x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Contracte cu repetiție de la Aeroportul Otopeni pentru compania sponsorului procurorului general adjunct al României

Contracte cu repetiție de la Aeroportul Otopeni pentru compania sponsorului procurorului general adjunct al României

de Ion Alexandru    |    14 Dec 2021   •   07:15
Contracte cu repetiție de la Aeroportul Otopeni pentru compania sponsorului procurorului general adjunct al României

În 2019, compania MB Telecom-LDT SRl, controlată de o entitate elvețiană deținută de omul de afaceri Mircea Tudor, a încheiat cu Compania Națională de Aeroporturi București un prim contract pentru prestarea de servicii de întreținere și reparații a echipamentelor de control cu raze X de pe Aeroportul Henri Coandă. Doi ani mai târziu, aceeași companie a primit un alt contract similar. Valoarea acestor afaceri se ridică la peste 2,1 milioane de euro fără TVA.

Mircea Tudor este nimeni altul decât nașul, prietenul și sponsorul prim-procurorului general adjunct al României, Dimitrie Bogdan Licu, pe care, începând cu anul 2008, l-a împrumutat cu suma de 325.000 de euro. În ultima declarație de avere pe care Licu a depus-o, pe site-ul CSM, rezultă că mai are să restituie 150.000 de euro din acest împrumut, până în anul 2025.

Compania Națională de Aeroporturi București a încheiat, la doi ani distanță, un nou contract pentru servicii de reparații și întreținere a echipamentelor de control cu raze X tip Rapiscan, amplasate la Aeroportul Henri Coandă. Este vorba despre un contract în valoare de 1.511.108 euro fără TVA, respectiv de 1.798.218,52 de euro cu TVA inclusă, care a fost încheiat, inițial, în data de 28 iunie 2021, însă care, potrivit unei mențiuni publicate în sistemul SEAP, a fost modificat recent, mai exact în data de 10 decembrie 2021.

Durata contractului este de 24 de luni și prestația constă, pe lângă activitatea de bază, și în serviciile de înlocuire a imaginilor virtuale din biblioteca tip, precum și în serviciile de relocare pentru echipamentele cu raze X Rapiscan 620 DV, 627 DV și pentru asigurarea pieselor de schimb. 

Compania care și-a adjudecat acest contract este SC MB Telecom-LTD SRL, cu sediul în Otopeni, aceeași societate care, în 28 iulie 2019, primea, de la aceeași Companie Națională de Aeroporturi București, un contract similar, în valoare de 1.661,656 de euro fără TVA. 

Conform mențiunii din SEAP, contractul încheiat în vara acestui an a fost modificat, zilele trecute, „ca urmare a survenirii unor circumstanțe pe care o autoritate contractantă nu a putut să le prevadă”.

 

Împrumuturi acordate familiei Licu

Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), societate MB Telecom-LTD SRL este deținută, în calitate de unic asociat, de compania Mircea Tudor Scan Tech SA, persoană juridică cu sediul în Elveția. Firma are doi administratori, pe Radu Mihai Tudor și pe Mircea Tudor, acesta din urmă îndeplinind și funcția de director general.  

Mircea Tudor este considerat drept inventatorul scanerului pentru avioane, însă este cunoscut și pentru relația deosebită pe care o are cu actualul prim-procuror general adjunct al României, Dimitrie Bogdan Licu (FOTO). Primul îi este celui de-al doilea prieten, vecin, naș și sponsor. Mai exact, în declarațiile de avere pe care Bogdan Licu le-a depus, începând cu anul 2008 și până în 2011, Mircea Tudor l-a împrumutat pe înaltul procuror cu suma de 325.000 de euro, bani pe care Licu trebuia să-i restituie până anul trecut.

În declarația de avere de la începutul anului 2020, Dimitrie Bogdan Licu menționa că mai avea de dat înapoi către Mircea Tudor suma de 150.000 de euro, în baza unui împrumut acordat în anul 2011, cu scadență în anul 2025. 

 

Protagonist al unui dosar penal

În 7 iunie 2016, DNA, prin Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupție, a pus în mișcare acțiunea penală împotriva omului de afaceri Mircea Tudor, în calitate de asociat și administrator de firmă, pentru cumpărare de influență și evaziune fiscală. Acesta a fost obligat să achite și o cauțiune de un milion de lei. În același dosar, procurorii au început urmărirea penală și împotriva lui Liviu Ardeiaș, fost avocat din Baroul Teleorman, pentru trafic de influență. Potrivit actului de punere sub acuzare, procurorii spun că avocatul Liviu Ardeiaș, în perioada noiembrie 2010 – aprilie 2011, a primit, în două tranșe, indirect, prin operațiuni comerciale fictive, 6 milioane de lei de la Mircea Tudor, pentru a interveni la anumiți funcționari publici, în vederea obținerii unor documente necesare adjudecării de către firma omului de afaceri a unor contracte cu Autoritatea Națională a Vămilor, contracte care vizau sisteme de securizare. Cele 6 milioane de lei reprezentau „comisionul” avocatului, ca procentaj din contractele încheiate cu Autoritatea Națională a Vămilor. Suma a fost încasată, ea fiind înregistrată în contabilitatea firmei lui Mircea Tudor ca fiind cheltuieli cu achiziții de prestări servicii fictive.

Anul trecut, pe data de 31 octombrie, acest dosar a fost clasat.

 

 

Afacerile cu statul ale MB Telecom LTD s-au intersectat cu SRI, SPP și Poliția Română

Omul de afaceri Mircea Tudor, patronul SC MB Telecom LTD SRL, controlează sau a controlat nu mai puţin de 11 societăți comerciale. Este vorba despre SC Food Technology SRL, SC Food Distribution SRL, SC Quanta Pharma SRL, SC Timberkraft SRL, MBT Promotion & Distribution SRL, SC MB Telecom SRL, SC Colmar 33 SRL, SC MBTECH Concept SRL, SC Inovi Smart Technologies SRL, SC Civim SRL sau SC Rosesabrini. Din majoritatea acestor companii, Mircea Tudor s-a retras în perioada 2016-2017, după ce DNA l-a pus sub acuzare în dosarul la care am făcut referire mai sus.

Firma MB Telecom LTD SRL este abonată la afaceri cu statul. Potrivit SEAP, începând cu anul 2007, compania în cauză a fost contractată de Serviciul de Protecție și Pază, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fosta CNADNR), Consiliul Județean Galați, Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile SA Constanța, Institutul pentru Tehnologii Avansate (SRI), Ministerul Finanțelor Publice, UM 0466 București, Autoritatea Națională a Vămilor, Inspectoratul General al Poliției Române, Compania Națională de Aeroporturi București sau Regia Autonomă Aeroporturi Iași.

×