Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În urmă cu 20 de ani, ministrul de Externe al României, Adrian Năstase, a acordat un interviu ziarului România liberă în care prezenta strategiile Guvernului privind promovarea imaginii ţării în străinătate.
La acel moment, ţara noastră trecuse prin mai multe "cumpene" de imagine, pornind de la evenimentele de la Târgu-Mureş din martie şi culminând cu "fenomenul" Piaţa Universităţii şi "mineriada" din iunie. Adrian Năstase regreta asocierea României doar cu faptele negative, întrucât în decembrie 1989 ţara beneficiase de un capital consistent de simpatie, ca urmare a răsturnării dictaturii printr-o mişcare populară.
La acel moment erau aşteptări mari de la Bucureşti, unele realizabile, altele nu, susţinea ministrul de Externe: "Au apărut anumite reglementări. Ele au vizat şi au permis numai un anumit tip de practicare de capital. În timp ce celelalte poate că nu sunt considerate profitabile societăţii româneşti. Toate aceste lucruri, toate aceste «porţi» au fost mai mult sau mai puţin închise, conform intereselor societăţii româneşti, într-un proces gradual, care înseamnă organizarea firească internă a statului după Revoluţie. Deci, de la posibilitatea abstractă, generică, de pătrundere pe piaţa românească, politică şi economică, lucrurile s-au mai restrâns, în funcţie de felul în care societatea românească s-a proiectat în procesul de modernizare şi de schimbarea internă".
În limbaj diplomatic, Adrian Năstase justifica sintagma guvernării FSN "nu ne vindem ţara". Însă îndepărtarea cercurilor economico-financiare străine de România a "abandonat" ţara în mâna mass-media, căutătoare de senzaţional, după cum recunoştea şi ministrul de Externe. În paginile cotidienelor occidentale, la radio şi pe micile ecrane au rulat ştiri despre violenţele de la Târgu-Mureş, despre tinerii loviţi cu bâtele de mineri în Bucureşti etc. Faptele pozitive nu au avut o relevanţă atât de mare în presă, susţinea Năstase, astfel încât imaginea ţării era negativă într-o măsură mai mare decât ar fi trebuit.
În opinia demnitarului, pe viitor, atât Guvernul, prin Ministerul de Externe, cât şi mijloacele de informare în masă trebuiau să contribuie la "poleirea" imaginii ţării în afară, astfel încât să existe un echilibru între aspectele pozitive şi cele negative. Năstase argumenta că acest efort comun era în beneficiul României, întrucât deciziile şi poziţiile externe referitoare la ţara noastră se luau şi în funcţie de presiunile opiniei publice occidentale. Cu alte cuvinte, trebuia "lucrat" la influenţarea organizaţiilor civice şi mass-media, astfel încât România să fie receptată ca o ţară care dorea să se integreze în proiectul european democratic ce se construia în 1990.
În opinia lui Adrian Năstase, România nu ducea lipsă de avantaje în contextul reconstrucţiei politice a continentului. Având în vedere că zona balcanică era recunoscută în istorie ca o regiune conflictuală, Bucureştiul putea juca un rol important în "armonizarea" tensiunilor din zonă. Din punct de vedere economic, piaţa României era considerabilă, de circa 23 milioane de consumatori, prezentând interes pentru capitalul străin. Nu lipsit de importanţă era faptul că în 1990 nu aveam datorii externe şi dispuneam o infrastructură solidă, care putea fi modernizată şi integrată în angrenajul european, susţinea Năstase.
Un rol important în promovarea imaginii României în străinătate îl avea exilul. Din păcate, după Revoluţie, Guvernul nu reuşise să-i atragă de partea sa pe emigranţi, ci, dimpotrivă, intrase în conflict cu o parte a acestora. Confruntarea evidentă se consumase în campania electorală, când exilaţii au susţinut "partidele istorice" şi i-au acuzat pe liderii FSN că veneau din eşaloanele inferioare ale Partidului Comunist şi "confiscaseră" Revoluţia. Tocmai de aceea, Adrian Năstase fondase în cadrul Ministerului de Externe un compartiment pentru relaţiile cu exilul. În opinia sa, pe viitor, emigraţia trebuia să fie un partener de dialog, iar liderii ei să fie direct implicaţi în promovarea imaginii ţării în străinătate. Năstase era de părere că reconcilierea cu exilul trebuia făcută treptat, fără ca Executivul s-o sufoce prin atenţie, întrucât ar fi apărut suspiciuni. Dialogul deschis trebuia completat cu trimiterea unor oameni credibili în ambasade pentru dezvoltarea legăturilor la nivel cultural.
În interviul acordat ziarului România liberă, Adrian Năstase a abordat şi problema relaţiilor cu vecinii. În opinia sa, România trebuia să aibă relaţii de bună vecinătate, nu numai de vecinătate cu statele de la graniţele sale, pentru a nu periclita siguranţa regiunii. Năstase era de părere că nu exista pericolul vreunui conflict, întrucât vecinii României, ca şi ţara noastră, aveau ca prioritate integrarea în dinamica europeană. În vara anului 1990, statele foste comuniste trebuiau să ducă un efort comun pentru reconfigurarea economică a zonei, pe fondul dezintegrării CAER, şi nu să se piardă în dispute istorice privind teritoriile.
