Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-au scris probabil milioane de pagini despre ideile bărbatului îndesat, miop, care se dădea în vânt după muzica lui Wagner, așa că în rândurile de mai jos îl veți descoperi pe copilul, adolescentul și adultul Nietzsche așa cum nu vi l-ați fi imaginat vreodată, desprins bineînțeles din plasa cu ochi mici a fabulosului tratat „Așa grăit-a Zarathustra” ori a moralei ironice din „Amurgul idolilor”. Haideți să-l cunoașteți pe Nietzsche (și) altfel!
1. O poreclă pe viață
La 9 ani, Nietzsche s-a lăsat sedus de tainele istoriei naturale într-o asemenea măsură încât n-a ezitat să-i strige surorii sale, Elisabeth: „Lizzie, nu mai vorbi asemenea prostii despre barză. Omul e un mamifer și aduce pe lume pui vii”. Din această febră pentru științele naturale s-a ivit de altfel și porecla pe care sora sa o va purta toată viața ca pe un alint: „Lama”. Friedrich a fost fascinat de caracterizarea pe care savanții o stabiliseră pentru ierbivorul sud-american: „Lama - îi explica el Elisabethei - cară de bunăvoie cele mai mari greutăți, dar atunci când nu mai dorește să continue drumul întoarce capul și își proiectează saliva, care are un miros neplăcut, în fața călărețului. Dacă e forțată sau tratată rău, refuză să se mai hrănească și se prăvălește la pământ, preferând să moară. Este exact ca tine”. Până la sfârșitul vieții, atât în corespondență, cât și în discuțiile libere, Friedrich a pricopsit-o pe iubita sa soră cu apelativul „Lama”, alint pe care Elisabeth l-a adorat.
2. Pasiunea pentru Războiul din Crimeea
În 1854, Nietzsche și prietenii lui trăiau o mare pasiune: Războiul din Crimeea, știți despre ce-i vorba, peninsula aceea buclucașă pentru care s-au bătut secole de-a rândul Rusia și Imperiul Otoman (astăzi Rusia, Ucraina și restul lumii). De remarcat că încleștarea dintre trupele imperiale ale țarului Nicolae I și armatele unite ale otomanilor, englezilor și francezilor a fost prima din istorie documentată fotografic. Grație telegrafului electric, de pe front soseau rapoarte aproape simultan cu desfășurarea ostilităților. „Nietzsche și amicii lui, Wilhelm Pinder și Gustav Krug, urmăreau cu aviditate desfășurarea campaniilor. Banii lor de buzunar - dezvăluia cercetătoarea Sue Prideaux într-una dintre cele mai atrăgătoare biografii dedicate genialului filosof, «Sunt dinamită! Viața lui Nietzsche» (Polirom, 2020) - se duceau pe soldăței de plumb pe care-i așezau pe machete elaborate. Modelaseră un iaz care reprezenta portul Sevastopol și făcuseră flote întregi din bărcuțe de hârtie”. Și asta nu era nici pe departe totul. Gașca lui Nietzsche simula bombardamentele rulând mici cocoloașe din ceară și salpetru cărora le dădea foc și le aruncau spre machete. Atingerea țintelor smulgea țipete triumfătoare din piepturile copiilor de 10 ani. „Într-o zi - evidenția Sue Prideaux - Gustav a apărut foarte posac pe câmpul de bătălie. Sevastopolul căzuse, le-a spus el. Războiul se terminase. Furioși, băieții și-au revărsat năduful pe Crimeea lor în miniatură, iar jocul a fost abandonat. N-a durat însă mult, iar luptele au fost reluate, de data aceasta în cadrul Războiului Troian”.
3. Când și cum a început să filosofeze
Primele frământări cărora Nietzsche a încercat să le găsească un răspuns logic au fost legate de credință. Fiu de pastor, educat așadar în virtutea unor convingeri religioase ferme, Friedrich era decis la 12 ani să urmeze calea preoției. „Dumnezeu m-a condus în toate, ocrotindu-mă așa cum un tată își duce de mână copilașul lipsit de putere. Am luat decizia fermă, în sufletul meu, de a mă dedica de-a pururea slujirii Lui”, se confesa acesta în propriul jurnal. „Decizia fermă” a început însă să se clatine după doar câteva luni, prefigurând erezia de mai târziu. „Tot la 12 ani - mai nota Friedrich - am invocat pentru mine o minunată treime: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul și Dumnezeu-Diavolul. Deducția mea era că Dumnezeu, gândindu-se pe Sine, a creat cea de-a doua persoană a Dumnezeirii, dar, pentru a putea să se gândească pe Sine, a trebuit să-și gândească și opusul și astfel a trebuit să-l creeze. Așa am început să filosofez”.
