x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Primarul liberal al Constanței, Vergil Chițac, își îmbracă Poliția Locală cu uniforme de 800.000 de euro

Primarul liberal al Constanței, Vergil Chițac, își îmbracă Poliția Locală cu uniforme de 800.000 de euro

de Ion Alexandru    |    24 Noi 2022   •   08:30
Primarul liberal al Constanței, Vergil Chițac, își îmbracă Poliția Locală cu uniforme de 800.000 de euro

Aproape patru milioane de lei este suma pe care Primăria Municipiului Constanța, condusă de contraamiralul Vergil Chițac, de la PNL, o va investi în uniforme și accesorii pentru Poliția Locală aflată în subordinea sa.

 

Afacerea a fost încheiată, pentru o perioadă de patru ani, în data de 18 noiembrie, cu o companie locală din domeniu. Municipalitatea susține că achiziția a fost necesară, întrucât echipamentele folosite, în prezent, de polițiștii locali au atins gradul maxim de uzură. Tot luna aceasta, aceeași instituție a cumpărat luminițe de Crăciun, pentru sezonul 2022-2023, pe care a plătit 600.000 de euro. Una dintre companiile contractate să presteze în cadrul acestui contract este celebra firmă Luxten. 

Instituția condusă de contraamiralul Vergil Chițac a pus la cale această afacere a uniformelor încă  de la începutul acestei veri, când, la data de 1 iulie 2022, a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare, prin intermediul căruia și-a făcut cunoscută intenția de a organiza o licitație deschisă. Scopul licitației era încheierea unui acord-cadru în vederea cumpărării de uniforme de poliție, descrise în cuprinsul caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții ca fiind „unele articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii din componența uniformei polițistului local”.

Conform documentului citat, aceste articole „s-au deteriorat din cauza duratei maxime de uzură, fiind purtate între o perioadă cuprinsă între o jumătate de an și doi ani”. Iar, „pentru buna desfășurare a activităților zilnice întreprinse de agenții constatatori din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală, este necesar ca acestea să fie înlocuite”.

 

Ce anume a cumpărat Primăria

 

Astfel, punând la bătaie un buget estimat inițial la 3.391.158,12 lei fără TVA, respectiv la 4.035.178,2 lei cu TVA inclusă, Primăria Municipiului Constanța viza, prin această achiziție, să intre în posesia a 308 sacouri de vară, a 1.096 de perechi de pantaloni de vară, a altor 1.096 de perechi de pantaloni de iarnă, a 134 de fuste, a 218 șepci de vară și iarnă, cu embleme incluse, și a 548 de șepcuțe cu cozoroc.

La acestea, se adaugă 1.096 de fesuri, 218 căciuli pentru Ordine Publică, 134 de căciuli „rutiere”, 134 de șepci sau caschete rutiere, 1.096 de cravate, 548 de fulare, 2.192 de cămăși-bluze cu mâneci lungi, 2.192 de cămăși-bluze cu mâneci scurte, 2.192 de cămăși simple, 2.192 de tricouri „Polo”, 548 de scurte antivânt, 548 de scurte îmblănite, 548 de geci matlasate, 134 de geci reflectorizante, 218 pelerine de ploaie pentru Ordinea Publică, 134 de pelerine de ploaie rutiere, 548 de pulovere, 1.096 de perechi de pantofi de vară, 548 de perechi de pantofi de iarnă, 548 de perechi de bocanci, 2.192 de seturi de epoleți, 274 de seturi de centuri din piele, 274 de seturi de curele din piele, 274 de seturi de port-legitimații cu insignă, 274 de insigne cu clemă pentru curea sau gât, 436 de seturi de veste multifuncționale, 238 de seturi de hamuri reflectorizante, 218 costume de intervenție de vară, 218 costume de intervenție de iarnă, 218 perechi de pantaloni de intervenție de vară, 548 de perechi de pantaloni de intervenție de iarnă, 268 de perechi de mănuși albe, 548 de perechi de mănuși din piele și 1.096 ecusoane metalice.

 

Afacerea, încheiată cu singurul ofertant rămas în cursă

 

Pentru a intra în posesia acestor echipamente, autoritatea contractantă a organizat, așa cum precizam mai sus, o licitație deschisă, pentru încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de 48 de luni, având ca și criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț. Din care componenta tehnică, constând în conținutul de bumbac ecologic sau alte fibre naturale a cântărit 10 la sută din evaluare, prețul ofertei a cântărit 90 la sută.

Potrivit informațiilor oficiale, la această procedură de licitație s-au înscris doi ofertanți, însă Primăria Municipiului Constanța a declarat doar o singură ofertă ca fiind admisibilă, cea de-a doua fiind descalificată ca neconformă.

Afacerea s-a parafat, în aceste condiții, la data de 18 noiembrie 2022, când Primăria Constanța a încheiat, cu SC Akilex Conf SRL, acordul-cadru 244723/2022, în valoare finală de 3.265.768 de lei fără TVA, respectiv de 3.886.294 de lei cu TVA inclusă (793.115 euro).

Conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, compania Akilex Conf SRL a luat ființă în anul 2014, la Constanța, fiind deținută și administrată de Cristina Gălățan. Societatea se ocupă cu fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepția celor din blană. Presa locală scrie că, în 2013, Cristina Gălățan, prin compania pe care o deținea la momentul respectiv, Akilex Logistic, furnizase Consiliului Județean Constanța solarii complet echipate în valoare de 1.174. 824 de euro, în cadrul programului „Consumăm produse românești”.

 

Municipalitatea nu a uitat nici de iluminatul festiv. Încă 600.000 de euro

Aceasta nu este singura achiziție interesantă pe care Primăria condusă de Vergil Chițac a făcut-o în toamna anului 2022 și pe care a antamat-o încă din vară.

Mai exact, Primăria Municipiului Constanța anunța, în 28 august 2022, că vrea să contracteze produse și servicii aferente iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă 2022-2023. Este vorba despre instalarea, inclusiv montarea-demontarea unor instalații de iluminat festiv, iar contractul este împărțit în trei loturi. Primul lot, estimat la 1.871.574,95 de lei fără TVA, vizează străzile din oraș, al doilea lot, estimat la 277.890 de lei fără TVA, vizează zona peninsulară Piața Ovidiu, iar al treilea lot, estimat la 913.514,91 lei fără TVA, vizează parcurile din municipiul Constanța. Primăria a organizat, în acest sens, o licitație deschisă, iar ofertele au fost deschise pe data de 3 noiembrie.

Cinci zile mai târziu, pe 8 noiembrie 2022, toate cele trei loturi au fost atribuite unei asociații formate din SC RC Energo Install SRL și celebra SC Luxten Lighting Company SA, pentru un preț final de 2.432.684,68 de lei fără TVA, respectiv de 2.894.894,8 lei cu tot cu TVA (590.795 de euro).

×