A crescut-o pe Rodica, pentru ca Dumnezeu i-a dat ani multi, dar nici un copil.
S-a nascut acolo unde a lasat Dumnezeu sa se nasca si a plecat venetica prin tara de frica razboiului. Si-acuma ii e frica de razboi, daâ nuântelege de ce nu o ia Dumnezeu de pe pamant. Acolo unde a lasat-o in urma cu 109 ani.Rodica, fiica adoptiva, are grija de ea ca de ochii din cap. "A fost rea, dar mi-a fost mama." A infiat-o de la varsta de 2 ani, de cand mama ei s-a stins la tinerete, lasand in urma doi copii mici, fara de parinti. "Ba Ilie, sa luam noi fetita!" au fost vorbele Elenei. Si asa a ramas. Au crescut-o apoi pe fata si pe baiatul Rodicai si, mai la urma, nepotii, asezati acum pe la casele lor. "Doamne! Doamne!", se aude tanguiala femeii.
Priveste in gol, mai intreaba din ceas in ceas daca sa facut lumina si isi plimba degetele prelungi si ridate pe filele unei carti de rugaciuni. Cartea-i intoarsa invers, randurile apar si dispar din fata ochilor. O privire albastra, incetosata care nu mai intrepatrunde viata. "Cu un ochi nu mai vede de 20 de ani. Vede intuneric", spune incet fata, care-i mai citeste din cand in cand din carte. Celalalt ochi a lasat-o de vreo 2 ani.
Fara de boala
Nici de mers nu mai poate Elena. Atat i-a fost boala la viata ei, dar a atins-o. "Si-a rupt piciorul in urma cu 10 ani, de ne-au spus toti doctorii ca nu mai are multe zile. Dar uite cat a trecut."
Barbatul i-a fost dascal, adica tarcovnic, cum traduce Rodica, fata Elenei, care merge si ea pe 72 de ani. I-a fost si ei rau intr-o noapte, rau de tot, ca-si pusese femeia lumanarea la cap si striga la batrana ca se duce. Daâ n-a venit moartea la ea. I-a spus Elena atunci cand striga femeia ca moare: "Ei mori! Stai acolo!". Si a stat.
Asa cum a stat si Elena langa Ilie, dus si el pe lumea cealalta de vreo 60 de ani. Pe Ilie l-a cunoscut departe de casa, cand inca era o copila necoapta de pana in 18 ani. Fugise din Sipote, satul natal, de frica razboiului, de nemti si de rusi. "Pai am plecat de frica de razboi, am plecat mai multi prin lume, daca veneau strainii si puneau mana pe toate alea", povesteste Elena, parca intrezarind momente din viata ce nu-i mai trece prin fata ochilor.
Femeie de la Moldova
S-a angajat intai ca menajera la o casa, la niste proprietari, dar n-a stat prea mult la ei. Pana intr-o zi cand a trecut trenul cu Ilie. I-a facut cu mana si a luat-o cu el. "Era curata, femeie ca lumea", explica Rodica de ce a luat-o taicaâsu. Si a dus-o intai la Bucuresti, unde au stat trei ani, pentru ca el avea origine sanatoasa, lucra la CFR. "Am stat trei ani in Bucuresti, el a avut servici", mai zice cate o vorba Elena.
Pana intr-o zi, cand parintii l-au chemat din nou acasa pe Ilie, in Beleti- Negresti, judetul Arges. Ii gasisera de lucru la biserica si nevasta buna pentru el in sat. "Ce era sa fac eu singura in Bucuresti?" Asa a plecat Elena dupa Ilie pana-n sat la el si aici a ramas si pana-n ziua de azi. N-au inghitit-o niciodata nici parintii, dar nici surorile lui Ilie. "Parintii nu te vrea, ca le-am zis ca am luat una de la Moldova", i-a zis Ilie in Capitala. Dar a iubit-o si ea ii zicea nene si ii gatea asa cum nu mai gatea alta in tot satul.
La inundatia din â71 era in casa, de a dat-o apa jos si tot n-a plecat. A ramas la Beleti-Negresti sa creasca pe Rodica, copiii si nepotii ei, sa aiba grija de Ilie, sa mearga la deal cu vacile si sa se ascunda de razboi. (EUGENIA MIHALCEA )
Avea meniu ca la armata
109 ani de cand s-a nascut. 20 de ani de cand nu mai vede cu ochiul stang. Si zece ani de cand si-a rupt piciorul, dupa o cazatura in curte la animale. A chemat-o Palaghiciuc Elena pana s-a luat cu Ilie Lungoci la 3 noiembrie 1921. De angajat nu s-a angajat niciodata, dar a muncit la casa si a fost gospodina, dupa cum spune fata ei. "A fost fudula, a fost rea!" Tinea de casa si nu dadea nimenui, nici surorilor lui Ilie care nu prea erau gospodine. "A fost femeie stransa, asta a tinut-o pe ea." De aceea, de fiecare data cand o prindeau rudele lui Ilie o dadeau afara din casa plangand. Doar preotul de la parohia unde era barbatul tarcovnic o chema la toate nuntile si pomenile. "O chema popa la zile mari si se facea prinos, nu era colac in biserica asa cum era la mama."
Toata viata si-a respectat meniul ei, la fel ca la armata. "De unde stii tu ca e Pastile, daca nu ai pasca in casa?", intreaba iar batrana intr-o tresarire. I-a zis Rodicai de mult sa cumpere, sa faca pasca si cozonaci, sa inroseasca oua si sa faca putin curat in gospodarie.
Si sa adune niste tuiculita, asa cum ii place Elenei sa mai traga cate o dusca. La ziua ei, la 15 ianuarie, s-a incumetat ginerele Rodicai sa-i dea si asa de vesela era, ca zicea ca si-a recapatat vederea.
"Daca nu vine moartea, ce sa fac? De ce nu ma ia Dumnezeu odata de pe pamant? Sotul meu s-a dus de 60 de ani. De unde stii tu ca e Pastile, daca nu ai pasca in casa?" se intreaba in fiecare zi Elena Lungoci
CV
Elena Lungoci
Data nasterii: 15 ianuarie 1895
Locul nasterii: Sipote, raionul Iasi
109ani
A plecat de tanara de acasa, pentru ca incepuse razboiul si ii era frica de rusi si de nemti. Nu s-a mai intors niciodata in satul natal, chiar daca nepotii au vrut sa o duca la batranete. "N-a vrut sa mai stie de mama si de tata", spune Rodica, fata crescuta de la 2 ani. Cand era prin Bucuresti cu Ilie, imediat dupa casatorie, a aflat ca i-au murit fratii in razboi si n-a mai dorit sa se duca acolo. Razboiul a venit dupa ea, a gasit-o in Beleti-Negresti langa Ilie, dar a trecut si de asta. "Cand au venit rusii ascundeam porcii, le puneam coceni si mancare si n-a zis bietii porci nimic." Cat despre nemti, i-a primit in casa, i-a omenit, le-a dat un pat de dormit, chiar daca nu le stia limba. Dar unul dintre ei o ajutase la carat o galeata de apa si a spus ca-i omenos.