x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor

Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor

de Ion Alexandru    |    15 Oct 2020   •   10:14
Afaceri de pandemie. Ioana Băsescu și soțul Pricop intră pe piața transporturilor

Fata cea mare a lui Traian Băsescu și-a cooptat, cu o lună înainte de alegerile locale, soțul în cadrul companiei de consultanță pe care o deține. Odată cu intrarea lui Radu Petru Pricop în această societate, compania și-a schimbat și denumirea, dar a primit o sumedenie de noi obiecte de activitate, majoritatea având legătrură cu piața auto. De la vânzări și închirieri de mașini și vehicule de toate tipurile, până la mașini folosite a transportul aerian sau pe apă, compania în care Ioana Băsescu a investit 100.000 de euro și-a înscris noile decizii la Registrul Comerțului cu ajutorul unui reprezentant care l-a ajutat și pe Radu Petru Pricop pentru înregistrarea unor modificări aduse la structura acționariatului unei companii în care Pricop l-a avut drept asociat pe un fost ofițer de la “Doi și’un Sfert”. O altă companie a acestui fost ofițer a pus, în urmă cu câțiva ani, la dispoziția familiei fostului procuror DNA, Doru Țuluș, un autoturism. 

În plină stare de alertă, când afacerile private au cunoscut un declin serios, ca urmnare a pandemiei de Covid-19, dar mai ales a restricțiilor impuse de autoritățile guvernamentale, fata cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, Ioana Băsescu, făcea o mișcare mai mult decât interesantă. În 25 august, cu o lună înainte de alegerile locale, Ioana Băsescu, în calitate de unic asociat al companiei SC Creative Business Point SRL – firmă care se ocupă cu consultanța pentru management și afaceri în domeniul holdingurilor, decide să majoreze capitalul social cu 100 de lei și să-și coopteze propriul soț în structura acționariatului.
Conform unei încheieri de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, “se majorează capitalul social al societății, de la suma de 404.530 lei, la 404.630 lei, prin cooptarea de noi asociați și emiterea de noi părți sociale”. “Subscrierea sumei de 100 RON cu care urmează a se majora valoarea capitalului social va fi făcută după cum urmează: Dl. Pricop Radu Petru subscrie suma de 100 RON, aferentă unei cote de participație la beneficiile și pierderile societății de 0,0248%”, se mai arat în documentul citat.

Astfel, după majorarea capitalului social, structura acținariatului este împărțită între Ioana Băsescu, cu 404.530 lei, reprezentând 99,9752 la sută, și Radu Petru Pricop, cu 100 de lei, reprezentând 0,0248 la sută.

Nu doar cooptarea soțului Ioanei Băsescu în această companie a fost decisă, la acel moment, ci și schimbarea denumirii firmei din SC Creative Business Point SRL, în SC Business Recreational Logistics SRL. 

 

O nouă denumire și zeci de activități în domeniul autovehiculelor

Partea cea mai interesantă este că, odată cu schimbarea denumirii și cu apariția noului asociat în companie, firma Ioanei Băsescu intră pe piața auto. Mai exact, fiica fostului președinte a luat hotărârea să adauge multe obiecte de activitate secundare, care vor opera pe lângă cele deja existente. Aflăm, cu acest prilej, că societatea nou-denumită se va ocupa cu comerțul cu autovehicule, cu întreținerea și repararea autovehiculelor, cu comerțul cu ridicata de piese și accesorii pentru autovehicule, cu comerțul cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule, precum și cu comerțul cu motociclete, piese și accesorii aferente, întreținerea și repararea motocicletelor.

Mai departe, firma în cauză se va mai ocupa de intermedieri în comerțul cu mașini, echipamente industriale, nave și avioane, precum și cu intermedieri în comerțul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific. Alte obiecte adăugate sunt: comerțul cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-ului, comerț cu ridicata al altor mașini și echipamente sau comerțul cu amănuntul prin intermediul caselor de comerț sau prin internet ori cu comerțul cu amănuntul efectuat în afara magazinelor, standurilor, piețelor și chioșcurilor.

De asemenea, firma Ioanei Băsescu a mai trecut, ca obiecte de activitate, alte transporturi terestre de călători, transporturi rutiere de mărfuri, depozitări și manipulări. Atrag, însă, în mod deosebit atenția alte obiecte de activitate adăugate, cum ar fi închirierea de autoturisme și autovehicule ușoare, închirierea de autovehicule rutiere grele, închirierea de bunuri recreaționale și echipamente sportive, închirierea de mașini și echipamente agricole, închirierea de mașini și echipamente pentru construcții, închirierea de mașini și echipamente de birou (inclusiv calculatoare), închirierea de mașini și echipamente de transport pe apă, închirierea de mașini și echipamente de transport aerian sau închirierea altor mașini, echipamente și bunuri tangibile. 

