lui este cel mai important pe lume, că iată se întâmplă să i se ridice tensiunea.
Din cauza suprasolicitării forţelor. Cum numai a început să vorbească despre Mihail Sergheevici, vocea şi faţa i s-au transfigurat - au fost abandonate expresiile formale şi tonul oficial. În faţă aveam o femeie drăguţă, casnică, pur şi simplu, soţia soţului său, foarte feminină şi plăcută. Apoi am discutat despre anii de studii la universitate, am căutat cunoştinţe comune. Nu le-am găsit. Patru ani diferenţă de vârstă pentru universitate înseamnă mult.
Citește pe Antena3.ro