Anotimpul fetilor frumosi

Septembrie este luna care in comunitatea traditionala inchidea un ciclu si deschidea drumul pregatirilor pentru o noua viata. Se afla la hotarul dintre moarte si renastere, acum fiind ceasul soroacelor.

Septembrie este luna care in comunitatea traditionala inchidea un ciclu si deschidea drumul pregatirilor pentru o noua viata. Se afla la hotarul dintre moarte si renastere, acum fiind ceasul soroacelor.

In calendarul popular, Santamaria Mica este hotar astronomic intre vara si iarna, marcat de inchiderea pamantului pentru reptile si insecte, de plecarea pasarilor migratoare spre tarile calde, de schimbarea palariei cu caciula, de targurile si iarmaroacele unde se vindeau si se cumparau produse specifice sezonului. Sosirea acestei zile indica taranului activitatile practice care urmau a fi efectuate: culegerea ultimelor plante si fructe de leac, batutul nucilor, pentru ca la anul sa faca rod, inceperea culesului viilor, semanatul graului, orzului si secarei, jupuirea cojii de pe ulmi, fibra vegetala folosita primavara la legatul vitei-de-vie.

MOSII DE TOAMNA. Practicile legate de cultul mortilor din sambata dinaintea zilei de Samedru sunt numite Mosii de Toamna, Mosii cei Mari sau Mosii de Samedru. In aceasta zi se imparteau ofrande (grau fiert, colaci, lapte, unt, branza) si se invocau spiritele mosilor sa aduca sanatate, belsug, spor in casa: "Voi, mosi stramosi, / Sa-mi fiti tot voiosi, / Sa-mi dati spor in casa, / Mult pe masa, / Cu mult ajutor / In campul cu flori!" si altele.

FOCUL LUI SAMEDRU. In noaptea de 25/26 octombrie se desfasura in satele din nordul judetelor Arges, Dambovita si, partial, Valcea un ceremonial nocturn egalat prin spectaculozitate numai cu Revelionul. In preajma unui imens rug aprins de tineri intr-un loc inalt al satului (munte, deal, movila) se aduna intreaga suflare a asezarii. In formele vechi, in mijlocul gramezii de lemne si al cetinii de brad se implanta, pentru a fi incinerata, tulpina unui arbore taiat din padure, substitut al zeului fitomorf care moare si renaste anual. In jurul rugului funerar intretinut cu lemne uscate, paie si spuldarii de la melitatul canepei, se striga in cor formula consacrata "Hai la Focu lui Samedru!". Femeile imparteau la moartea anului pastoral covrigi, fructe si bautura. Acolo se manca, se bea, se glumea, se juca in timp ce butucul sau busteanul, cadavru fitomorf, era mistuit de flacari. Petreceau, jucand si chiuind, pana si femeile in varsta. Momentul cel mai asteptat era prabusirea bradului incinerat, care indica renasterea simbolica a zeului mort. Prin directia in care cadea trupul divin (jarul sau taciunii aprinsi) se aprecia care dintre feciori sau fete urmau sa se casatoreasca in noul an. La plecare, participantii luau carbuni aprinsi, cu care fertilizau gradinile si livezile. Spre deosebire de moartea si renasterea divinitatii Craciun, substituita de butuc sau buturuga la daco-romani, de bodnic sau closca la macedoromani si incinerata in casa, pe vatra, ritul funerar Focul lui Samedru se desfasura sub cerul liber.

MITURI. Samedrul, zeu al Panteonului romanesc incinerat simbolic in cadrul unui spectaculos ceremonial nocturn, a preluat numele si data de celebrare ale Sfantului Dumitru, Marele Mucenic de la Tesalonic din calendarul ortodox. Impreuna cu Sangiorzul, Samedru imparte Anul Pastoral in doua anotimpuri simetrice: vara, intre 23 aprilie si 26 octombrie, avand ca miez al timpului data de 20 iulie (Santilie), si iarna, intre 26 octombrie si 23 aprilie, cu miez al timpului la 16 ianuarie (Sanpetru de Iarna). In opozitie cu Sangiorzul, care incuie iarna si infrunzeste codrul, Samedru incuie vara si desfrunzeste codrul. In legende, credinte, basme, Samedru este om obisnuit, crescator de animale sau un sfant care umbla pe pamant insotit adesea de Sangiorz. Ca personaj mitic, se metamorfozeaza pe timpul noptii in porc, straveche divinitate agrara. Samedru, asemuit cu personajul de basm Fat-Frumos, apare si in unele traditii transilvanene.