4. Primii fiori ai iubirii
În anul 1863, Nietzsche a devenit interesat de o fată, Anna Redtel, sora unui coleg. „Aceasta își însoțise fratele într-o excursie pe munte, unde i-a atras privirea lui Friedrich dansând cu grație într-o poieniță. Era o fată din Berlin, mărunțică, diafană, fermecătoare din toate punctele de vedere, veselă, cultă și înclinată spre muzică”, aprecia Sue Prideaux în biografia închinată filosofului. Lângă ea, Friedrich părea înalt, masiv, fericit. Se simțea bărbat. Cum Anna cânta binișor la pian, instrument la care Nietzsche era capabil să se lanseze în senzaționale improvizații, cei doi s-au apropiat cântând duete pe același scăunel. Atât de tulburat a fost tânărul Friedrich de micuța Anna, încât i-a compus pe loc o rapsodie muzicală și mai multe poeme. În ajunul plecării la Berlin, Nietzsche i-a dăruit blondinei un portofoliu cu propriile lui compoziții pentru pian. Anna i-a mulțumit înzestratului prieten cu o aplecare ușoară a capului și o roșeață abia conturată în obraz. A fost primul contact, nevinovat de altfel, cu dragostea pentru un filosof care avea să iubească ideile abstracte mai mult decât femeile.
5. O cicatrice invizibilă pe nas
Înscris ca student la Facultatea de Teologie a Universității din Bonn, dar interesat cu adevărat de Filologia clasică, Friedrich Nietzsche va bifa în 1864 câteva năzbâtii menite să-l apropie măcar puțin de conduita lumească a tinerilor de seama sa. Va accede în rândurile unei frății, Franconia, dar se va plictisi repede de marșurile, zbieretele cântate și bețiile cu bere ieftină ori rachiu. Cum în acea epocă o cicatrice căpătată în urma unui duel era semn de mare onoare, poate și un cârlig pentru domnișoarele subțiri care se dădeau în vânt după eroi, Friedrich și-a pus în cap să capete una. Dar nu oricum. „Când a simțit că îndemânarea lui de spadasin a atins un nivel satisfăcător - evoca cercetătoarea Sue Prideaux -, a ieșit la o plimbare agreabilă cu un anume Herr D., care era membru al unei asociații adverse Franconiei. Nietzsche a fost frapat de ideea că Herr D. ar putea fi un adversar extrem de plăcut”. Ce a urmat? „I-a spus, deci, acestuia: «Ești un om pe măsura inimii mele, nu ai vrea să ne duelăm? Haide să sărim peste toate preliminariile obișnuite!»”. Și s-au măsurat în săbii, asistați chiar și de un martor - Paul Deussen - care a povestit ulterior: „Spadele tăioase au dansat pe deasupra capetelor lor descoperite timp de trei minute, până când arma lui Herr D. a atins șaua nasului lui Nietzsche. A țâșnit sângele. Onoarea era reparată”. Deussen și-a bandajat prietenul, l-a urcat într-o trăsură și l-a dus acasă. În două zile viteazul Friedrich era vindecat complet. „Cicatricea e atât de mică încât nici măcar nu se vede în fotografii, însă a fost sursa unei satisfacții enorme pentru Nietzsche”, comenta malițioasă cercetătoarea Sue Prideaux.
6. La catedrală, apoi la bordel
În februarie 1865, Nietzsche a vizitat orașul Köln, vestit pentru verticalele sale gotice. Cum nu cunoștea burgul, Friedrich a plătit un ghid pentru a-i dezvălui cele mai frumoase locuri. La finalul zilei, extenuat, Nietzsche i-a solicitat însoțitorului să-l conducă la un restaurant cu mâncare bună și prețuri moderate. Ghidul l-a considerat probabil prea timid pentru a-i cere să-l ducă unde-și dorea cu adevărat, așa că fără prea mult tam-tam l-a condus la un bordel. Mai târziu, Nietzsche avea să rememoreze în doi peri acest episod care-i va marca, de altfel, existența: „Dintr-odată m-am trezit înconjurat de șase creaturi împopoțonate cu voaluri și șaluri din pene, care mă priveau întrebător. Am rămas o clipă absolut înmărmurit în fața lor. Apoi, parcă ghidat de instinct, m-am îndreptat spre pian ca spre unicul lucru însuflețit de acolo și am atins o clapă sau două. Muzica mi-a turnat viață în mădulare și într-o clipită eram afară”. Așa să fi fost oare? Biografa Sue Prindeaux este de altă părere: „Este tot ceea ce știm despre acest incident, însă el va reverbera în literatura și legenda lui Nietzsche. Unii cred că nu a atins doar clapele pianului și gata, ci că a rămas și pentru celelalte scopuri, drept care a contractat sifilisul care a dus la problemele lui mintale și fizice de mai târziu”. Argumente? „În 1889 - specula Sue Prindeaux -, după ce-și pierduse mințile și se afla internat în sanatoriu, a afirmat că fusese «infectat de două ori». Doctorii au presupus că vorbea despre sifilis. Dacă i-ar fi analizat dosarul medical, ar fi descoperit că avusese gonoree de două ori, lucru pe care îl recunoscuse în fața medicilor de pe când era în deplinătatea facultăților mintale”.
122 de ani s-au împlinit pe 25 august 2022 de la moartea lui Friedrich Wilhelm Nietzsche.
„Prefer să fiu profesor la Basel decât Dumnezeu”, Friedrich Nietzsche, filosof
„Dacă vrei să capeți liniște sufletească și fericire, alege credința. Dacă vrei să știi adevărul, cercetează”, Friedrich Nietzsche, filosof
La 24 de ani, încă student - învățase două semestre la Universitatea din Bonn și alte două la Leipzig -, Nietzsche a primit oferta de a ocupa postul de titular al Catedrei de Filologie din Basel. A acceptat, devenind cel mai tânăr profesor din istoria acelei școli.
