x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete SPP bagă 3,2 milioane de euro în avioane fără pilot. Bodyguarzii demnitarilor se pregătesc pentru dezastre

SPP bagă 3,2 milioane de euro în avioane fără pilot. Bodyguarzii demnitarilor se pregătesc pentru dezastre

de Ion Alexandru    |    04 Mar 2021   •   07:46
SPP bagă 3,2 milioane de euro în avioane fără pilot. Bodyguarzii demnitarilor se pregătesc pentru dezastre

Serviciul de Protecție și Pază a contractat, luna trecută, aeronave fără pilot, un punct mobil autonom de comandă și un complet de balize luminoase portabile, pentru care va plăti suma de 3,2 milioane de euro. Instituția, care se ocupă cu paza și protecția demnitarilor de rang înalt, susține că, prin această achiziție, urmărește dezvoltarea capabilităților de asigurare a unei reacții rapide și eficiente de intervenție la urgențe, dezastre și alte evenimente cu probabilitate crescută. Cei mai mulți bani vor fi încasați de o companie poloneză, însă există și doi români care se bucură de o parte a acestei afaceri. Unul dintre ei este cunoscut ca fiind cel care a livrat ambulanțe pentru sistemul medical din România, iar celălalt pentru că, înainte de a livra armament pentru structurile de forță ale statului, a condus Romatsa din calitate de director general.

Afacerea, antamată de SPP de anul trecut, s-a finalizat în prima jumătate a lunii trecute, însă nu în totalitate. Instituția condusă de generalul Lucian Pahonțu avea în plan să achiziționeze o stație meteorologică mobilă, însă acest lot al contractului nu a fost atribuit, întrucât nu a fost depusă nicio ofertă care să poată fi luată în considerare. În schimb, au fost achiziționate toate celelalte componente ale contractului, componente care, potrivit caietelor de sarcini întocmite pentru procedura de licitație, fac parte dintr-un proiect denumit „Sistem Integrat pentru intervenția la dezastre, urgențe și crize”. Astfel, arată autoritatea contractantă, la nivel strategic, prin acest proiect este vizată, pe lângă dezvoltarea unui complex modern de pregătire multidisciplinară și multisectorială, prevăzut cu toate dotările și utilările conexe necesare funcționării acestuia, și dotarea Serviciului de Protecție și Pază, cu tehnică, mijloace și echipamente de intervenție, de suport logistic și protecție a personalului de intervenție, pentru patru tipuri majore de capabilități (terestre, aeriene, maritime, comandă și control).

Cea mai mare parte a contractului merge la polonezi

În acest sens, în data de 2 februarie, SPP a încheiat cu compania Polskie Zaklady Lotnicze Sp Zo un contract în valoare de 12.257.088,23 de lei fără TVA, pentru achiziția a două sisteme UAS, din care unul cu două aeronave fără pilot cu aripă fixă și decolare, respectiv aterizare pe verticală, iar al doilea prevăzut cu două aeronave fără pilot cu aripă rotativă. Conform caietului de sarcini, aceste aeronave sunt necesare îndeplinirii misiunilor specifice și de sprijin a eforturilor de căutare-salvare ale instituțiilor din domeniu, prin monitorizarea continuă a unor suprafeţe terestre și acvatice, „în vederea evaluării riscurilor specifice, respectiv analiza informațiilor furnizate de senzorii aeropurtați”. SPP spune că, astfel, va avea costuri reduse de operare și de mentenanță, este redus riscul pierderii de vieți omenești, prin neimplicarea personalului navigant, și pot avea loc misiuni în condiții greu accesibule pentru aeronave cu piloți la bord. De asemenea, se va obține suport decizional prin redarea în permanență a imaginilor în timp real din zona de interes. Aparatele de zbor fără pilot sunt dotate cu sisteme dinamice din punct de vedere operațional, pot supraveghea, căuta și salva atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi și vor fi folosite de SPP în misiunile specifice de căutare și salvare.

Aparate de zbor cu aripă fixă sau rotativă

Conform documentației de atribuire, sistemele UAS vor avea capabilitatea de realizare a misiunilor specifice care necesită o amprentă sonoră redusă și un grad de siguranță ridicat pentru realizarea zborurilor în mediul urban. Sistemele UAS cu aripă fixă vor avea capabilitatea de realizare a misiunilor de căutare-salvare care necesită o anduranță ridicată și rază de acțiune mare, cu posibilitatea de retranslație; pe timp de noapte, folosind camere cu tehnologie IR și MWIR, fiecare putând fi exploatat de către maximum doi operatori.

