x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete „Băieții deștepți” ai pandemiei s-au reunit într-o companie de dezvoltare imobiliară

„Băieții deștepți” ai pandemiei s-au reunit într-o companie de dezvoltare imobiliară

de Ion Alexandru    |    26 Ian 2022   •   07:05
„Băieții deștepți” ai pandemiei s-au reunit într-o companie de dezvoltare imobiliară

Protagoniștii afacerilor cu măști și combinezoane din timpul pandemiei s-au reunit, la finalul anului trecut, în calitate de asociați în cadrul unei firme care se ocupă cu dezvoltarea imobiliară.

 Îi regăsim aici pe Robert Constantin Ionescu, avocat, fost viceprimar PDL al Capitalei și actual patron de firmă de securitate abonată la contracte cu statul (Akyle Security SRL), pe Simona Ciulavu, fosta consilieră a lui Ludovic Orban la Primăria Capitalei și la Ministerul Transporturilor, patroana companiei BSG Business Select SRL (cea din dosarul fostului director al UNIFARM, Adrian Ionel), precum și compania SC Best Achiziții SRL, controlată de fiul fostei PND-iste Elena Mihaela Neagu, ex-directoarea Complexului Sportiv Olimpia, companie care, de asemenea, a derulat și încă derulează contracte cu statul pentru măști și combinezoane. 

Astfel, potrivit unor notificări de la Oficiul Național al Registrului Comerțului, anul trecut a luat ființă compania SC Diamond Real Estate SRL, în care, la data de 13 august 2021 figurează ca asociați două persoane fizice și una juridică. Este vorba despre celebrul avocat Robert Constantin Ionescu, care controlează 10 la sută din capitalul social, despre la fel de celebra Simona Ciulavu, care controlează 20 la sută din capitalul social, și despre SC Best Achiziții SRL, care controlează 70 la sută din capitalul social. Obiectul de activitate declarat la Registrul Comerțului al SC  Siamond Real Estate SRL este dezvoltarea și promovarea imobiliară, însă, ca obiecte de activitate, regăsim cu zecile, printre care construcția de autostrăzi și drumuri, de căi ferate, de poduri și tuneluri, precum și lucrări de telecomunicații. 

Simona Ciulavu, cea care îl avertiza pe Adrian Ionel că o să-l sune „domnul premier”

Primele două personaje sunt cele care apar în stenogramele aflate la instanță, în dosarul fostului director UNIFARM, Adrian Ionel, stenograme prezentate, în exclusivitate, săptămâna trecută, de Antena 3, în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei”. Simona Ciulavu a deținut, până în data de 30 octombrie 2020, calitatea de asociat, alături de iranianul Yousefi Jocubari Alizeria, al companiei BSG Business Select SRL, compania pentru care, așa cuim rezultă din respectivele stentograme, s-au făcut intervenții de la cel mai înalt nivel al Guvernului Orban, în vederea încheierii unui contract cu măști și combinezoane în starea de urgență. 

Despre Simona Ciulavu, presa a dezvăluit, în anul 2020, că a fost arestată, în anul 2006, într-un dosar al Clanului Sportivilor și condamnată, ulterior, la 1 an și 8 luni de închisoare cu suspendare pentru aderare la un grup infracțional organizat. Cu toate acestea, în CV-ul ei apare că, între anii 2000 și 2009, a ocupat funcții de „public procurement” în administrația locală și guvernamentală. Respectiv, a fost economist în cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală, din Ministerul Administrației Publice. După un arest preventiv de șase luni, s-a angajat direct la Primăria Capitalei, pe un post de consilier, lucrând îndeaproape cu fostul viceprimar Ludovic Orban. Mai departe, în iunie 2008, după ce Ludovic Orban a fost numit în funcția de ministru al Transporturilor, și Simona Ciulavu s-a mutat la Ministerul Transporturilor, unde a lucrat ca și consilier principal în cadrul Direcției de Monitorizare a Achizițiilor Publice. A rămas aici până în 2009, când, în urma informațiilor despre dosarul penal care o privea, a fost dată afară de noul ministru, Radu Berceanu. 

