1 Martie - Cursa pe zapada dupa martisoare

Venirea primaverii calendaristice coincide in Romania cu revenirea iernii. Marea cursa pentru marti-soare, cadoul ieftin si plin de sim-boluri oferit iubitelor si mamelor, ii supune pe baieti la slalom printre tarabe.

E primavara. E prima zi de primavara. E un martie mai mic. Deci e un martisor. Elevii si elevele au iesit de la scoala si merg mana-n mana sub cerul primavaratic. Tatii, fratii, sotii, prietenii si alti sociopati au iesit si ei afara.

Fac slalom printre aceste minunate simboluri ale primaverii, care mai inseamna, stimati copii, si simbolul vietii, al tineretii, al fecunditatii (primavara, renastere, soare, viata, bla, bla), in cautarea celui mai dragut, simpatic, haios, sugestiv cadou de primavara.

POVESTEA 1. Acum ceva vreme, sapaturi arheologice scot la iveala pietre datand de mai bine de opt mii de ani. Specialistii cred ca au descoperit cele mai vechi martisoare din toate timpurile, pentru ca sunt colorate in alb si rosu si sunt insirate pe un fel de snur alcatuit, la randu-i, din doua ate alb/rosu; colierul astfel obtinut se purta la gat. Incearca sa acrediteze cultural aceste culori, mergand pe ideea ca rosul era simbolul soarelui, al sangelui, al femeii, al procreatiei, iar albul - culoarea norilor, zapada rece, ideea in sine de rece, intelepciunea, barbatul.

POVESTEA 2. O alta poveste merge mai aproape in timp, pe vremea dacilor si a romanilor. Se spune ca la inceputul lui martie toata lumea purta la gat monede gaurite, atarnate pe un snur alcatuit din impletirea a doua ate alb/negru. Materialul din care erau facuti banutii depindea de clasa sociala a purtatorului. Indeobste, n-ai fi vazut nici un sarantoc sa poarte o moneda din aur, dar nici un aristocrat cu tinichele pe el. Bineinteles ca fiecare culoare din care erau facute snururile simboliza una - revenirea la viata a naturii (albul), cealalta - frigul iernii. Impletirea lor simboliza legatura inseparabila dintre cele doua.

Aceste protomartisoare erau purtate fie la incheietura mainii, fie prinse la piept cu un ac. Cand infloreau copacii, femeile atarnau martisorul de o ramura inverzita, iar cu moneda respectiva se duceau sa cumpere cas. Exista credinta ca, procedand astfel, isi vor pastra pielea alba si moale pe tot restul anului.

POVESTEA 3. O alta poveste vorbeste despre un om sarac care obisnuia sa confectioneze tot felul de lucruri pentru papusi, fundite, snurulete, hainute, pe care mai apoi le vindea in piata. Intr-o zi, ramanand fara materiale, omul a cautat prin casa dupa alte ramasite, dar n-a mai gasit decat o papiota de ata rosie si o alta de ata alba. Le-a impletit pe cele doua si le-a lipit pe un fel de tablou pe care l-a numit "Martisor", pentru ca era in prima zi a lui martie. Povestea mai spune ca, ulterior, batranul a declarat sententios ca aceste martisoare vor fi facute cadou femeilor de catre barbatii lor.

Nu stim cine l-a auzit pe batran facand aceste declaratii, fapt e ca asa se crede ca s-a instaurat obiceiul cultural al martisorului.

MARKETING. Ideea e ca toata aceasta tevatura a martisorului vine la scurta vreme dupa tevatura cadoului de Valentin, care vine la scurta vreme dupa tevatura cadoului de sarbatorile de iarna. Ideea e ca nimic din ceea ce a fost nu va mai fi si ca, s-o recunoastem, obiceiul martisorului a devenit o inertie semikitsch. Ideea e ca foarte putine dintre doamne si domnisoare se mai arata astazi cu pisici prinse-n ac pe decolteu. Ideea e, din punctul de vedere al barbatului, destul de dificil de prins intr-un context. Sa luam ca punct de plecare fix momentul in care el se duce catre ea ca sa-i ofere martisorul. Desi nu prea agreeaza ideea, ea isi construieste un zambet, fals, of cors, cu care primeste cadoul. El pleaca linistit si usor stresat. A bifat-o si p-asta! Daca n-ar fi facut-o, toate l-ar fi taxat de nesimtit. Dar dac-o face, iarasi, e un chin, pentru ca ele trebuie sa simuleze incantarea cu tot atata pasiune cu care simuleaza orgasmul. E naspa.