 

Cum a renunțat Ioana Băsescu la 100.000 de euro, pentru binele firmei

“Jurnalul” a dezvăluit, în premieră, că în data de 22 septembrie 2017, Ioana Băsescu, în calitate de unic asociat al SC Creative Business Point SRL, a decis să majoreze capitalul social al firmei, de la 200 de lei 404.530 de lei. Diferența de 404.330 lei reprezintă, potrivit documentelor înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, suma împrumutată societății personal de Ioana Băsescu, conform unor contracte de împrumut înregistrate sub numerele 1/10 octombrie 2014, 1/27 februarie 2015 și 2/9 martie 2015, actualizate prin acte adiționale. Astfel, fata cea mare a lui Traian Băsescu a renunțat de bunăvoie la restituirea de către compania sa a sumei de 404.330 de lei. SC Creative Business Point, înființată în anul 2007, se ocupă cu activități de consultanță pentru afaceri și management. Teoretic. Pentru că, în realitate, conform bilanțurilor contabile depuse la Ministerul Finanțelor Publice, rezultă că această companie nu avea, la acel moment, niciun fel de activitate.

În 2014, când a fost parafat primul contract de împrumut, societatea a avut o cifră de afaceri zero și venituri totale încasate, de asemenea, zero. În 2015, situația este identică, diferența fiind aceea că au fost realizate cheltuieli de 1.287 de lei. Conform ultimului bilanț contabil depus la Ministerul Finanțelor, pe anul 2016, SC Creative Business Point SRL nu a avut cifră de afaceri sau venituri, dar a operat cheltuieli de 4.912 lei.  Firma și-a mutat, în ultimii doi ani, de patru ori sediul social.

Ioana Băsescu a renunțat la suta de mii de euro pe care a împrumutat-o firmei sale, în condițiile în care avea de restituit către CEC Bank o rată lunară cuprinsă între 4.000 și 5.000 de euro. Asta, după ce, în data de 9 septembrie 2013, Unitatea Pilot Victoria a CEC Bank i-a acordat fiicei lui Băsescu un credit în valoare de 4.600.000 de lei, rambursabil într-o perioadă de 30 de ani. Cu acești bani, la care a mai adăugat 280.000 de euro, Ioana Băsescu a achiziționat terenurile agricole din localitatea Nana, județul Călărași. La momentul contractării creditului, rata anuală a dobânzii era de 4,63%, ceea ce însemna o rată lunară de 17.748,3 lei. Mai mult, în 24 mai 2017, Ioana Băsescu a fost trimisă în judecată de DNA, pentu instigare la delapidare și pentru două infracțiuni de instigare la spălare de bani. În această cauză, procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător pe bunurile Ioanei Băsescu până la concurența sumei de 119.000 de lei. Această sumă reprezintă diferența de la 419.000 lei la 30.000 de lei dintr-un contract fictiv de prestări servicii, încheiat pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale prezidențiale din anul 2009.


Construcție de 1,5 milioane de euro pe malul lacului Snagov

Studiind cu atenție unul dintre numeroasele obiecte de activitate adăugate pentru compania în cauză, atrage atenția cel referitor la “închirierea de mașini și echipamente de transport pe apă”. Întâmplător sau nu, Ioana Băsescu a devenit și proprietăreasă a unei superbe vile, cu teren cu ieșire la lacul Snagov. Antena 3 a dezvăluit că Ioana Băsescu și soțul ei, Radu Petru Pricop, și-au construit, la Snagov, între proprietatea lui Omar Hayssam și cea a rușilor de la ARLO Slatina, un imobil impresionant. Valoarea totală a proprietății s-ar ridica la peste 1,5 milioane de euro. Proprietatea este prevăzută și cu ponton.