Avocatul Robert Ionescu, omniprezent

Al doilea personaj, Robert Constantin Ionescu, apare, de asemenea, în stenogramele UNIFARM, prezentate de Antena 3. Mai exact, este surprinsă o convorbire telefonică purtată cu fostul secretar general adjunct al Guvernului Orban, Costel Babru, căruia îi transmite că „am o rugăminte către domnul prim-ministru. Pentru a putea urgenta aducerea în țară a produselor, e nevoie de un SMS.telefon din partea domniei sale către CEO-ul băncii, dl. O.T., doar ca să grăbească aprobarea acreditivului. Practic, voi știți cel mai bine că este stare de urgență. Eu sunt în bancă acum”. Barbu îl asigură că vorbește cu premierul, după care îi transmite numărul de telefon al ministrului Finanțelor de la acea dată, Florin Cîțu. Robert Ionescu revine și spune că „Ministerul Sănătății din Turcia are nevoie de o cerere din partea UNIFARM care să conțină cantitățile totale pentru fiecare produs în parte. Ca să ne poată aproba exportul. Exportul se aprobă o singură dată. Doar că directorul UNIFARM nu crede că domnul premier s-a implicat personal să rezolve situația și nu vrea să facă această cerere. Aa că trebuie să-l sune domnul prim-ministru pe Adrian Ionel de la UNIFARM”. Costel Barbu îi răspunde: Da, acum!”.

Dialogul este unul halucinant. Costel Barbu revine și îi spune lui Robert Ionescu: „Gata! Acum a sunat. Acum se face. Da. Gata, a vorbit șefu’ cu el”. Avocatul răspunde: „Mulțumește-i din suflet domnului prim-ministru. Conform contractului, noi mai aveam de adus două milioane de măști și 255.000 de combinezoane. Dar ni s-a dat de înțeles că România nu mai are nevoie de ele”.

Parteneri și în compania de securitate

Al treilea personaj al acestei afaceri, Alexandru Vlad Mihai Cristescu, este asociatul unic al SC Best Achiziții SRL, el fiind partener cu Robert Ionescu și în compania SC Akyle Security SRL, alături de Constantin Pitcovici, tatăl fostului ofițer DGA Petru Pitcovici, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul lui Puiu Popoviciu. Iar legăturile dintre cei trei merg și mai departe, deoarece Simona Ciulavu este asociată cu Robert Ionescu în compania SC Global Eurobusiness Solutions SRL.

Combinația Best Achiziții și contractele pentru materiale sanitare care continuă cu statul

SC Best Achiziții SRL, asociatul majoritar al companiei SC Diamond Real Estate SRL, este una dintre firmele care s-a lipit, precum marca de scrisoare, de contractele de achiziții publice pentru echipamente de protecție, în timpul pandemiei. Însă istoricul acestei firme este la fel de spectaculos.

Societatea a fost fondată în 18 septembrie 2013, în Bragadiru, județul Ilfov, de către Mihaela Elena Neagu și de către Antonio Marius Dobre. Mihaela Neagu a gestionat, în cursul anului 2006, Hotelul Sport din cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu”, fiind, ulterior, demisă, după ce poliţia a descoperit că aceasta şi-a falsificat cartea de muncă, în care a menţionat în mod nereal că deţine calificarea de recepţioner. În anul 2017, Ministerul Transporturilor i-a retras acesteia brevetul şi licenţa de turism. Mai mult, s-a descoperit că, înainte de a veni în Capitală, Mihaela Neagu a lucrat la o staţie de benzină din localitatea Lehliu. După ce PDL a ajuns la putere, Mihaela Elena Neagu a fost propulsată în funcţia de manager al Complexului Sportiv Olimpia, entitate aflată la vremea respectivă în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport. Presa dezvăluia faptul că propulsarea aici se datora faptului că Mihaela Neagu se afla în relaţii  apropiate cu fostul ministru PDL al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi. Amma General Store SRL, firma Mihaelei Neagu, a luat în administrare hotelul şi restaurantul de la Clubul Sportiv Olimpia şi a primit sub contract şi cantina de la Biblioteca Centrală Universitară.

În 7 ianuarie 2016, asociatul Dobre părăsește structura acționariatului SC Best Achiziții SRL, iar Mihaela Elena Neagu mută sediul social al firmei în Cernica. Apoi, un an mai târziu, mută din nou sediul firmei în Bulevardul Ferdinand, din Sectorul 2. Acolo unde are sediul și SC Diamond Real Estate SRL. În august 2018, acționarul unic decide să majoreze capitalul social, de la 200, la 2.000 de lei, prin cooptarea lui Alexandru Vlad Mihai Cristescu, un tânăr despre care presa a scris, în urmă cu mai mulți ani, că este chiar fiul Mihaelei Neagu. Ulterior, Cristescu rămâne unicul asociat al acestei companii.

