x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Rețeta succesului în politică: Forța Dreptei are mare putere de încasare. Senator cu zero legi, patru lefuri și 5.500 €/lună, de la stat

Rețeta succesului în politică: Forța Dreptei are mare putere de încasare. Senator cu zero legi, patru lefuri și 5.500 €/lună, de la stat

de Ion Alexandru    |    02 Aug 2024   •   08:20
Rețeta succesului în politică: Forța Dreptei are mare putere de încasare. Senator cu zero legi, patru lefuri și 5.500 €/lună, de la stat

Anul trecut, senatorul neafiliat Adrian Oros, fost ministru al Agriculturii în Guvernul Orban, a încasat patru lefuri de la instituții publice sau de drept public, în valoare totală de 321.963 de lei, ceea ce înseamnă 26.830 de lei pe lună. Astfel, a fost remunerat ca parlamentar, ca angajat la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, ca președinte al ColegiuluI Medicilor Veterinari Cluj-Napoca și ca vicepreședinte al Colegiului Național al Medicilor Veterinari din România. Ca senator, a încasat, în 2023, o indemnizație de 126.709 lei, însă activitatea sa a fost una aproape inexistentă. Are trecute, în dreptul său, semnături de susținere pe cinci proiecte de lege, inițiate de alți colegi parlamentari, niciuna netrecând de votul Senatului.

În calitate de senator neafiliat în Parlamentul României, fostul ministru liberal al Agriculturii Nechita Adrian Oros a depus, la data de 11 iunie 2024, declarația de avere aferentă anului fiscal 2023, document în care, la rubrica „Venituri ale declarantului și ale membrilor săi de familie, realizate în ultimul an fiscal încheiat”, regăsim informații mai mult decât interesante.

Astfel, Oros precizează că, în 2023, a încasat de la Senatul României o indemnizație de parlamentar în cuantum de 126.709 lei pe an, ceea ce, lunar, înseamnă 10.598,1 lei. Apoi, demnitarul mai precizează că, tot în 2023, a încasat un salariu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, în cuantum de 151.671 de lei pe an, ceea ce înseamnă încă 12.639,3 lei pe lună.

Lucrurile nu se opresc aici. Senatorul mai adaugă că, tot în anul fiscal 2023, a îndeplinit calitatea de președinte al Colegiului Medicilor Veterinari Cluj-Napoca, încasând pentru aceasta o indemnizație de 31.584 de lei pe an, adică de 2.362 de lei pe lună. În același timp, Adrian Oros a mai încasat, tot în 2023, indemnizație în cuantum de 12.000 de lei pe an, respectiv de 1.000 de lei pe lună, în calitate de vicepreședinte al Colegiului Medicilor Veterinari din România. 

Salariul soției, datoriile recuperate și dividendele încasate

Adunate, toate aceste patru lefuri înseamnă 321.964 de lei pe an, adică 26.830,33 de lei pe lună (5.475,6 euro).

Iar acestea nu sunt singurele venituri realizate de Adrian Oros, pe persoană fizică, în anul fiscal anterior. Potrivit aceleiași declarații de avere, senatorul a mai încasat, în 2023, suma de 150.000 de lei de la o anume Anca Oros, reprezentând un  „împrumut acordat în nume personal”.

În continuare, documentul precizează că soția fostului ministru, Maria Oros, a realizat, în cursul anului fiscal 2023, venituri salariale de la un laborator de tehnică dentară din Cluj-Napoca, în cuantum de 23.319 lei pe an, adică de 1.943,3 lei pe lună, precum și dividende, de la același laborator de tehnică dentară, în sumă de 33.028 de lei pe an, ceea ce înseamnă că partenera de viață a lui Adrian Oros a realizat, anul trecut, venituri totale de 56.347 de lei pe an, adică de 4.695,6 lei pe lună.

În total, familia senatorului Adrian Oros a încasat în ultimul an fiscal suma de 528.311 lei, ceea ce înseamnă 44.025,92 de lei pe lună (8.984,9 euro).

Nu a inițiat nici măcar un singur act normativ

În tot acest timp, activitatea de parlamentar a lui Adrian Oros a fost aproape inexistentă. Fost ministru al Agriculturii în timpul Guvernului Orban, Oros a fost ales senator de Cluj, în 2020, pe listele PNL. Anterior, a avut două mandate consecutive de deputat și un mandat de senator, ales tot pe listele PNL.

Oros a fost membru PNL până în data de 9 noiembrie 2021, după alegerea lui Florin Cîțu la conducerea partidului, când și-a dat demisia din formațiunea politică respectivă, alăturându-i-se lui Ludovic Orban. În prezent, Adrian Oros este vicepreședintele Partidului Forța Dreptei și președintele organizației Forța Dreptei Cluj. Este membru al Comisiei pentru Agricultură și al Comisiei pentru Știință din Senatul României și, totodată, membru al grupurilor de prietenie parlamentară cu Senatul Franței și cu Pakistan.

Ei bine, în 2023 senatorul Adrian Oros a contribuit doar cu semnătura de susținere la inițierea a cinci proiecte de lege, din care niciunul nu a fost adoptat sau promulgat de președintele României. Este vorba despre o propunere legislativă pentru adoptarea unor măsuri în domeniul achizițiilor publice, inițiată de senatorii PNL Alexandru Nazare și Daniel Fenechiu. Proiectul a fost respins de Senat, la 20 martie 2023, cu 101 la 2 voturi. Apoi, este vorba despre propunerea legislativă pentru alinierea la principiul contributivității a pensiilor de serviciu acordate anumitor categorii din sistemul public, inițiată de Ludovic Orban și de Violeta Alexandru, propunere respinsă de Senat la data de 15 mai 2023, cu 71 de voturi la 35. De asemenea, mai este vorba despre o propunere legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul publicității pentru jocuri de noroc, inițiată de deputatul Ionel Dancă și respinsă, la data de 30 mai 2024, cu 63 de voturi la 31, la Senat.

În continuare, semnătura lui Oris mai apare în tabelul de susținători pentru proiectul de lege pentru modificarea articolului 155 din Codul Fiscal, inițiat de Florin Cîțu, Gheorghe Pecingină și Dan Vîlceanu, proiect respins la data de 4 martie 2024 de Senat. Ultima inițiativă este o propunere privind accesibilitatea locurilor de parcare pentru pensionari, inițiată de deputatul neafiliat Daniel Gheorghe Rusu, respinsă de Senat.

Anul acesta, a semnat pentru susținerea a două inițiative legislative, ambele respinse de Senat

Anul acesta, Adrian Oros apare cu semnătură de susținere pe doar două proiecte de lege. Prima este o propunere legislativă pentru abrogarea articolului 47 alineat 1 litera „h” din Legea Serviciilor comunitare de utilități publice. Proiectul a fost inițiat de deputații Alexandru Kocsis Cristea și Bogdan Alexandru Bola și a fost respins de Senat la data de 11 martie 2024.

Iar al doilea proiect este o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii 76.2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, inițiată de Ludovic Orban, Violeta Alexandru și Claudiu Martin Chira, respinsă de Senat la data de 18 iunie 2024.

În total, din decembrie 2020, în fișa senatorului Adrian Oros figurează 23 de acte normative inițiate, din care doar trei au devenit legi promulgate de președintele României, la niciuna dintre acestea Oros neavând decât calitatea de susținător semnatar.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

×
Subiecte în articol: senator lege euro Luna stat