Telefonul public din Bălţăteşti, "puşculiţa" PTT

Oficiul PTT Bălţăteşti funcţionează "ceas". Are un colectiv de muncă relativ mic, realizările sunt substanţiale, şi aceasta se datorează în bună măsură tov. Viţelaru Iosif, dirigintele Oficiului. Preocuparea, perseverenţa completată cu o îndelungată experienţă îşi spun cuvântul.

Pe carneţelul tovarăşului Viţelaru sunt multe probleme, dar una dintre ele îl preocupă în mod deosebit: telefoanele (cele particulare sau "telefoanele automate") - amplasate la în­de­mână - care ar trebui să funcţi­o­ne­ze cu introducerea fiselor de 1 leu sau de 3 lei. De introdus e uşor, dar de venit tonul e mai greu. Tov. Viţelaru face bon la Tg. Neamţ să vină electromecanicul, care de cele mai multe ori le repară în aşa fel, încât rămân tot stricate, astfel că s-a născut şi o epigramă:
S-au dus 3 lei - fără de ton
Şi te-ntrebi: oare de ce?
E aparat de telefon
Sau "Puşculiţă PTT"?
Ion Păduraru - pentru confirmare. Ion V. Marin - activist sindical. Curant în staţiunea Bălţăteşti. Adresa: Bucureşti, Str. 13 Decembrie nr. 25
Flacăra, nr. 18/1989



Sala mare a principalului aşe­ză­mânt cultural din Rădăuţi devenise neîncăpătoare. Mulţi dintre cei care intenţionau să asiste la ceea ce se întâmpla rămăseseră pe dinafară. Au aşteptat însă până ce uşile instituţiei s-au redeschis, aflând sentinţa pronunţată de oameni ai legii. Este vorba, după cum lesne se înţelege, de un proces public. Un proces cu câţiva infractori înrăiţi, acuzaţi (în dosare diferite) pentru fapte grave, care au indignat opinia publică rădăuţeană. Trei dintre cazurile aflate pe rol, la care ne vom referi (în total au fost 5), sunt asemănătoare. Ne-am oprit la ele în intenţia de a le reaminti că... trândăvia se înfrăţeşte cu infracţiunea.

Vasile Bozu şi Dumitru Cobzaru bă­teau trotuarele Rădăuţiului zile întregi. Dacă nu erau văzuţi înseamnă că făcuseră rost de ceva bani şi stăteau prin restaurante. Nu munceau ni­că­ieri, aveau o comportare reprobabilă în familie şi în societate. Fuseseră sanc­ţionaţi de mai multe ori cu închisoare contravenţională. Într-o seară au consumat o cantitate apreciabilă de alcool, după care au atacat mişeleşte un cetăţean din comuna Horodnic, care se deplasa cu bicicleta spre domiciliu. L-au lovit cu bruta­litate până ce omul a rămas în nesimţire, după care i-au luat din portmoneu 120 de lei (atât avea la el), un cuţit şi o pâine de pe portbagajul bicicletei. Dezlănţuiţi, din cauza băuturii, iresponsabilii au atacat, apoi, doi tineri, cunoscuţi de-ai lor, pe care i-au lovit cu pumnii şi cuţitul.

În 1983, Ioan Semeniuc a mai fost condamnat pentru furt în paguba avutului particular. Tot în 1983 - la 5 ani închisoare pentru tâlhărie. Pe­dep­se­le au fost însă amnistiate. După eli­be­rare din penitenciar a lu­crat, spora­dic, la o cooperativă meşte­şu­gărească. Lipsea nemotivat de la serviciu, avea comportări necorespunzătoare. Deşi absolvent a 12 clase, în ultima peri­oa­dă nu mai lucra nicăieri, trăind din ex­pe­diente, fiind preocupat de să­vâr­şi­rea unor fapte antisociale, de ob­ţi­ne­rea unor venituri fără trudă. În una dintre zile, acest ins lipsit de scrupule a smuls o sacoşă din mâinile unei bă­trâ­ne şi a fugit. Victima a început să strige după ajutor, alertând mai mulţi oameni care l-au prins pe tâlhar, predându-l Miliţiei.

Constantin Corneliu Simionovici, absolvent de liceu, căsătorit, tatăl a doi copii, prefera să piardă vremea prin localurile publice rădăuţene, evitând să lucreze cinstit în vreo unitate. A mai fost condamnat de două ori în 1986, dar a beneficiat de amnistie. Nu a învăţat însă nimic din lecţia primită atunci. Pofta de câştig ilicit l-a determinat să atace un om, pentru a-i lua cu forţă o brăţară de aur. Nu a reuşit acest lucru, deşi l-a lovit cu duritate, pentru că victima ascunsese bine obiectul râvnit. Strădaniile lui au fost zadarnice, alegându-se doar cu o altă... "brăţară", cea cu care i s-au încătuşat mâinile hrăpăreţe.

Trei cazuri, o singură concluzie. Infractorii la care ne-am referit au pu­te­re de muncă, sunt calificaţi în di­fe­rite meserii, pe care le-au practicat foarte puţin timp. Ce i-a determinat să comită asemenea abateri grave? Am solicitat, în acest sens, părerea tovarăşului Mircea Rusu, judecător, preşedintele completului de judecată: "Concluzia este aceeaşi pentru toate trei cazurile: alcoolul consumat peste măsură, lipsa de ocupaţie şi carenţele din educaţia lor i-au adus pe cei patru inşi pe banca acuzării. Or, drumul leneviei şi al desfrâului se opreşte, de obicei, în detenţie".

Emiterea sentinţelor
Când instanţa s-a restrâns pentru de­liberare, în sală s-a lăsat linişte de­pli­nă. Oamenii aşteptau nerăbdători pronunţarea sentinţelor. Acestea au fost aspre, dar meritate. În numele legii, Vasile Bozu şi Dumitru Cobzaru au fost condamnaţi la câte 7 ani închisoare, pentru tâlhărie (ei fiind cercetaţi şi pentru tentativă de omor, întrucât, prin lovirea celor doi tineri despre care vorbeam la început, au pus în pericol viaţa unuia dintre ei), Ioan Semeniuc - la 6 ani închisoare, iar Constantin-Corneliu Simionovici - la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Lecţia trebuie învăţată
Fără a mai comenta faptele celor în cauză (lucru făcut, pe larg, de opinia publică rădăuţeană), reproducem, ca o concluzie finală la cele spuse până aici, opinia tovarăşului Vasile Mandici, procurorul-şef al Procuraturii Lo­ca­le Rădăuţi: "În oraşul nostru, unde trăiesc şi muncesc oameni vrednici şi gospodari, mai există şi alţi tineri de teapa celor la care v-aţi referit. Nu sunt mulţi la număr. Dar faptul că nu mun­cesc nicăieri, că sprijină barurile unor unităţi de alimentaţie publică ridică un semn de întrebare. Lecţia primită de cei patru inculpaţi judecaţi public trebuie bine învăţată de aceştia. Pentru ca să devină, cât mai grabnic, utili societăţii".
Mircea Sfichi - Zori noi, jud. Suceava, nr. 12.309 din 1989