x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Gravă neglijenţă: ministrul Carol-Eduard Novak și-a uitat consilierul în parc!

Gravă neglijenţă: ministrul Carol-Eduard Novak și-a uitat consilierul în parc!

de Ion Alexandru    |    23 Mai 2022   •   08:00
Gravă neglijenţă: ministrul Carol-Eduard Novak și-a uitat consilierul în parc!

Situație inedită în Guvernul României: ministrul social-democrat al Familiei și Tineretului, Gabriela Firea, îi solicită printr-un document oficial, colegului său de la UDMR, Carol Eduard Novak, ministru al Sportului, să revoce detașarea unui consilier al acestuia din urmă de la conducerea unei structuri aflate în subordinea primului minister. Iar personajul despre care este vorba în acest document este nimeni altul decât fostul șef al Lacurilor și Parcurilor din București, din timpul mandatului de primar general al Capitalei al lui Sorin Oprescu, Septimiu Dan Radu Popa.

Acesta din urmă a ocupat, în trecut, și funcția de președinte al Bursei Române de Mărfuri, activitatea sa aici soldându-se, în anul 2018, cu o condamnare definitivă la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru delapidare și fals. În 2020, însă, a fost luat consilier la Ministerul Tineretului și Sportului de actualul purtător de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, ex-ministru în Guvernul Orban. Iar, în decembrie anul trecut, a fost numit, prin ordin al ministrului Novak, prin detașare, la conducerea Complexului Sportiv Studențesc „Tei” București.

În documentul pe care Gabriela Firea, ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, l-a transmis, în data de 12 mai 2022, ministrului Sportului, Carol Eduard Novak, se precizează că „Popa Radu Dan Septimiu, consilier în cadrul Cabinetului demnitarului”,  a fost detașat „pe funcția vacantă de director gradul II al Complexului Sportiv Studențesc <> București, prin Ordinul 1009/27.12.2021, al Ministrului Tineretului și Sportului, în scopul executării unor lucrări în interesul Complexului Sportiv Studențesc <> București, instituție aflată, la momentul detașării, în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului”.

„Vă solicităm să întreprindeți demersurile legale care se impun în vederea încetării detașării domnului Popa Radu Dan Septimiu, întrucât, în prezent, nu se mai justifică menținerea acestei măsuri, în contextul în care Complexul Cultural Sportiv Studențesc << Tei >> București este instituție publică, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse”.

De la Stroe, la Novak

Personajul care face obiectul acestei solicitări, Dan Septimiu Radu Popa, este un obișnuit al funcțiilor publice, cele mai cunoscute fiind cea de președinte – director general al Bursei Română de Mărfuri. Dar și cea de director al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), instituție aflată în subordinea Primăriei Capitalei. Mandatul lui Popa aici a fost pe vremea edilului Sorin Oprescu.

Din declarațiile de avere pe care Dan Septimiu Radu Popa le-a completat, rezultă că acesta a devenit consilier la Ministerul Tineretului și Sportului în vara anului 2020, în timpul ministeriatului actualului purtător de cuvânt al PNL, Ionuț Marian Stroe, pe vremea Guvernului Orban.

În august 2020, Sindicatul Național Tineret și Sport (UNIT) publica, pe site-ul propriu, un material în care arată că Popa a fost detașat, prin ordin al ministrului Stroe, în funcția de director adjunct al Complexului Sportiv Studențesc „Tei” București. 

Doi ani și jumătate cu suspendare, pentru delapidare și fals

Sindicaliștii acuzau, la acel moment, faptul că această numire prin detașare încălca o hotărâre judecătorească definitivă. Mai exact, în data de 1 februarie 2018, Curtea de Apel București l-a condamnat, definitiv, pe Dan Septimiu Radu Popa la o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare, pentru în formă continuată și fals în înscrisuri, instanța de apel menținând dispozițiile unei hotărâri anterioare pronunțate, la fond, în același dosar, de către Judecătoria Sectorului 5 care, pe lângă pedeapsa principală, a dispus ca Popa să execute muncă în folosul comunității, pentru o perioadă de 60 de zile, în cadrul DGASPC Sector 4.

Conform sursei citate, acuzațiile pentru care a fost cercetat, trimis în judecată și, ulterior, condamnat au legătură cu funcția de director al Bursei Române de Mărfuri, când, „folosindu-se de inscrisuri falsificate, și-a însușit și traficat pentru sine și pentru altul bani și bunuri pe care le administra, cauzând un prejudiciu în dauna societăților Bursei Române de Mărfuri în valoare totală de 219.539,80 leiu, din care s-a recuperate suma de 24.800 lei”.

Dosarul, anonimizat pe Portalul Instanțelor

Iar, pe lângă pedeapsa principală, instanța a mai dispus interzicerea exercitării de către Popa a dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, precum și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.

Dosarul în care a fost pronunțată această hotărâre de către Curtea de Apel București are numărul 25468/299/2015, însă fișa sa, pe Portalul Instanțelor de Judecată, este complet anonimizată, inclusiv părțile și minutele pe scurt ale ședințelor de judecată.

