Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dependent de morfină, viciu căpătat în Franța, în urma unui tratament medical prescris împotriva gutei, Alexandru Odobescu (1834-1895) mai avea o slăbiciune: femeile tinere. Combinația droguri + dame frumoase avea să-i fie fatală părintelui arheologiei din România. După mai multe încercări eșuate, într-o seară de 10 noiembrie, dramaturgul intra în istoria literaturii noastre drept primul autor care și-a curmat viața cu o seringă.
Al doilea fiu al generalului Ioan Odobescu - ofițer faimos pentru opoziția față de revoluția pașoptistă - și al Ecaterinei, fiica medicului Constantin Caracaș, Alexandru susținea în 1848 un examen cu Petrache Poenaru pentru a accede la cursurile liceului Sf. Sava din București, unde avea să-l aibă coleg (și) pe viitorul pictor Theodor Aman. Va învăța apoi la Paris, la College de France, sub îndrumarea unor renumiți profesori, istoricul Jules Michelet ori Edgar Quinet, care-i vor insufla pasiunea pentru arheologie și limbile clasice (latină și greacă). Tânărul Odobescu va urma și programa Facultății de Litere la Sorbona, fără a-și finaliza studiile cu o diplomă de licență. Întors în țară în 1855, după cinci ani petrecuți în patria lui Voltaire, Alexandru avea să fie numit procuror la Curtea de Apel București și funcționar la Ministerul Cultelor. Perioada coincide cu un elan creator notabil - până în 1860 scria nuvelele care aveau să-l facă nemuritor în literatura română: „Mihnea Vodă cel Rău” și „Doamna Chiajna”. Fiul ofițerului Odobescu a devenit ușor-ușor un fante de Dâmbovița, un seducător în plasa căruia a picat în 1858 Alexandra (Sașa) Prijbeanu, fiica naturală a contelui rus Pavel Kiseleff și a boieroaicei moldovene Ruxandra Băleanu. Cum țarul Nicolae I i-a interzis generalului Kiseleff să-și recunoască cei șase copii pe care i-a avut cu Ruxandra în afara căsătoriei, Alexandru Odobescu avea să fie ginerele contelui rus doar în accepțiunea familiei extinse a acestuia. Probabil și această poziție frustrantă a favorizat ulterior înșelarea fără menajamente a soției, escapadele amoroase ale profesorului care preda arheologia la Universitatea din București devenind în epocă tot atâtea prilejuri de bârfe și cancanuri. De remarcat că, revenit în țară din capitala Franței, Odobescu a adus cu el și un viciu la modă în epocă: morfina.
Un răvaș cu tâlc
„În timpul studiilor pariziene, un medic i-a prescris tratament antinevralgic pe bază de morfină pentru contracararea unei gute rebele. Această boală a stat la originea groaznicului viciu al lui Odobescu.”, aprecia criticul literar Nicolae Manolescu. „Am o durere reumatică insuportabilă deasupra sânului drept. Sunt niște junghiuri ascuțite care mă chinuie fără încetare.”, nota Odobescu în propriul jurnal, în 1889. Remediile, din păcate, erau adevărate droguri. Stau mărturie rândurile așternute pe hârtie de omul politic și trimise amicului Simion Mehedinți: „Sunt încă tare ostenit de chininele, morfinele, antipirinele și alte spurcăciuni înghițite în boala mea.” Una peste alta, Odobescu dobândise o dependență de narcotice. Din păcate, viciul acesta avea să i-l transmită și tinerei sale neveste, Alexandra, Sașa cum era alintată. De data aceasta, dovada a fost livrată de corespondența secretă (ținută în limba franceză) dintre cei doi soți, care, deși conveniseră ca răvașele foarte intime să fie arse imediat după citire, au fost trădați, se pare, de propria neglijență. Cum unele dintre aceste mesaje compromițătoare au scăpat focului, expunem aici, parțial, conținutul unuia care îmbina actul erotic cu cel narcotic, sugerând că ambii soți erau familiarizați cu „beneficiile” morfinei: „Nu de durere vreau să te aud gemând și să te simt contorsionată în prima zi a revenirii tale aici (n. m. - Sașa se întorcea din Rusia, de la părinții naturali). Eu nu sunt morfina, ci ceva mult mai bun, care va servi la injecții și, pentru a le face, există gata pregătit un ac frumos și gros, care te va penetra, nu mai puțin ca morfina. El te așteaptă cu o vie nerăbdare.”
