x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Stenograma Şedinţei CPEx din 3 februarie

Stenograma Şedinţei CPEx din 3 februarie

04 Feb 2009   •   00:00

Nicolae Ceauşescu: Discutăm Ra­por­tul cu privire la îndeplinirea pla­nului pe luna ianurie şi măsuri pentru realizarea integrală a planului pe luna februarie şi trimestrul I 1989. Ştiţi toţi rezultatele? La producţia marfă industrială avem o restanţă de 2,4 miliarde lei. Sigur, faţă de luna ia­nuarie 1988, aceasta reprezintă 106,4 la sută, dar foarte prost este cu producţia de export. În primul rând nu s-au realizat restanţele pe 1988, care trebuiau realizate în prima parte a lunii. De ce nu s-a prezentat, aşa cum a fost stabilit, cum s-a realizat această restanţă şi s-a pus pe global? De ce nu s-a prezentat?



Tov. Ionescu Nicolae: Sunt prezentate la pagina 6, coloana 5.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Metalurgia de ce nu a realizat producţia?
Tov. Enache Marin: Tovarăşe secretar general Nicolae Ceauşescu, permiteţi-mi să raportez că am luat toate contractele pe care le-am avut la Centrala metalurgică şi le-am trecut pe luna aceasta, iar la celelalte am făcut planul la export pe anul trecut şi în luna februarie vom da în continuare din contractele pe anul trecut.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Ai făcut din 31, 18. De ce? Este restanţa pe anul trecut.
Tov. Marin Enache: Contractele au fost pe două unităţi.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Eu nu discut pe unităţi; am discutat clar că trebuiau realizate în întregime şi aţi avut contracte!
Tov. Marin Enache: Aşa este!
Tov. Nicolae Ceauşescu: Pe ansamblu, voi n-aţi realiat 75 de milioane din 136 de milioane.
Tov. Marin Enache: Suntem cu 15 milioane mai mult decât în luna decembrie 1988.
Tov. Nicolae Ceauşescu: S-a terminat luna decembrie. Nu o discutăm!
Tov. Marin Enache: A fost un volum foarte mare de export.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Faţă de 136 de milioane n-aţi realizat decât 75 de milioane, ceea ce reprezintă 54 la sută din plan. 61 de milioane sunt nerea­lizate. Aceasta este realitatea!
Tov. Marin Enache: La vămuit am făcut un volum foarte mare.
Tov. Nicolae Ceauşescu: Întregul plan trebuie să-l prezentaţi pentru mâine. Toţi trebuie, pentru săptă­mâ­na viitoare, să prezentaţi situaţia, să terminăm toate restanţele! Sub nici un motiv nu se mai poate amâna la nici un minister! Tot ceea ce nu s-a realizat pe luna decembrie 1988, obligatoriu pe lunile februarie şi martie trebuie să se realizeze! Pla­nul pe primul trimestru al acestui an trebuie realizat în întregime, fără dis­cuţie!
Tov. Marin Enache: Am înţeles, tovarăşe Nicolae Ceauşescu!

Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR – Cancelarie, dosar nr. 3/1989

×