x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Agenția Națională Antidrog, o instituție a formelor fără fond – partea a V-a

Agenția Națională Antidrog, o instituție a formelor fără fond – partea a V-a

de Ciprian Demeter    |    20 Noi 2023   •   20:18
Agenția Națională Antidrog, o instituție a formelor fără fond – partea a V-a

În continuarea dezvăluirilor privind Agenția Națională Antidrog, în acest număr vom vorbi despre contractul semnat de actualul director al Agenției Naționale Antidrog, de aproximativ două milioane de lei din fonduri nerambursabile, cu Federația Neguvernamentală Antidrog, Această sumă a fost utilizată pentru cheltuielile necesare derulării proiectului numit ”No Drugs Revolution”, la care au mai aplicat încă trei ONG-uri. Cu toate că am cerut Agenței Naționale Antidrog numele celorlalte trei ONG-uri, reprezentanții acesteia nu au dorit să răspundă.

Prin proiectul aprobat, Federația Neguvernamentală Antidrog cu sediul în București se angajează ca, în perioada august-noiembrie 2023, să deruleze o campanie de conștientizare în rândul tinerilor a pericolului pe care îl reprezintă consumul de droguri și se preconizează că vor fi 25.000 de beneficiari direcți din Regiunile București/Ilfov și Hunedoara/Valea Jiului, iar în acest scop vor fi organizate conferințe, dezbateri publice, mese rotunde, activități sportive și culturale.
Președintele Federației Neguvernamentale Antidrog, Gigel Lazăr, este un personaj certat cu legea care între 2000 și 2004, pe vremea când locuia în Galați, a fost condamnat cu executarea pentru săvârșirea unor infracțiuni economice.
În data de 11.08.2023, la Judecătoria Galați, lui Gigel Lazăr i-a fost admisă acțiunea dintr-un dosar cu obiect ”reabilitare judecătorească” în care solicitase să-i fie ștearsă această condamnare din cazier. Este interesant de aflat cum a reușit să înființeze în 2020 o asociație deși avea cazier.


Faptul că Gigel Lazăr nu face parte din echipa de proiect No Drugs Revolution a fost și argumentul Agenției Naționale Antidrog legat de legalitatea aprobării proiectului.
Președintele executiv al Federației Neguvernamentale Antidrog este Dorin Dimitru Opreanu, membru PNL, consilier județean la Constanța și fost director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale între 2021 și 2022. ”Am considerat că este o faptă bună pe care să o fac în calitate de cetățean”, a spus Opreanu despre implicarea în proiectele Federației Neguvernamentale Antidrog.


După cum se poate observa, Dorin Dimitru Opreanu este Președinte executiv al Federației Neguvernamentale antidrog, dar a omis să treacă în declarația de interese faptul că este membru în această asociație.

 

Cosmin Andrei Constantinescu, purtător de cuvânt al Federației Neguvernamentale Antidrog, este un alt nume care apare alături de Dorin Dimitru Opreanu, în comunicatele aferente proiectului derulat cu banii de la Agenția Națională Antidrog, personaj cu o prezență constantă în cadrul dezbaterilor televizate și la posturile de știri, din partea PSD.

Dorin Dimitru Opreanu și Cosmin Andrei Constantinescu au declarat că nu primesc bani din derularea proiectului No Drugs Revolution, dar este interesantă legătura dintre Gigel Lazăr și Dorin Dimitru Opreanu în ceea ce privește masa caldă în școlile din sectorul 2.

În continuare vom arăta că, de fapt, de proiectul ”NO DRUGS REVOLUTION” se ocupă inclusiv Gigel Lazăr, care după cum se prezintă la conferință, încă o dată demonstrează că nu are nimic de-a face cu asemenea manifestări publice.

Motto proiectului ”No Drugs Revolution” este: “Luati acest proiect drept fitilul pe care încercăm să-l aprindem ca să creem o veritabilă revoluție antidrog în rândul societății romanești” afirmație Lavinius Sava, clasic în viață.

Te apucă râsul numai când te gândești că acest motto nu are nimic de-a face nici cu revoluția, nici cu drogurile, ci doar cu fitilul pe care l-au aprins pentru a reuși să poată sifona banii publici ai Agenției Naționale Antidrog.

Mai mult, organizatorii acestui proiect sunt certați și cu limba română, iar prin aceasta pun într-o lumină proastă Agenția Națională Antidrog și nu știu ce ar mai putea pune într-o lumină favorabilă această instituție, cu un astfel de management.

 

Dezbatere publică antidrog în sectorul 4 din 27.09.2023.

 

”Sunt comisar șef Lavinius Sava, lucrez în Agenția Națională Antidrog de 18 ani, 9 ani am fost expert național în cadrul Observatorului român de droguri și toxicomanie în relație cu observatorul European de la Lisabona, de 5 ani sunt șeful biroului regional 3 al Agenției și am competență în sectoarele 5 si 6 bucuresti și în județul Ialomița sau cum îmi place mie să spun în celebrul RFG adică Rahova, Ferentari, Giulești zona care nu este lipsită de interes din perspectiva drogurilor”.

