Reuniunea de la Bucureşti a Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (7-8 iulie 1989) a pus în evidenţă încă o dată faptul că Nicolae Ceauşescu nu accepta principiul comenzii militare unice în cadrul OTV.
Practic, liderul român a reluat propunerile sale din 1988 referitoare la reformarea alianţei din care România făcea parte: Comitetului Politic Consultativ al OTV să se ocupe doar de aspectele politice ale alianţei; chestiunile militare să fie discutate în cadrul unui Comitet Militar al Apărării; reorganizarea unor organisme militare din compunerea Comandamentului Forţelor Armate Unite. Prin măsurile respective, Nicolae Ceauşescu urmărea păstrarea armatei române sub comanda sa nemijlocită.
Primele tentative ale lui Nicolae Ceauşescu de reformare a OTV datează din anii '60 şi au avut ca scop protejarea României de posibilele ingerinţe ale sovieticilor în politica de apărare a ţării. De exemplu, în şedinţa de la 11 septembrie 1968 a Prezidiului Permanent al CC al PCR s-a hotărât că "rezolvarea problemelor generale stabilite de comun acord, îndreptate spre întărirea capacităţii de apărare a statelor participante la Tratatul de la Varşovia şi îmbunătăţirea structurii forţelor armate destinate a acţiona în comun, se discută în Comitetul Politic Consultativ, intrând în vigoare pentru fiecare ţară după aprobarea guvernelor respective".
Totodată, s-a decis faptul că "dislocarea unor trupe ale statelor participante la Tratatul de la Varşovia destinate a acţiona în comun, pe teritoriul unuia dintre statele participante la Tratat se stabileşte numai de comun acord de toate statele participante la Tratatul de la Varşovia. Dislocarea acestor trupe se poate face numai la cererea, respectiv cu acordul organelor constituţionale competente ale statului pe teritoriul căruia urmează a se face dislocarea lor. Condiţiile de dislocare, staţionare şi de orice fel de activitate a trupelor statelor participante la Tratatul de la Varşovia pe teritoriul unui alt stat participant la Tratat, în diferite situaţii, se reglementează în prealabil, iar pentru război încă din timp de pace, prin acorduri bilaterale între statele respective, aprobate de organele constituţionale competente".
Hotărârile adoptate la 11 septembrie 1968 demonstrează decizia unanimă a participanţilor la reuniune, în frunte cu Nicolae Ceauşescu, de a se opune în mod inteligent unei posibile invazii - similare cu cea care avusese loc în Cehoslovacia în noaptea de 20 spre 21 august 1968. În acest sens, erau utilizate toate mijloacele politice, diplomatice şi juridice pe care le permiteau tocmai prevederile Tratatului de la Varşovia - creaţia Moscovei.
Ideea principală a celor două propuneri aprobate la 11 septembrie 1968 a apărut într-o formă completă patru ani mai târziu, în cadrul "Legii nr. 14/1972 privind organizarea apărării naţionale a Republicii Socialiste România". În documentul respectiv s-a specificat în termeni categorici: "Este interzisă acceptarea sau recunoaşterea vreunei acţiuni a unui stat străin sau a oricărei situaţii - indiferent de natura sa, inclusiv capitularea generală, ocuparea teritoriului naţional - care în timp de pace sau de război ar aduce vreo atingere suveranităţii, independenţei naţionale şi integrităţii teritoriale a Republicii Socialiste România sau care ar slăbi în orice fel capacitatea sa de apărare. Orice asemenea act de acceptare sau recunoaştere este nul şi neavenit, ca fiind contrar orânduirii de stat şi intereselor supreme ale naţiunii noastre socialiste".
Prin utilizarea formulării "acţiuni a unui stat străin", Legea nr. 14/1972 a căpătat o rază mare de acţiune - posibilii agresori puteau fi atât statele membre NATO, cât şi "ţările prietene" din OTV. Totodată, prin introducerea în textul legii a expresiei "Orice asemenea act de acceptare sau recunoaştere este nul şi neavenit", Nicolae Ceauşescu a încercat să prevină repetarea situaţiei din 20-21 august 1968, de la Praga. Atunci, liderii cehoslovaci Alexander Dubcek şi Lubomir Svoboda au fost forţaţi de sovietici să semneze o serie de documente prin care, practic, se renunţa la orice formă de rezistenţă organizată la nivel de stat în faţa trupelor invadatoare (sovietice, est-germane, ungare, poloneze şi bulgare).
Acţiunile întreprinse de Nicolae Ceauşescu pentru reformarea din temelii a OTV, în spiritul Legii nr. 14/1972, i-au nemulţumit atât pe liderii politici de la Moscova, cât şi pe mareşalii şi generalii sovietici care deţineau funcţii în Comandamentul Forţelor Armate Unite - aparatul militar de conducere al OTV. Aceştia erau conştienţi de pericolul pe care îl reprezenta contestarea permanentă a principiului comenzii unice pentru unitatea blocului statelor comuniste din Europa. Totodată, atitudinea lui Nicolae Ceauşescu a fost interpretată la Moscova ca o încercare de derobare a liderului român faţă de angajamentele pe care România le avea în calitate de membră a OTV.
Citește pe Antena3.ro