x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator AUR cere o întâlnire cu conducerea STS cu privire la posibile fraude la alegerile de duminică

AUR cere o întâlnire cu conducerea STS cu privire la posibile fraude la alegerile de duminică

de Redacția Jurnalul    |    15 Mai 2025   •   23:45
AUR cere o întâlnire cu conducerea STS cu privire la posibile fraude la alegerile de duminică
Sursa foto: Lucian Alecu

Echipa de campanie a candidatului AUR la alegerile prezidențiale George Simion a transmis joi seara o solicitare oficială către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS), prin care cere o întrevedere de urgență cu conducerea instituției cu privire la posibile fraude la alegerile de duminică.

Potrivit unui comunicat al AUR, demersul vine ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public care indică faptul că anumite grupuri de interese pregătesc acțiuni de fraudare a procesului electoral din data de 18 mai.

„Aceste tentative vizează manipularea voinței populare și pot afecta grav integritatea alegerilor prezidențiale”, arată reprezentanții partidului.

AUR cere conducerii STS o discuție clară și responsabilă, pentru a garanta securitatea digitală și corectitudinea procesului de vot.

„Alegerile din 18 mai trebuie să fie libere, corecte și lipsite de orice suspiciune de fraudă. Ne dorim să avem parte de un proces electoral transparent, democratic și care să respecte legea. Vom coopera cu toate instituțiile statului care au atribuții în organizarea alegerilor, pentru a preveni orice tentativă de deturnare a rezultatului votului popular”, se mai spune în comunicat.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: aur sts alegeri