Citește pe Antena3.ro
Intră pe fir Caragiale
De altfel, morfinomania era răspândită în toate marile orașe ale României. Iată ce nota Maria Cantacuzino în „Amintirile” sale din Iași: „În nopțile biblice și în diminețile limpezi specifice Moldovei, șimiul, foxtrotul, cocteilurile, morfina, cocaina și tot ce urmează după ele fac ravagii cu insolența sfruntată caracteristică parvenitului.” Atmosferă specifică Belle Époque, când dentiștii aveau la dispoziție în cabinet foarte multe anestezice puternice, printre care eterul, gazul ilariant, dar și cocaina sau morfina! Așadar, drogurile se procurau destul de ușor, mai ales că majoritatea erau considerate utile în combaterea durerilor. „Nu știm cu exactitate adevăratul motiv al sinuciderii lui Odobescu. O combinație nefericită de încurcături financiare și probleme sentimentale.”, opina antropologul Andrei Oișteanu în studiul „Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură” (Polirom, 2014). În același loc oferea detalii în legătură cu moartea literatului: „Femeia pe care Odobescu a iubit-o în ultimii ani de viață a fost Hortensia Racoviță (1864-1953), nepoata baronului moldovean Keminger de Lippa. Căsătorită întâi cu Alexandru Davila (fiul lui Carol Davila), apoi cu Dumitru Racoviță, femeia fatală era cu treizeci de ani mai tânără decât savantul arheolog.” Savant care o luase razna, fără îndoială! „Ea era femeia pe care o dumnezeiam, dar a refuzat să fie soția mea.”, se lamenta Odobescu, ridiculizat în presa vremii de colțosul I. L. Caragiale, care-l eticheta pe nefericitul istoric drept un „amant ridicul și batjocorit”. De altfel, într-o ultimă depeșă scrisă înainte de a se sinucide și adresată prietenului Anghel Demetriescu, Odobescu recunoștea înfrânt: „Hortensia mi-a fost adevăratul mormânt al inteligenței, al iluziilor, ba chiar al vieții. Ea m-a făcut să cedez în fața ușurinței și vulgarității simțurilor.” Ca de la prieten la prieten, scrisorica-testament a ajuns de la Demetriescu la Caragiale, care n-a ezitat s-o exploateze în presă, dovadă că interesul suscitat de amorul dintre Odobescu și profesoara de geografie ardea la cote înalte în epocă.
Prima tentativă și negocierile cu mama Racoviceoaiei
În noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895, Odobescu, ajuns la 61 de ani și respins de amanta nărăvașă, întreprindea prima încercare de sinucidere. Scena macabră s-a desfășurat în casa sa din București, iar tentativa a eșuat. Asta nu l-a împiedicat însă pe Caragiale să descrie momentul negru în Gazeta poporului din 17 noiembrie 1895: „Ajuns acasă, Odobescu scrise câteva scrisori; apoi luă o doză forte de laudanum. Rezultatul acestei prime încercări de sinucidere fu la timp combătut; îngrijirile îngerului păzitor (n. m. - Sașa, soția) îl scăpară de data aceasta.” La prima încercare de a-și pune capăt zilelor, Odobescu, pentru a se asigura că efectul va fi letal, a ingerat o doză imensă de opiaceu (70 de grame). „Dacă aș fi dat 70 de grame de laudanum la zece cai, pe toți i-aș fi omorât!”, avea să comenteze dr. Măldărescu. „Efectul în cazul lui Odobescu - evidenția Andrei Oișteanu - a fost paradoxal. Tocmai pentru că doza înghițită de savant a fost atât de mare, organismul a regurgitat-o.” Episodul a fost descris amănunțit de istoricul Teohari Antonescu, discipolul lui Odobescu: „Ceea ce pot ști exact este următorul