Balize luminoase, de la un fost director Romatsa

În data de 10 februarie, SPP încheie și contractul aferent lotului al patrulea al acestui proiect, constând în achiziția unui complex de balize luminoase portabile. Este selectată, în acest sens, oferta depusă de SC Business Plus SRL din București, pentru suma de 48.000 de lei fără TVA. SC Business Plus SRL este o companie privată înființată în anul 2003, având ca obiect de activitate comerțul cu echipamente de securitate, siguranță logistică pentru domeniul militar, forțele de securitate și forțele armate. În prezent, asociatul unic al societății este un anume Ion Tomescu, proprietar al unei alte companii, pe nume SC Global Investment & Consulting SRL. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, la momentul înființării, compania SC Business Plus SRL îi avea drept fondatori pe Remus Nicolae Gafița și Emilian Cristian Olteanu. Atat Gafița, cât și Olteanu au deținut, în trecut, funcția de director al Aeroportului Internațional „Aurel Vlaicu” București-Băneasa, parte din Compania Națională de Aeroporturi București SA În anul 2004, societatea a mai primit un asociat, persoană juridică, SC Secure Plus SRL, iar în 2005 intră, de asemenea, cu aport la capitalul social actualul asociat unic Ion Tomescu. În anul 2006, atât SC Secure Plus SRL, cât și celelalte persoane fizice îi cesionează lui Ion Tomescu părțile sociale, părăsind firma. Ion Tomescu este fostul director al Romatsa. În ultimii ani, firma în cauză a derulat contracte doar cu Compania de Aeroporturi București. Afaceri similare au fost derulate atât cu alte aeroporturi, cum ar fi Mihail Kogălniceanu, dar și cu instituții de forță, respectiv Poliția de Frontieră, Serviciul de Protecție și Pază sau unități militare ale Ministerului Apărării Naționale. Revenind la contractul cu SPP, sistemul de balize luminoase pe care SC Business Plus trebuie să le furnizeze, este compus din minim 12 balize omnidirectionale de culoare verde dotate, cu acumulatori ce asigură minimum 35 ore operare. Acest sistem are la bază leduri cu funcționare de minimum 45000 ore și este operațional în mod vizibil și compatibil cu dispozitive de vedere pe timp de noapte. Completul mai este dotat cu 12 panouri solare de minimum 5W ca mijloc alternativ de încărcare a acumulatorilor balizelor.

Furnizorul ambulanțelor livrează punctul mobil de comandă

Ultimul lot al contractului a fost atribuit de către Serviciul de Protecție și Pază în data de 3 februarie 2021 și constă în furnizarea unui punct mobil autonom de comandă, pentru care s-a plătit 613.650 de lei fără TVA. Firma câștigătoare este Deltamed SRL din Cluj-Napoca. Societatea este un cunoscut distribuitor de echipamente medicale destinate serviciului de urgenţe și a fost înființată în 1997 de către Vasile Dan Gorgan. Primul contract important câștigat de Deltamed a fost în 2000 și a presupus furnizarea a 147 de ambulanţe pentru Ministerul Sănătăţii. Dan Gorgan deține grupul de companii Deltamed care, oficial, vinde ambulanțe. În realitate, Gorgan vinde și echipamente medicale, piese de schimb, consumabile și subansamble pentru ambulanțe către aproape toate inspectoratele de situații de urgență din țară, către serviciile de ambulanță. Începând cu anul 2007, de când există sistemul public de achiziții, Deltamed a încasat circa 50 de milioane de euro de la diverse instituții publice, în peste 8.000 de contracte. Prin achiziționarea acestui punct mobil de către SPP, se vizează rezolvarea problemelor identificate în vederea îndeplinirii misiunilor specifice și sprijinirea eforturilor de căutare-salvare. Concret, este vorba despre un autovehicul dotat cu echipamente de aviație, sisteme de comunicații, sisteme de afișare și de climatizare pentru comanda și controlul aeronavelor fără pilot. „Datorită faptului că misiunile reale ale instituției și misiunile de căutare-salvare presupun un timp de operaționalizare scăzut și o mobilitate mare a echipamentelor și sistemelor utilizate, utilizarea punctului de comandă mobil pentru operarea aeronavelor fără pilot poate realiza o scădere semnificativă a timpului de intervenție și posibilitatea de operare în zone greu accesibile. Integrarea echipamentelor și sistemelor folosite în punctul de comandă mobil autonom face posibilă operarea aeronavelor fără pilot în condiții optime, în zone greu accesibile, neamenajate din punct de vedere al dotărilor de aerodrom, cu un timp de operaționalizare scăzut și cu o mobilitate ridicată”, mai arată autoritatea contractantă în cuprinsul documentelor de atribuire.

×