Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Să fie oare calculatoarele lumea de mâine? Şi dacă aşa va fi, atunci cum va arată această lume, altfel spus, ce fel de calculatoare o vor popula? În mod cert, nu unele universale; ele nu vor mai fi maşini care îşi vor impune propriile legi utilizatorilor, ci vor fi concepte pentru a răspunde unor necesităţi specifice, fiind practic implicate în orice activitate umană.
Cât de departe suntem acum de acea faimoasă afirmaţie profetică a lui Howard Aiken - creatorul primului calculator IBM, Mark1 - care datează din 1950: «Niciodată pe piaţa comercială nu vor fi vândute mai mult decât şase calculatoare!». Textul de mai sus este preluat dintr-un material apărut în almanahul Tehnium (1989) şi este semnat ing. Mihaela Gorodcov.
Cu titlul „Componente pentru calculatoarele de mâine", articolul se întinde pe nu mai puţin de opt pagini, fiind însoţit şi de câteva imagini tematice. Almanahul Tehnium, ca si almanahul Ştiinţă şi Tehnică, erau scoase de redacţia Ştiinţă şi Tehnică, răspunzătoare în primul rând pentru prestigioasa revistă lunară cu acelaşi nume. Printre membrii acestei redacţii s-a aflat în perioada 1985-1992 şi Mihaela Gorodcov, absolventă de Electronică şi Telecomunicaţii şi ulterior angajată la FEPER (Fabrica de Echipamente Periferice) de la Pipera.
Pentru cititorii publicaţiilor amintite, prezentarea lor nu mai necesită vorbe, dar pentru a face un scurt... „rezumat" pentru cei care nu le-au mai prins, să spunem doar că tirajul revistei lunare Ştiinţă şi Tehnică era de peste 300.000 de exemplare, ultimul număr pe 1989 fiind de 350.000 de exemplare.
„Fiecare redactor avea un corp de colaboratori care trebuia să fie agreaţi de conducerea redacţiei revistei respective. Noi aveam interesul să găsim nume cât mai importante, care să dea credibilitate, nume grele din domenii diferite: de la biologie la informatică. Am avut colaboratori care au publicat pentru prima dată un curs de BASIC, un limbaj din «preistoria informaticii».
Şi abia apoi s-au editat în volume, la Editura Tehnică. Dacă un colaborator îmi trimitea un material şi aveam dubii în ceea ce priveşte corectitudinea informaţiilor, retrimiteam la rândul meu la alţi colaboratori, ca să verifice. E adevărat că în acea vreme nu erau sursele de informare disponibile astăzi, dar cei care scriau chiar îşi asumau textele, nu era de joacă.
Dincolo de eventualele sancţiuni, de eventualele neplăceri pe care le puteai avea dacă scriai o tâmpenie, era vorba de reputaţie şi de obraz. Nouă chiar ne păsa pe vremea aceea.
În ceea ce priveşte imixtiunea politicului, asta se simţea doar la editorial, scris după un anumit tipic de redactorul-şef, de cele mai multe ori. Dar, după ce treci de prima pagină, constaţi că ai ce să citeşti. Almanahul, care de obicei apărea în ultimele luni, era o chintesenţă a întregului an. Nu erau articole preluate din reviste, ci
materiale scrise special pentru almanah."
În ceea ce priveşte documentarea, sursele erau multiple. „În primul rând, erau revistele de specialitate din Occident la care eram abonaţi, dar spre 1989 numărul acestora s-a redus foarte mult.
Apoi erau relaţiile fiecăruia: fie mai aveam prieteni care ieşeau din ţară şi ne mai aduceau cărţi sau diverse publicaţii de profil, fie mai colaboram cu diverşi profesori. În anii '80, limba engleză începea să-şi facă loc, dar de bază au fost o publicaţii de limba franceză precum «Science et Vie». Germană nu cunoşteam şi nici urmă de reviste ruseşti nu mai era în acea perioadă."
POPULARIZAREA ŞTIINŢEI
Redacţia „Ştiinţă şi Tehnică" (aflată la etajul III în unul din corpurile de la „Casa Scânteii"), prin publicaţiile de care se ocupa, avea o misiune nobilă de „popularizare a ştiinţei". Răsfoind almanahul „Ştiinţă si Tehnică" din 1989, găseşti informaţii extrem de variate, de la reportaje de călătorie şi teme istorice până la ultimele descoperiri tehnice sau medicale, inclusiv un text despre SIDA!
În acest sens trebuie înţeleasă şi implicarea în organizarea de diferite evenimente: de la tabere de informatică până la faimoasele conferinţe prin ţară cu reputaţi invitaţi, în sarcina redactorilor intrând şi asemenea responsabilităţi.
„La Târgu-Mures organizam tabăra de informatică, un eveniment care ţinea 10-12 zile. La liceul Babeş-Bolyai veneau mari profesori şi tineau cursuri, se învăţau limbaje de programare, iar cei din industrie aduceau calculatoare" povesteşte d-na Gorodcov.
