x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Ancheta FBI cu ricoșeu la vârful puterii: scrisoarea către Iohannis intră în dosarul lui Giuliani

Ancheta FBI cu ricoșeu la vârful puterii: scrisoarea către Iohannis intră în dosarul lui Giuliani

de Dan Constantin    |    20 Mai 2021   •   07:22
Ancheta FBI cu ricoșeu la vârful puterii: scrisoarea către Iohannis intră în dosarul lui Giuliani

Ancheta FBI asupra lui Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, se extinde și la activitățile de lobby în favoarea lui Puiu Popoviciu. Perchezițiile de la birourile și apartamentele lui Giuliani vizează activități interzise de legea americană în favoarea unor cetățeni străini. O scrisoare a lui Giuliani trimisă lui Klaus Iohannis devine probă la dosar. Fostul președinte Trump consideră că lui Giuliani i se face o mare nedreptate.

În 28 aprilie, agenții FBI au ridicat telefoane și computere din biroul și apartamentul din New York ale lui Rudy Giuliani, în cadrul unei anchete care cercetează activități interzise de legea americană cu privire la entități străine (Foreign Registration Act - FARA). Inițial s-a crezut că ancheta se referă la problemele din dosarul Ucraina, un ghem de afaceri politico-economice folosite în lupta electorală Trump-Biden. Acum, ziariștii americani de la Politico dezvăluie că în anchetă sunt cercetate și activități privind România. Giuliani se apără și declară că nu a reprezentat niciodată interesele unui cetățean străin, iar în activitatea de lobby nu a reprezentat entități străine.

 

Scrisoare către Klaus Iohannis 

În august 2018, Giuliani a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis în care exprima „îngrijorarea în legătură cu continuu prejudiciul adus statului de drept în România, comis sub pretextul aplicării cu eficiență a legii”. Scrisoarea venea într-un moment de mare tensiune, în care erau dezvăluite protocoalele secrete dintre DNA, SRI, Înalta Curte de Casație și Justiție și se dădea o luptă politică aprinsă pentru modificarea legilor justiției, prin care să se blocheze abuzurile în cercetările penale care urmăreau eliminarea adversarilor sub pretextul luptei anticorupție. Mesajul către președintele Iohannis menționa „excesele DNA sub conducerea fostului procuror-șef Laura Codruța Kovesi: intimidarea  judecătorilor, a avocaților apărării și a martorilor, ascultarea neconstituțională a telefoanelor, mărturii silite și procese judiciare incorecte”. Giuliani făcea o propunere radicală: „O amnistie ar trebui dată celor care au fost acuzați și condamnați ca urmare a exceselor DNA făcute de la implementarea protocoalelor secrete, inclusiv mai multor oameni inocenți care au fost trimiși la închisoare”. Scrisoarea fostului primar al New York-ului, care conducea, în acel moment, grupul de avocați al președintelui Donald Trump, puternic mediatizată și comentată la București, nu a primit niciodată un răspuns din partea lui Klaus Iohannis, potrivit purtătorului de cuvânt de la Cotroceni. Președintele nu a făcut nicio referire publică la acest mesaj.

 

LOBBY și apărare pentru magnatul fugit

Cei doi autori ai articolului din Politico, Betsy Woodruff Swan și Daniel Lippman, precizează că Giuliani nu a menționat în scrisoare că mesajul este în numele Grupului Freeh, o firmă de consultanță fondată de fostul director FBI Louis Freeh, din perioada 1993-2001. Pentru a fi asumată de el, Giuliani a fost plătit cu o sumă secretă pentru a lucra la „dosarul România” al firmei de consultanță Freeh. Din 2016, Freeh a fost angajat de Gabriel Puiu Popoviciu, magnatul român fugit la Londra pentru a scăpa de executarea condamnării de 7 ani închisoare primită pentru o grandioasă fraudă imobiliară, cunoscută sub genericul „Ferma Băneasa”. În  iunie 2015, Popoviciu l-a angajat pe Hunter Biden, fiul lui Joe Biden, atunci vicepreședinte al SUA, pentru a-l ajuta să fie stinsă ancheta penală din  dosarul „Ferma Băneasa”. În presa din România au apărut informații despre un proiect imobiliar grandios în nordul Capitalei, gândit de Hunter Biden și Puiu Popoviciu, cu o participare a unui fond speculativ de investiții, care să aducă un profit de miliarde de euro. Politico menționează că Hunter ar fi încetat colaborarea cu Popoviciu atunci când s-a implicat în cazul lui și Giuliani.

 

 Popoviciu l-a întâlnit pe Giuliani

Puiu Popoviciu se află din 2017 la Londra într-un exil de lux, de unde încearcă să blocheze extrădarea în România. Ziariștii de la Politico l-au contactat marți, 18 mai, înainte de publicarea articolului, pentru a-i cere un punct de vedere legat de implicarea lui Giuliani în problema românească. „Nu știu nimic despre interesul său pentru România. L-AM ÎNTÂLNIT (sublinierea noastră) acolo când a fost invitat de un grup privat pentru un discurs, dar nu am păstrat niciodată un contact direct”. La rândul lui, Giuliani nu a făcut multe referiri despre România. Întrebat de o publicație britanică dacă scrisoarea către Iohannis are legătură cu cazul Popoviciu, el a răspuns: „Situația era generală, nu este doar un caz. Scrisoarea vorbește de la sine”. Scrisoarea se baza pe un raport întocmit de firma de consultanță Freeh cu care Giuliani avea un contract.

 

Ancheta FBI

Perchezițiile de la New York vizează activitatea de lobby în favoarea unor entități sau cetățeni străini a lui Giuliani. Potrivit legii FARA, în cazul în care acțiunile lui Giuliani în România erau desfășurate exclusiv pentru influențarea  guvernului de la București și nu vizau publicul american, atunci activitatea trebuia notificată Departamentului de Justiție. Donald Trump îl apără pe Giuliani după perchezițiile FBI și declară că acestuia i se face o mare nedreptate. Fostul președinte subliniază calitățile de patriot ale lui Giuliani.

 

Ambasada SUA, CHIRIAȘA lui Popoviciu

Nicolas Taubman, ambasadorul SUA în România, a făcut în 2006 o afacere de senzație în beneficiul țării sale. În 23 august 2006, acționarii Băneasa Investment, grup controlat de Gabriel Puiu Popoviciu, au stabilit bazele juridice ale unui contract de închiriere în favoarea Ambasadei SUA pentru o suprafață de 40.000 mp din terenul aferent Fermei Băneasa. Chiria era stabilită la nivelul de 2 dolari mp/an pe o durată de 99 de ani. În luna 2009 începe construcția noului sediu al Ambasadei SUA, care devine funcțional în septembrie 2011, în mandatul Excelenței Sale Mark Gitenstein, un mare susținător al luptei împotriva corupției. În decembrie 2012, DNA trimite în instanță, după șapte ani de cercetare, dosarul „Ferma Băneasa”.

 

×