Actele de la Registrul Comerțului, reprezentantul și legătura cu o afacerere mai veche a lui Pricop

Deciziile luate de Ioana Băsescu, în 25 august, au fost duse la îndeplinire, în sensul că au fost înregistrate la Registrul Comerșului, de către un anume Emilian Alexandru Măciucă. Acesta este angajat în cadrul Societăţii Civile de Avocatură Pricop & Banu, deţinută Radu Petru Pricop. Acelaşi Emilian Alexandru Măciucă este persoana care s-a ocupat de înregistrarea actelor unei alte firme în care Radu Pricop a fost asociat cu fostul ofiţer DGIPI, Ioachim Daniel Rusu, afacere dezvăluită de “Jurnalul”. Punctul de intersecţie în această reţea al ginerelui lui Traian Băsescu este SC Smart Energy Business SRL. Iniţial, firma se numea SC Smart Energy Group SRL, cu sediul în Eforie Sud, iar acţionari erau Dănuţ Căpăţînă, fostul manager al Spitalului Clinic de Urgenţă Constanţa, şi Cristian Gheorghe. Compania a făcut parte dintr-un consorţiu, alături de mai multe societăţi, printre care şi SC Smart Resources SRL, fondată, în 2003, de Dănuţ Căpăţînă, împreună cu soţia sa, Lucica Simona Bărăscu, dar şi cu Bogdan Ovidiu Maftei, fiul fostului şef al Statului General al Forţelor Aeriene, generalul Laurenţiu Maftei. La rândul său, Bogdan Ovidiu Maftei a deţinut acţiuni în cadul SC Smartree Holding SRL, împreună cu Viorica Dobriţoiu, soţia fostului ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu.

În iulie 2011, Dănuţ Căpăţînă şi Cristan Gheorghe îl cooptează în SC Smart Energy Group SRL pe clujeanul Ioachim Daniel Rusu, căruia îi cedează 33,33% din acţiuni, iar, în noiembrie acelaşi an, Căpăţînă şi Gheorghe renunţă la acţiuni, în societate intrând tatăl lui Ioachim Daniel Rusu, Ioan Ioachim Rusu, un apropiat al lui Ioan Rus. Firma îşi schimbă numele în SC Smart Energy Business SRL şi sediul social, la adresa din Bucureşti, Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 12 unde funcţionează societatea de avocatură Pricop & Banu. Ioachim Daniel Rusu este fost ofiţer de poliţie. Potrivit unor surse, a lucrat la Secţia 7 Poliţie Bucureşti, până în anul 2000, când Ioan Rus, devenit ministru de Interne, l-a numit şef la cabinetul său. Rusu a ocupat această funcţie până în anul 2004, când a devenit ataşat pe probleme de afaceri interne în zona Benelux. Aici, fostul şef de cabinet al lui Ioan Rus a lucrat cu Gelu Oltean, fost şef al DGIPI, apropiat al fostului şef al serviciului secret al MAI, Virgil Ardelean. Gelu Oltean, implicat în multe scandaluri controversate, conducea diviziunea românească din Benelux. 


Asociatul, mașina și procurorii DNA

În octombrie 2012, tatăl fostului ofiţer „Doi şi un sfert”, Ioan Ioachim Rusu, cedează toate părţile sociale deţinute în cadrul SC Smart Energy Business SRL către ginerele lui Traian Băsescu, Radu Petru Pricop. În urma tranzacţiei, capitalul social al firmei a fost împărţit, în mod egal, de către Ioachim Daniel Rusu şi Radu Petru Pricop. Interesant este că, din 2009 până în 2012, societatea a avut o cifră de afaceri declarată zero. Abia potrivit bilanţului contabil depus în 2014, aferent activităţii pe anul 2013, an în care Radu Petru Pricop a făcut parte din acţionariat, firma în cauză a înregistrat în mod surprinzător venituri de aproximativ 140.000 de euro.  Pricop a ieşit, oficial, din această firmă în data de 24 octombrie 2013, în urma unei majorări a capitalului social. Cel care a venit cu majorarea este un cetăţean turc. Radu Petru Pricop a cedat, cu această ocazie, acţiunile căte Ioachim Daniel Rusu.

Site-ul „Lumea Justiţiei” a dezvăluit că, începând cu vara anului 2013, Claudia Roşu, procuror DNA, soţia fostului şef al Secţiei a II-a din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Doru Ţuluş, a fost filmată în mai multe rânduri la volanul unui autoturism de teren de lux, marca Lexus, cu numărul de înmatriculare B-22-RAT. Autoturismul în cauză a fost identificat atât în trafic, în parcarea DNA, sau în curtea casei în care locuieşte familia Roşu-Ţuluş.  Autoturismul respectiv este înmatriculat pe societatea SC RMB Inter Med Solutions SRL, aparţinând partenerului de afaceri al lui Radu Petru Pricop, Ioachim Daniel Rusu.
 

×