„Redacţia Stiinţă şi Tehnică organiza o dată pe lună colocvii prin ţară, cu sprijinul birourilor judeţene ale CC al UTC. O astfel de conferinţă dura jumătate de zi şi nu avea nimic de-a face cu politicul. Îmi aduc aminte de invitaţi precum Dumitru Prunariu, Edmond Nicolau, Solomon Marcus, Florin Constantiniu, Ioan Stăncescu. Fiecare invitat avea un discurs, o prezentare pe o temă dată, după care urmau întrebările, iar dialogul acesta cu publicul se putea întinde pe mai multe ore.
Marele prof. Păun a vorbit prin '88-'89 despre SIDA, ceea ce fost o premieră. Prunariu tot timpul era întrebat: cum se vede Pământul din spaţiu: e albastru, e verde? Şi povestea foarte frumos, chiar dacă o făcuse deja de mii de ori." De altfel, interacţiunea cu publicul era foarte prezentă şi importantă pentru colectivul redacţional. „Aveam o mare interactivitate cu cititorii şi eram chiar obligaţi să răspundem la scrisori. Nu ţin minte să nu fi răspuns la vreo scrisoare.
Erau scrisori pe diferite rubrici, întrebări concrete legate de tehnică, inclusiv unde pot găsi, dacă vin la Bucureşti, diverse componente tehnice. Colega de la biologie, de exemplu, primea şi scrisori despre medicamente, leacuri, vaccinuri noi etc. Oamenii aveau încredere, e adevărat că nici nu prea aveau de unde să se informeze. Iar dacă nu puteam să răspund, căutam un colaborator. Era un fel de consţiinţă, pentru colaboratori, dincolo de bani (...)
Mai mult, de două ori pe an, se făceau nişte «studii de piaţă» printr-un anumit institut. Se urmăreau în principal două grupe de vârsta: 18-25 şi 25-40. În urma preferinţelor cititorilor, se ajungea să se renunţe la rubrici sau să se înfiinţeze unele noi", arată Mihaela Gorodcov. Erau vremuri pline de sloganuri, „după muncă şi răsplată" avea un sens consistent prin presa acelor vremi.
„Când am intrat ca stagiar la FEPER, în 1980, am avut un salariu de 2.160 lei şi eram tare mândră. La sfârsitul lui 1989, fiind redactor la «Stiinţă şi Tehnică», salariul meu era de 3.800 de lei."
ION ILIESCU, INTERESAT DE SISTEME COMPUTERIZATE
„În redacţie foloseam tot maşini de scris, dar aveam şi un calculator Junior, un produs românesc. Cu ajutorul acestui computer am dezvoltat împreună cu un matematician un sistem de culegere computerizată, primul din «Casa Scînteii». S-au scris mii de linii în cod maşină. De la calculator se comanda o maşină de fotoculegere care era situată în altă parte din «Casa Scînteii».
Era, de fapt, o fotoculegere bazată pe discuri mari, «cu găuri» şi în felul acesta ieşeau direct şpalţii. Printr-un modem, comunica direct cu secţia foto. Nivelul său de dezvoltare nu era la un nivel care să îl facă foarte productiv, dar merita perfecţionat. Cu siguranţă că noi redescoperisem apă caldă, dar era primul sistem de culegere computerizată din presa română, în anul 1987." Despre succesul acestui sistem vă pot povesti şi în alt mod...
Într-o bună zi a bătut cineva la uşa redacţiei noastre. În Casa Scânteii nimeni nu bătea la uşă, se intra direct ...Aşa cum stăteam la un birou, cu spatele la uşă, am zis «intră!» şi şi-a făcut apariţia directorul Editurii Tehnice, care s-a prezentat: Ion Iliescu. Auzise despre invenţia noastră şi dorea să o folosească la editura sa. Ne-a întrebat cum facem, a cerut detalii, lămuriri. Ulterior nu s-a mai implementat sistemul."
DESPRE CALITATE
„După cum vedeţi, desfăşuram o activitate febrilă la redacţie. De asemenea, aveam şi parteneriate cu publicaţii similare din ţările socialiste. O dată pe an, fiecare dintre noi pleca într-o astfel de ţară şi stătea o săptamână. Vizita era reciprocă, primeam şi găzduiam un coleg de la o publicaţie de profil. Eu am prins o vizită la Bratislava.
Deşi era un singur stat atunci (Cehoslovacia), era o astfel de revistă la Praga şi una la Bratislava. Vizita nu a inclus şi Praga... Şi ţin minte că m-a aşteptat la gară red. sef-adjunct care se scuza că nu a putut să vină redactorul-şef, acesta fiind plecat la Viena după cumpărături de Crăciun... Bani ca diurnă nu primeam, ci doar «foaie de schimb» care se schimba în moneda ţării respective la bancă (...) Revistele lor nu erau mai slabe decât ale noastre, doar că la noi calitatea hârtiei era inferioară...."
