Adam Puslojić, nepotul lui Baba Novac înfrățit cu Nichita

Adam, bărbat mândru din stirpea Pusloi, de pe Valea Timocului - univers românesc vechi vânturat de naționaliștii sârbi în toate zările -, s-a lansat în lumea literară balcanică sub varianta onomastică Puslojić. Fiu al Timocului rural, vlah așadar, Adam Pusloi/Puslojić (născut la 11 martie 1943) a urmat Facultatea de Litere la Belgrad, în Orașul alb, debutând în 1967 ca poet, cu volumul intitulat Postoji zemlja („Pământul există”). S-a remarcat însă mai întâi ca traducător din limba română, Adam fiind cel care i-a făcut cunoscuți sârbilor pe Nichita Stănescu ori Marin Sorescu (aveau să urmeze traduceri din Eminescu, Bacovia, Arghezi etc.). Cu ploieșteanul Nichita, Adam Puslojić a legat o amiciție pe viață, culegerea stănesciană de poeme „Belgradul în cinci prieteni” (1969) fiindu-i dedicată (în parte). Dar să facem loc, mai bine, unui portret fascinant schițat de sculptorul, graficianul, pictorul și profesorul Mircia Dumitrescu amicului Adam: „Bătrâne, m-am întâlnit cu Adam acum, de curând, la Târgul de carte de la Belgrad (n.m. - sfârșitul lunii octombrie 2022). Ne-am strâns, ca de obicei, în jurul poeziilor lui Nichita. Am scos o ediție bibliofilă, rară, bilingvă (română/sârbă), în 11 exemplare. Adam le-a tălmăcit în sârbă, evident”, ne-a mărturisit artistul răsărit pe lume la Căscioarele, în bălțile Dunării.

Fuga de la spital

„Să știi, bătrâne - a urmat Mircia Dumitrescu -, că Adam și-a făcut timp atunci să scrie o poezie special pentru mine. Am inclus-o și pe aceea în volumul bilingv. Doar știi cum era el… Of, Doamne, ori de câte ori venea la București, poposea la mine, la atelier. Câte versuri n-am de la el în manuscris! Le-am pus deoparte, poate scoatem o carte în amintirea lui, în cinstea lui. Ce om, ce suflet!”. Mircia Dumitrescu își adună gândurile, oftează, apoi urmează: „Când am ajuns la Belgrad în toamna asta, Adam era internat la spital. Fusese afectat de o viroză rebelă, mai avea și ceva probleme cu ficatul, mă rog, știi cum e. A evadat din spital pentru a fi alături de noi. A ținut să prezinte documentele donate Academiei Române: manuscrise, poezii, texte inedite, documente valoroase legate de Nichita, de Eugen Simion - Dumnezeu să-l ierte și pe el! -, de Bacovia... A vorbit nemaipomenit de frumos despre mințile luminate ale României sub bolțile Academiei Sârbe. Apoi...”.

Fermentul de la Ploiești

Apoi? Mircia Dumitrescu suspină din nou: „Apoi, la restaurant, n-a zăbovit mult. Respira greu, era obosit. A fost ultima oară când mi-am văzut prietenul în viață. Inima i-a cedat, s-a dus, ce-ar mai fi de spus?”. Și totuși: „Adam Puslojić a fost un om frumos. A făcut enorm pentru literatura română. A tradus așa cum a putut el din română în sârbă, adică cu dragoste, cu empatie. Să nu mai zic că a reușit să țină vie la voi, la Ploiești, flacăra festivalului dedicat lui Nichita Stănescu. Bătrâne, an de an, vreme de un deceniu, venea în Republică cu liota lui de sârbi și-l omagia pe Nichita. Chiar mi-a spus la un moment dat: «Mircia, e timpul să vă mai ocupați și voi de amintirea lui, nu ratați astfel de evenimente. Cum să-l uiți pe Nichita?». Adam a fost un ferment, fără îndoială”. Mai departe, pe linia fină a amintirilor academicianului Mircia Dumitrescu: „Doamne, câte poezii am de la Adam Puslojić! V-am spus că ori de câte ori descăleca la București, trăgea la mine, la atelier. N-a fost ocazie să nu lase în urma lui versuri, poezii, gânduri scrise. Le-am pus deoparte, dar în curând am să le strâng și am să le public într-un cărțoi, exact cum am făcut cu ineditele lui Nichita. Inclusiv cu cele dedicate mie, personal”.

Strănepotul lui Baba Novac, din Valea Timocului

Mircia Dumitrescu ne-a dezvăluit și aspecte mai puțin cunoscute din viața poetului și traducătorului Adam Puslojić: „Știi, bătrâne, că Adam se trăgea dintr-un sat românesc din Timoc. Pe bunii lui îi chema Pusloi, nu cum îl pomenim noi acum pe Adam, pe sârbește, Puslojić. Eh, bărbosul ăsta minunat era convins, nici mai mult, nici mai puțin, că-i urmașul lui Gruia al lui Novac, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, războinic ridicat tot din văile Timocului”. Cum așa? „Păi, uite, chiar așa. Țin minte că a văzut odată la mine, la atelier, o lucrare închinată lui Baba Novac. După câteva momente de împietrire, m-a implorat pur și simplu: «Dă-mi-l, că-i bunicu’ meu, dă-mi-l, te rog!”. Și? „I l-am dat, ce era să fac?!”.