Măști, combinezoane, pliculețe de zahăr și halate

Afacerile cu măști și combinezoane ale SC Best Achiziții nu au fost derulate doar în starea de urgență sau al primei părți a stării de alertă, ci ele continuă inclusiv în prezent. „Jurnalul” a identificat cel puțin 15 entități publice care au achiziționat, numai în ultimul an, astfel de produse de la firma lui Cristescu.

Spitalul Județean de Urgență Slatina a încheiat patru contracte pentru furnizarea de măști cu trei straturi, ultimul fiind semnat a 5 ianuarie 2022, în valoare totală de 917.490 de lei cu TVA.

Institutul Oncologic Prof. Dr. I. Chiricuta Cluj-Napoca a atribuit, în perioada 20 decembrie 2020 – 4 noiembrie 2021, un contract cadru (încheiat cu o asociere din care face parte și Best Achiziții) și două contracte pentru măști chirurgicale cu elastic și combinezoane impermeabile, în valoare de 351.847,3 lei cu TVA. Iar, în 10 ianuarie 2022, Spitalul Județean de Urgență Ploiești a cumpărat de la Best Achiziții zahăr la plic de 33.320 de lei cu TVA. 

Apoi, în perioada 22 martie – 24 noiembrie 2021, aceeași societate a fost contractată de către Sanatoriul de Pneumoftiziologie, în cadrul unui contract mai larg, să furnizeze combinezoane de protecție și măști, în valoare de 47.338,2 lei fără TVA. În 3 februarie 2021, Ministerul Finanțelor Publice a contractat, de la o asociere de trei companii, din care face parte șui Best Achiziții, măști de protecție în valoare de 283.187 de lei cu TVA. 

Acestea sunt doar câteva exemplificări, însă entitățile care au apelat la compania Best Achiziții, în această perioadă, sunt Compania Municipală Energetica Servicii București SA, Spitalul de Psihiatrie Săpoca, Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, Spitalul Județean Reșița, Ministerul Apărării Naționale prin UM 02175 Constanța, Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, Inspectoratul Județean de Poliție Olt, Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca. Spitalul Județean de Urgență Tulcea, Spitalul Municipal Clinic „Dr. Gavril Curteanu” sau Spitalul Județean de Urgență Zalău.

Orban, părăsit de primul parlamentar care i se alăturase. Caută sprijin în fieful lui Costel Alexe

Toate aceste afaceri și legăturile cu guvernarea Orban au iepit la iveală, în ultimele săptămâni, pe fondul unei încercări pe care Ludovic Orban le face pentru a  reveni în prim-planul scenei politice. La scurt timp după ce Tribunalul București a admis cererea de înscriere a formațiunii Forța Dreptei în Registrul Partidelor Politice, a venit și prima lovitură pentru fostul președinte al Partidului Național Liberal. Ieri, liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților, Gabriel Andronache, a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că deputatul Luminița Barcari a solicitat instituției să ia act de revenirea sa ca membru în grupul parlamentar liberal. Aceasta s-a dezafiliat, la finalul anului trecut, trecând în tabăra lui Ludovic Orban. „În urma redobândirii calității de membru al Grupului Parlamentar al PNL, Luminița Barcari își va relua activitatea în Comisia de Învățământ a Camerei Deputaților, conform pregătirii sale profesionale”, se mai arată în comunicatul lui Gabriel Andronache.

Astfel încât, Orban încearcă să atragă adepți pentru partidul său din zona pe care a protejat-o. Spre exemplu, se pare că președintele Consiliului Județean Iași, ex-ministrul „Tablă” al Mediului, Costel Alexe, tatonează o colaborare cu Forța Dreptei. În cadrul evenimentelor oficiale de Mica Unire, care au avut loc la Iași, Costel Alexe s-a afișat alături de Ludovic Orban și parlamentarii noului partid. Chiar Ludovic Orban a publicat pe pagina de facebook a noului partid fotografii de la Iași în care apare însoțit de către Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași. Și nu este vorba despre poze care surprind momente în prezența oficialităților ieșene, ci despre fotografii de grup realizate alături de parlamentarii și alți foști membri PNL, racolați de acesta pentru înființarea partidului Forța Dreptei. De altfel, Alexe este singurul politician ieșean care apare în pozele de grup postate pe Facebook de către Ludovic Orban.
 

×