lucru, pe care mi l-a spus înainte de un examen: Dacă n-aș avea concursul tău, m-aș omorî, atât sunt de necăjit în familie. Peste două zile a luat 70 de grame de laudanum și fiindcă medicamentul era foarte tare, l-a vărsat tot. A plâns doamna Odobescu, s-a rugat de el și astfel a luat contra otravă și a scăpat. Când am fost la el și i-am cerut să facă ceva pentru mine, doamna îmi spunea că a avut dispepsie, că limba i se umflase, că nu poate vorbi deloc și nu simte ... După prima încercare de sinucidere, el s-a făcut bine.” Și a formulat o solicitare dureroasă pentru Alexandra Odobescu, nefericita lui soție. Revenim la jurnalul istoricului Teohari Antonescu: „Sub imboldul lui, doamna Odobescu a chemat pe mama Racoviceoaiei (n. m. - mama Hortensiei Racoviță), profesoara, directoarea de la școala de fete, și a rugat să primească pe Odobescu de ginere că ea, femeia legitimă, va cere divorțul și va lăsa stăpână pe Racoviceoaia. Mahalagioaica a făcut gură, că a dezonorat scârnavul bătrân pe fată, că e corupt, un stricat - gura ei era așa de mare că Odobescu a auzit de unde era și a intrat în odaie.”
Moartea a venit după un truc ieftin
Ce s-a întâmplat mai departe? Dezvăluirile din jurnalul istoricului Teohari Antonescu intră în sfera speculațiilor: „Probabil o fi fost ceartă. Odobescu venind cu ultima speranță de a pune mâna pe femeia asta, pe care o iubea, s-a stins, apoi s-a prefăcut că e vindecat de orișice iubire și ca semn de vindecare i-a spus doamnei Odobescu să se ducă liniștită la Curtea de Argeș, că el nu se mai gândește deloc la femeia infamă și ingrată. Doamna Odobescu a ascultat și seara a primit telegramă din București că Odobescu e în agonie. Când a ajuns în strada Cuza Vodă, el era mort.” Alexandru Odobescu s-a sinucis pe 8 noiembrie 1895. Va muri însă abia după două zile de agonie, pe 10 noiembrie. „De data aceasta - specifica cercetătorul Andrei Oișteanu citându-l pe George Călinescu -, el și-a luat toate măsurile de precauție. Pentru a procura o cantitate letală de morfină, a recurs la un truc ieftin. Introducând pe rând doi medici pe intrări deosebite ale casei, acest erou de roman sentimental a colectat o suficientă doză de morfină și s-a sinucis.”
Un inițiat al opiaceelor
Sinuciderea lui Alexandru Odobescu, nesecondat de nimeni în această acțiune sinistră, relevă câteva aspecte uluitoare legate de autorul monografiei „Tesaurul de la Petrosa”. Dincolo de faptul că el cunoștea cel puțin doi medici în București capabili să-i asigure dozele de morfină, Odobescu știa cu precizie să-și administreze injecțiile și să (supra)dozeze narcoticul astfel încât să fie letal. Cu alte cuvinte, era un inițiat al utilizării acestor droguri puternice.
Alexandra (Sașa) Odobescu era, la rândul ei, dependentă de narcotice. Potrivit criticului literar George Călinescu, Sașei - care i-a supraviețuit soțului până în 1922 - îi era injectată morfină (de către propria fiică, Ioana) de patru ori pe zi, în ultimii ani de viață.
Hortensia mi-a fost adevăratul mormânt al inteligenței, al iluziilor, ba chiar al vieții. Ea m-a făcut să cedez în fața ușurinței și vulgarității simțurilor.” - Alexandru Odobescu
3 sinucideri cu morfină au urmat în București după gestul lui Odobescu din 1895. Toate victimele au fost bărbați (conform unei statistici realizate de Nicolae Minovici la Institutul Medico-Legal)
