x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cu marje de profit de 20%, firmele de asigurare nu mai vor plafonarea polițelor RCA

Cu marje de profit de 20%, firmele de asigurare nu mai vor plafonarea polițelor RCA

de Adrian Stoica    |    27 Sep 2023   •   00:05
Cu marje de profit de 20%, firmele de asigurare nu mai vor plafonarea polițelor RCA

Proiectul transmis de ASF către Ministerul Finanțelor pentru extinderea plafonării tarifelor RCA până pe 31 decembrie, în condițiile în care aceasta ar fi trebuit să expire pe 11 octombrie, nu a fost bine primită de companiile de asigurări. Într-o întâlnire recentă pe care acestea au avut-o cu ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ele i-au cerut să renunțe la prelungirea plafonării. Solicitarea s-a lovit de răspunsul ministrului care le-a transmis că decizia este una politică și ea va fi pusă în aplicare.

Potrivit unor surse de pe piața asigurărilor, companiile de asigurări au susținut renunțarea la plafonare prin faptul că prelungirea ei va duce ulterior la o creștere mult mai mare a tarifelor. Dacă după data de 11 octombrie nu se va mai aplica plafonarea, creșterea tarifelor ar urma să fie de 7-8%, absorbind practic inflația, dar dacă se va amâna ridicarea plafonării pentru data de 1 ianuarie 2024, creșterea va fi de 10-12%, au declarat în exclusivitate pentru Jurnalul surse apropiate de Ministerul Finanțelor. Solicitarea a fost însă respinsă de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, care a invocat rațiuni politice pentru extinderea ei.

 

Vremuri bune pentru asigurători

 

Plafonarea polițelor RCA la valoarea practicată de către companii în februarie 2023 s-a făcut la niște valori foarte mari, spun sursele consultate de noi. „În prezent, marja de profit brut a companiilor care emit polițe RCA este de circa 20%. Ca să vă dați seama ce înseamnă această marjă, trebuie spus că pe piețele din Vest companiile, unele prezente și în România, merg pe marje de profit brut de maximum 5%”, au precizat sursele citate. „Deja prețul polițelor RCA este la nivelul prețurilor practicate în Germania, în contextul în care nivelul veniturilor românilor este de 5 ori mai mic”, acuza luna trecută Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.). Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările auto (clasa A3 – CASCO și asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto – RCA) s-a situat la 3,2 miliarde de lei în trimestrul I 2023, din care 24% din volum a fost subscris pentru asigurarea auto facultativă, iar 76% reprezintă subscrieri aferente asigurărilor auto obligatorii, potrivit raportului ASF. 

 

Valoarea totală a primelor de asigurare subscrise pentru asigurările RCA de societățile autorizate și reglementate de ASF s-a situat la 2,14 miliarde lei în trimestrul I 2023, în timp ce societățile de asigurare autorizate și reglementate de ASF au efectuat plăți în valoare de circa un miliard de lei. 

 

Grafic - Evoluția valorii primelor brute subscrise și a valorii daunelor plătite pentru RCA 

 

https://www.asfromania.ro/uploads/articole/attachments/6499566219eba637055171.pdf pag 46/47


 

Brokerii, duși cu vorba și păcăliți de ASF

 

Odată cu plafonarea polițelor, s-au plafonat și comisioanele brokerilor la nivelul de 8% brut (7,4% net). Mulți dintre ei se plâng că procentul este mult prea mic, ceea ce face ca după aproape șase luni de plafonare piața de brokeraj să aibă mari probleme financiare, iar o extindere a perioadei de plafonare le va afecta și mai mult situația.  „Locurile de muncă a 30.000 de oameni din piața de brokeraj sunt în pericol”, spun sursele consultate de Jurnalul. Potrivit acestora, ASF a recunoscut că procentul de 7,4% nu este acoperitor și le-a promis brokerilor că îl va majora la 10%, odată cu prelungirea plafonării. Acest lucru însă nu s-a mai întâmplat, invocându-se inclusiv faptul că ar fi trebuit obținută o nouă aprobare din partea Consiliului Concurenței.


 

Ce spune ASF despre plafonare

 

Ținând cont că în perioada următoare ar urma să expire un număr mare de polițe RCA și trebuie încheiate altele, pe fondul ridicării plafonării, este de așteptat să apară un dezechilibru în piață. Având în vedere efectul negativ cauzat de continuarea situației de dezechilibru între cerere și ofertă în condițiile ieșirii din piață în ultimii doi ani a asigurătorilor cu cea mai mare cotă de piață, se impune prelungirea plafonării tarifelor polițelor RCA, arată ASF în proiectul de hotărâre. Reamintim că plafonarea a fost stabilită pe 11 aprilie 2023 la valoarea polițelor practicate de fiecare companie de asigurări de la sfârșitul lunii februarie 2023. 

 

 

Prima medie RCA, creștere de 85% în 2 ani

 

La 31 martie 2023, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.171 lei, în creștere cu 2,9% comparativ cu trimestrul I 2022, respectiv cu 85% față de trimestrul I 2021. La 31 martie 2023, pe piața asigurărilor își desfășurau activitatea următorii șase asigurători autorizați de ASF pentru activități de asigurare RCA: Groupama Asigurări SA (21,5%), Allianz-Ţiriac Asigurări SA (18,4%), Grawe Romania Asigurare SA (7,6%), Asigurarea Românească - Asirom Vienna Insurance Group SA (5,9%), Omniasig Vienna Insurance Group SA (4,3%) și Generali Romania Asigurare Reasigurare SA (4,1%), în condițiile în care Euroins, compania care a intrat în faliment, deținea o pondere de 27%. La acestea se adaugă două sucursale, Axeria IARD ( 6,1% - activează din 2018) și Hellas Direct (5% - prezentă de la sfârșitul anului 2022), care își desfășoară activitatea în baza dreptului de stabilire (freedom of services ). În curând, pe piața de la noi va intra o nouă societate, după ce ASF a acordat autorizația de funcționare, precum și autorizația de practicare asigurare auto RCA companiei Eazy Asigurări. 

 

×
Subiecte în articol: asiguratori plafonare polite profit rca