Ipotești, km 0

Altă rememorare dragă semnată de artistul Mircia Dumitrescu și relaționată cu prietenul Adam Puslojić: „Mergeam, odată, demult, în practică la Ipotești, în Moldova, cu studenții. Deh, voiam să-i familiarizăm pe copiii noștri cu poveștile de la obârșiile unor părinți ai țării. Adam, nimerit atunci în România, m-a rugat să-l iau și pe el cu mine. Nu fusese niciodată acasă la Eminescu și i se părea extraordinar să cunoască locurile din care se trăsese în lume marele poet. L-am luat, ce era să fac, și nu fără folos”. Mai precis? „Acolo, la Ipotești, Adam Puslojić a scris poeziile care alcătuiesc volumul de versuri «Ipotești, km 0». O aventură pe cinste, bătrâne, o frântură adevărată de viață”.

Animator al relațiilor culturale româno-sârbești

Criticul și istoricul literar Paul Cernat a realizat, la rândul lui, o minibiografie dedicată poetului vlah: „Adam Puslojić a publicat, de-a lungul a cinci decenii, șaisprezece volume de versuri și mai multe antologii - care rămân să fie mai bine asimilate; ele vădesc o evoluție stilistică spectaculoasă, debitoare, în mai mare măsură, tradiției poetice (moderne) românești decât celei sârbe. Adam Puslojić a fost, între altele, și animatorul unui curent de avangardă - «clocotrismul», căruia i-a imprimat propriul tonus”. În completare: „Animator și ferment al relațiilor culturale româno-sârbești, Adam Puslojić a fost, de asemenea, un traducător prodigios din literatura română - mai mult: o prezență spectaculoasă, un personaj charismatic, cu barba și gesticulația sa de profet liric. Cu el dispare încă unul dintre ultimii reprezentanți ai «generației de aur», creatoare de mitologie lirică. Un sufletist care a «ars» pentru poezie până la sfârșit, și a cărui efigie, atât de expresivă, va rămâne în conștiința noastră publică”, a mai perorat profesorul Paul Cernat.

Despre cărți, dragoste și alți demoni

O altă caldă aducere aminte, în care Adam Puslojić îl iscodea pe Nichita Stănescu: „Ce sunt cărţile pentru tine?”. Autorul „Necuvintelor” a replicat, ca de obicei, memorabil: „Ceea ce este iarba pentru pământ, ceea ce sunt peștii pentru mare, ceea ce sunt păsările pentru aer, ceea ce sunt cuvintele de dragoste pentru om”.

„O pată de sânge care vorbește”

La final, o amintire a lui Adam Puslojić despre Nichita Stănescu: „Am scos la un moment dat o carte intimidantă, așa, despre clocotrism, știi doar, aia în care a semnat și Dalí. Eh, fiind acasă, la Belgrad, și organizând eu o mare petrecere, i-am dat și lui Nichita - invitat de seamă - să semneze în carte, ceva, orice. Venise, țin minte, printre primii și a luat cartea, grăbit să semneze în ea. Doar ce văzuse masa încărcată cu de toate, mâncăruri și băuturi. A ezitat și mi-a zis așa: «Bătrâne, n-am talent, ce să-ți scriu?!». I-am răspuns: «Nichita, scrie atunci așa, în numele clocotrismului: Eu, poetul național al României, pe nume Nichita Hristea Stănescu, n-am talent azi!» Și el: «Bine, gata, am înțeles». Și s-a retras într-o cameră cu cartea în mână. Au sosit musafirii - Desanka Maksimović (poetă sârbă care îl admira pe Nichita), Vasko Popa, Milorad Pavić, toți prieteni buni de-ai noștri -, doar că Nichita nu mai ieșea din cameră”.

Poemul-epitaf

Și? „Am crezut inițial că poetul vostru a adormit, dar nu, a apărut la un moment dat și mi-a dat manuscrisul pe blat, așa: «Ia-l, bătrâne, că m-a stors de puteri!». L-am luat și l-am pus deoparte. N-aveam vreme de lecturi. A doua zi, înainte să plece, Nichita m-a luat de braț și mi-a șoptit: «Auzi, nu te zori cu poemul acela». Dar cum a luat-o din loc, am dat năvală la carte”. Ce scrisese Nichita în atâtea ore de frământări? „Câteva cuvinte, dar unele care au conturat apoi unul dintre cele 24 de poeme-autoportret: «Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește». N-am știut, atunci, că acest poem va deveni epitaful lui”.

79 de ani și nouă luni avea Adam Puslojić când s-a stins din viață, la 31 decembrie 2022

16 volume de poezii și antologii a așternut pe hârtie, în cinci decenii de viață, Adam Puslojić

„Bătrâne, m-am întâlnit cu Adam acum, de curând, la Târgul de carte de la Belgrad. Ne-am strâns, ca de obicei, în jurul poeziilor lui Nichita”, Mircia Dumitrescu, grafician, sculptor, pictor

„Eh, bărbosul ăsta minunat era convins, nici mai mult, nici mai puțin, că-i urmașul lui Gruia al lui Novac, căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, războinic ridicat tot din văile Timocului”, Mircia Dumitrescu, grafician, sculptor, pictor

Apoi, la restaurant, Adam n-a zăbovit mult. Respira greu, era obosit. A fost ultima oară când mi-am văzut prietenul în viață”, Mircia Dumitrescu, grafician, sculptor, pictor

Fotografii: Raul Ștef