KITSCH. In ciuda tuturor divagatiilor pe tema actualitatii, a falsitatii sau a oportunitatii martisorului in plina era a consumismului, ideea lui ca atare are sa transceanda timpul. Probabil ca, in scurta vreme, are sa se transforme in altceva. Pana una-alta, piata e plina de urmatoarele: catei, pisici, iepurasi, lebede, rate (rate???), broscute, floricele, flori, o floare, soarele, cosarul, luna, talismane cu zodii, fluturasi, zombi (adica ceva indescifrabil, cu ochi mari, infricosatori), chestii din lemn discutabile ca valoare culturala, maturici facute din linguri de lemn, bijuterii din plexiglas, s.a.

Am discutat cu cativa dintre producatorii "profesionisti" de martisoare. Intrebati daca au in cap tot timpul anului ziua lui intai a lui martisor, au zambit amuzati de naivitatea intrebarii. Se mai duc vara la munte, mai culeg cate o floare, o mai pun la presat, dar nu pot sa spuna ca sunt obsedati. Sunt cel mult preocupati, mai ales ca, oricat de incredibil li s-ar parea multora dintre noi, martisorul e o afacere satisfacatoare. Daca nu chiar banoasa. E foarte adevarat, daca ar fi fost o mega-afacere, probabil ca n-ar mai ingheta in strada de dimineata si pana se intuneca. In orice caz, banii ramasi sunt de natura sa-i multumeasca.

FRIG. Unul dintre numerosii vanzatori tinuti la rece

DILEME VECHI SI NOI. In fata unei minigradini zoologice, clientii sunt depasiti de dileme: iepuri sau lebede?

ACASA. Multi dintre cei cu care am discutat mi-au spus ca lucreaza singuri martisoarele si ca numai supergreii au ateliere, ca ei lucreaza fie in bucatarie, fie in sufragerie, fie unde-i mai apuca dorul de arta. Foarte putine dintre ideile de martisor sunt cu adevarat originale. De la Romana la Universitate, tarabele expun cam aceeasi marfa, de la ursuletii de plus cu "ai lav iu" pe ei, ramasi probabil de la Valentin, pana la lebada din sticla cu mate alb/rosii agatate de gat. La jumatatea lui februarie inca nu sunt vanzari. Toti vanzatorii cunosc foarte bine bioritmul martisorului. Cel mai bine se vand in preziua si in ziua lui intai. De asta nici nu se impacienteaza. Ofera cu larghete amanunte oricui vrea sa stie din ce e facut cutare obiect. "Din coaja de ou de prepelita, uite, asa, aici am lipit astia doi ochi, i-am facut nasul dintr-un drajeu si gata puiul". Dar asta? "Pe asta l-am facut din mai multe scoici lipite una de cealalta, pe care am lipit niste punctulete, astfel incat sa semene cu o lebada". Intrebat daca nu cumva aceasta e o munca laborioasa, in care trebuie sa stai cocosat sau sa-ngheti intr-o pozitie mai multe secunde, artizanul de martioare raspunde ca s-a obisnuit si ca-i face placere, ca nimeni nu-l obliga s-o faca si ca asa face, pentru ca vrea el.

ALTCEVA. Undeva intre Romana si Universitate sta un nene care face casute din lemn. Sare voios la discutie cand il intreb din ce fel de lemn le face. "Din lemn de tei". Imi raspunde prompt cand il intreb cat timp ii ia ca sa faca o casuta dintr-asta. "Pai... cateva zile, depinde de marimea casutei". Omul participa la saloane si expozitii cu obiecte de arta taraneasca traditionala. Ceea ce expune el e, intr-adevar, cu totul deosebit fata de oferta generala. As fi vrut sa-l vad la lucru in atelier, dar imi raspunde constiincios ca nu poate parasi strada, pentru ca aici se fac banii.

Ofertele de martisor cu adevarat valoroase cultural nu sunt in strada decat rarissim. Cele mai multe dintre acestea au fost de gasit la Muzeul Taranului Roman, la Festivalul Martisorului, care se incheie maine. Grabiti-va, poate mai gasiti ceva!

PASIUNILE
"Pe asta l-am facut din mai multe scoici lipite una de cealalta, pe care am lipit niste punctulete, astfel incat sa semene cu o lebada" - Artizan