INCA O VARA

Perioada de 15 zile cuprinsa intre 29 septembrie si 14 octombrie, intre Mioi si Vinerea Mare (Stilul vechi), cand se astepta o incalzire trecatoare a timpului, este numita Vara lui Mioi. Intrucat atat la Mioi, cat si la Vinerea Mare se obisnuia sa se slobozeasca berbecii in turmele de oi pentru reproducere, cele doua zile se mai numeau Nunta Oilor sau Napustitul Berbecilor. Sarbatoarea populara din Vinerea Mare, 14 octombrie, este dedicata reprezentarii mitice cu acelasi nume, Sfanta Vineri, identificata in Panteonul roman cu Zeita Venera, initial protectoare a vegetatiei si fertilitatii. La latitudinea geografica a Romaniei ciclul de reproducere a ovinelor si caprinelor poate debuta primavara sau toamna. Din motive economice, ciobanii vareaza turmele de oi separat de berbeci pana la Vinerea Mare, uneori pana la Arhangheli, 8 noiembrie. Astfel, mieii si iezii fatati primavara prind sezonul calduros si abundent in hrana pentru a se pregati de iarna. Dar acum se pregatesc si mieii pentru sacrificiul de Pasti. Reproductia ovinelor si caprinelor imparte anul pastoral in doua anotimpuri perfect egale: un sezon fertil, intre Samedru si Sangiorz, si un sezon steril, cand animalele se hranesc bine pentru iarna.

Rapciune, cand strugurii sunt sacrificati

Septembrie este luna a saptea in calendarul roman, cu inceput de an la 1 martie, a noua in calendarul iulian (stilul vechi) si gregorian (stilul nou), cu inceput de an la 1 ianuarie, si intaia in calendarul biblic, cu inceput de an la 1 septembrie. Este numita de romani Rapciune, cu inteles de racire a timpului, ca in zicala "In luna Rapciuni / Cad copiii pe taciuni!", adica se strang in jurul focului, si Vinitel sau Vinimeriu, timpul culesului vitei-de-vie. Spre deosebire de Anul Nou oficial (1 ianuarie), Anul Nou agrar (9 martie), Anul Nou pastoral (23 aprilie), Anul Nou viticol (2 februarie), Anul Nou biblic are putine obiceiuri de innoire a timpului. Pana in secolul al XVIII-lea curtea domneasca si biserica foloseau ca an oficial pe cel biblic, care incepea la 1 septembrie.

Ziua soroacelor, cand se lichidau datoriile

Samedru (26 octombrie) a fost o importanta zi de soroc, de socoteala, cand se rezolvau si lichidau toate datoriile, chiriile, imprumuturile, slujbele sezoniere si alte intelegeri incheiate cu sase luni in urma, la Sangiorz (23 aprilie). Era o zi de bilant si de noi invoieli, care se incheiau cu adalmasuri si mare veselie. Originea pastorala a obiceiului este dovedita de durata de sase luni a intelegerilor, care se suprapune peste principalul sezon al crescatorilor de animale, varatul, deschis de Sangiorz si inchis la Samedru, si de cunoscuta zicala populara: "La Sangiorz se incaiera cainii, / La Samedru se bat stapanii!", adica primavara, cand se formeaza turmele, se incaiera cainii, pentru ca nu se cunosc, toamna, cand se impart oile, se bat stapanii, pentru ca nu se respecta contractele incheiate la Sangiorz. Sf. Dumitru cel Nou, divinitate invocata de multe femei pentru lecuirea bolilor, a preluat din calendarul ortodox numele si data de celebrare ale Cuviosului Dimitrie cel Nou din Basarabi (27 octombrie). El ar fi, dupa unele traditii muscelene, frate cu Samedru.