Legături interesante de afaceri, familie înfiptă în funcții și coincidențe de nume

Pe lângă funcțiile de la stat ocupate în ultimii ani, Dan Septimiu Radu Popa se ocupă și de afaceri în mediul privat. În declarațiile sale de avere și de interese, figurează ca asociat în mai multe societăți comerciale, dintre care una atrage în mod deosebit atenția, fiind și cea mai proaspăt înființată. Este vorba despre SC Uncensored Festival SRL, companie înființată, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în luna august a anului 2019 și care are ca obiect de activitate declarat „activități de creație și interpretare artistică”.

Firma are trei asociați persoane fizice, una fiind chiar consilierul ministrului Sportului la Complexul Studențesc „Tei” București, Dan Septimiu Radu Popa. Al doilea acționar este unul cu greutate, fiind nimeni altul decât Bobby George Marius Păunescu, deținătorul postului de televiziune B1 TV. Iar al treilea asociat este un anume Tudor Gabriel Fornea. Potrivit bilanțurilor contabile depuse de această societate la Ministerul Finanțelor, compania nu a avut, în anii 2019, 2020 și 2021, cifră de afaceri, iar pierderile au fost 1.970 de lei, 2.067 lei și 3.037 lei.

Debut în afaceri alături de mâna dreaptă a lui Niro

O posibilă linie de legătură dintre Popa și Bobby Păunescu poate fi o relație de afaceri mai vechi a primului, din anul 2004, când, tot de la Registrul Comerțului, aflăm că Dan Septimiu Radu Popa a înființat o altă firmă, sub numele Quality 98 SRL, împreună cu Clitemnestra Gâdea, actuală Volschi. Aceasta este nimeni alta decât mâna dreaptă a lui Nicolae Dumitru, zis „Niro”, parteneră de afaceri a acestuia și administrator al Niro 95 SA, Central Residential Park SA sau Dragonul Roșu SRL.

Faptul că Dan Septimiu Radu Popa este asociat într-o companie de creație și interpretare artistică este cu atât mai interesant cu cât soția sa, Nicoleta Claudia Popa (fostă Vîrlan), este director al CREART – Centrul de Creație, Artă Populară și Tradiție al Municipiului București, „serviciu public de interes local al Municipiului București, finanțat de la bugetul local, precum și din organizarea de ateliere, târguri, spectacole și expoziții. În vara anului 2010, când Popa depunea declarație de avere în calitate de consilier la Ministerul Tineretului și Sportului, acesta nota că soția sa încasase, în anul fiscal anterior, de la CREART, venituri salariale de 209.664 de lei brut, la care se adaugă alți 50.382 de lei ca și consilier juridic al Teatrului „Ion Creangă”.

Nici cumnatul nu e mai prejos

Fratele Nicoletei Claudia Vîrlan și cumnat al lui Dan Septimiu Radu Popa este Mariud Vîrlan, care a ocupat, în perioada 2010 – 2011, a ocupat funcţia de şef al Biroului Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul ALPAB, condusă, la acea dată, de… Popa. Ulterior, tot sub conducerea lui Popa, George Marius Vîrlan a ocupat, în perioada 2011-2012, funcţia de Şef Serviciu Administraţia Sat Francez, din cadrul ALPAB, şi funcţia delegată de Director de Evenimente la Stadionul „Lia Manoliu”.

După plecarea lui Radu Popa de la ALPAB, a părăsit instituţia şi George Marius Vîrlan, care a devenit, în perioada iulie 2012 – februarie 2013, şef al Serviciului Monitorizări Cotracte din cadrul Ministerului Mediului. În iulie 2013, cumnatul Vîrlan a fost angajat la Institutul Cultural Român (ICR), la Serviciul Administrativ, Protocol şi Parc Auto.

Trei Vîrlani și o Popa, la aceeași instituție din subordinea Consiliului General

Așa cum arătam anterior, Nicoleta Claudia Popa, fostă Vîrlan, soția lui Dan Septimiu Radu Popa, este director al CREART, instituție aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Conform site-ului propriu, această instituție are mai multe departamente și servicii, unde lucrează două persoane cu numele de familie Vîrlan și încă una cu numele de familie Popa.

Astfel, la Compartimentul Audit Public Intern o regăsim pe Florica Vîrlan, în calitate de auditor, iar la Serviciul Programe și Proiecte Culturale, Cooperare Internațională o regăsim pe Ana Maria Vîrlan, în calitate de consilier.

La Serviciul Financiar-Buget o regăsim, în calitate de șef de birou, pe o anume Sorana Manuela Popa. Aceasta exercită, conform sursei citate, funcția temporar. Coincidența numelui de familie al Soranei Manuela Popa, același cu numele de familie al soțului directoarei Nicoleta Claudia Popa (fostă Vîrlan), Dan Septimiu Radu Popa, este eclipsată de un detaliu care se regăsește în declarația de avere a șefei de birou de la CREART. Aceasta notează că a încasat, în ultimul an fiscal, venituri de natură salarială în cuantum de 64.088 lei ca inspector de specialitate de la CREART și 11.285 de lei de la Complex Sportiv „Tei” București, unde director delegat este chiar Dan Septimiu Radu Popa.

×