După aritmetica lui Lavinius Sava 9 plus 5 fac 18, nu 14 cât ar fi corect, dar acesta este cea mai mică eroare strecurată în prezentările sale, despre care subliniez faptul că prezintă opiniile personale și informații eronate în calitate de reprezentant al Agenției Naționale Antidrog. Dintre acestea amintim: ”de la beat cârciuma viu, vin pe gard de drum mă țiu”, ”ne învârtim în cerc în jurul cozii…”, dar și cu sfaturi despre recunoașterea consumatorului de droguri, iar minimum 15 minute sunt alocate unor explicații foarte hazlii ale definiției mersului și aflăm că ai pupile dilatate dacă iei ibuprofen, că sedativele dau pupile contractate ca heroina care nu trebuie să se confunde cu pupilele dilatate ale unei fete care a sărutat un coleg în pauză, reacție care este de la excitație și nu de la consumul de droguri,  și indică din nou o beneficiară a centrului, o absolventă de conservator care are halucinații, vizualizând heroina ca fiind o fată blondă, cea mai bună prietenă a ei. Pentru alte informații, Lavinius Sava lansează tuturor o invitație: “vă invit la adresa sediului din strada Pericle să bem o cafea și să vorbim despre dependență”.
Toate acestea au fost reținute pe parcursul conferințelor susținute în cadrul proiectului ”No drugs revolution”, proiect care este finanțat de Agenția Națională Antidrog cu suma de aproximativ 2 mil. lei.


https://www.facebook.com/100000865205550/videos/839309997849236/


La minutul 21.25 al uneia dintre întrevederile cu elevii și cadrele didactice, Lavinius Sava, comisar șef de poliție în cadrul Agenției Naționale Antidrog, predă rețeta unui cocktail de droguri și continuă afirmând că: ”Mass-media și fake news, în care rolul Agenției Naționale Antidrog este să combată minciuna cu adevărul, nu mai există bărbați care să-și bată nevestele pentru că au băut alcool ci pentru că au luat o substanță, nu mai poate un copil să spargă geamul cu praștia că a luat o substanță nu pentru că s-a jucat, mass-media exagereaza fenomenul drogurilor la nivel national”.
În cadrul activităților susținute de Lavinius Sava cu ocazia proiectului ”No drugs revolution” este descrisă o rețetă de cocktail de droguri, recent aflată de acesta, chiar cu o zi în urmă, prezentată elevilor care asistă în sală, potrivit căreia: ”se amestecă paracetamol pisat cu coajă de banană prăjită, cu caramel sărat, peste care s-a pus codeină și vodkă Absolut”.
Aceasta este procedura de prevenire și combatere a consumului de droguri a Agenției Naționale Antidrog?
După această prezentare, nu putem adăuga decât că pentru alte rețete, orice doritor poate apela cu încredere la Lavinius Sava de la Agenția Națională Antridog.
Pe surse, am aflat că Lavinius Sava desfășoară activități multiple nu numai în celebrul RFG, Rahova, Ferentari, Giulești, dar și în cadrul Proiectului ”No drugs revolution”, de la evaluare de proiecte în procedura de selecție a Programului de Interes Național - PIN al Agenției Naționale Antidrog, de monitorizare a desfășurării proiectului, până la susținerea unor prelegeri în cadrul acestuia, filmate și postate pe Facebook, astfel încât nu știm unde este delimitarea între Agentia Națională Antidrog și Federația Neguvernamentală Antidrog referitor la activitățile desfășurate de Lavinius Sava.
În mod firesc apare întrebarea: de ce nu organizează Agenția Națională Antidrog astfel de dezbateri dacă tot sunt susținute de Lavinius Sava, angajat al Agenției Naționale Antidrog si de ce a mai fost necesară alocarea unei sume mari de bani unui ONG? Agenția Națională Antidrog putea invita ONG-urile în calitate de parteneri care să participe la dezbaterile proprii domeniului de competență ANTIDROG, deoarece în cadrul prelegerilor, Lavinius Sava a informat auditoriul de existența unui parteneriat semnat de Agenție și respectivul ONG.
În acest caz avem de-a face cu un conflict de interese, având în vedere că Lavinius Sava este angajat al Agenției Naționale Antidrog, iar proiectul în cadrul căruia susține prelegerile este finanțat de Agenția Națională Antidrog.
Federația Neguvernamentală Antidrog a încheiat programul „No Drugs Revolution” în data de 8 noiembrie, ora 19.00 la Sala Polivalentă cu un eveniment ”de excepție adresat întregii familii”, așa cum au declarat organizatorii, la care au participat elevi din câteva școli și licee din București, alături de câte un profesor. ”Evenimentul de excepție” a adus pe scenă 3 artiști din întreg line-up-ul anunțat, care au cântat 4-5 piese, că doar era spectacol, iar la final s-au oferit copiilor, sub forma unor donații, caiete și afișe și s-a organizat un foc de artificii. Cam nimic!
Așa au înțeles organizatorii să încheie proiectul ” No Drugs Revolution”, prin foc de artificii, simbolic fiind poate doar focul pentru aprinderea fitilului, chiar și la sfârșit, în lupta cu drogurile, pe banii Agenției Naționale Antidrog.


Cum gestionăm banii publici? Mai bine zis, cine a luat deciziile prin care au fost alocați banii din finanțarea Programului de Interes Național – PIN al Agenției Naționale Antidrog pentru proiectele selectate spre finanțare? Ramona Dabija ne poate răspunde?
Noi știm că nu poate răspunde public acestor întrebări, dar măcar în fața anchetatorilor ar trebui să o facă deoarece se observă că avem de-a face cu o suspiciune rezonabilă de deturnare a unor fonduri europene.
Directorul Ramona Dabija a revenit la conducerea Agenției Naționale Antidrog după un concurs, în privința căruia mă abțin de la comentarii, încă, dar trebuie să recunosc faptul că singurul vinovat pentru reușita acesteia este doar consumul exagerat de ”Vitamina D”. 
Va urma.

×