x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Au scotocit ca orbeţii

Au scotocit ca orbeţii

de Paula Anastasia Tudor    |    24 Ian 2008   •   00:00
Au scotocit ca orbeţii

REPETABILA TRAGEDIE - Bogdan Bulai a murit de frig, într-o zonă în care se fåcuseră căutări
În cazul lui Bulai Bogdan, băieţelul de 9 ani dispărut la 13 ianuarie şi găsit mort pe câmp în a zecea zi, există o întrebare apăsătoare: cum de nu a fost găsit mai devreme, în zilele în care zona respectivă a fost periată de jandarmi
şi de poliţişti?


REPETABILA TRAGEDIE - Bogdan Bulai a murit de frig, într-o zonă în care se fåcuseră căutări
În cazul lui Bulai Bogdan, băieţelul de 9 ani dispărut la 13 ianuarie şi găsit mort pe câmp în a zecea zi, există o întrebare apăsătoare: cum de nu a fost găsit mai devreme, în zilele în care zona respectivă a fost periată de jandarmi
şi de poliţişti?

Bogdan Bulai a dispărut din Poarta Albă (Constanţa) duminică, 13 ianuarie, în jurul orei 10:30, când se afla cu o soră de-a lui şi cu alţi câţiva copii la groapa de gunoi a localităţii, unde căutau PET-uri pentru foc. El s-a distanţat atunci de grup, rămânând în urmă. În ziua aceea era o ceaţă lăptoasă de abia vedeai la 10 metri.


DISPARIŢIA. Sora lui l-a strigat, el i-a răspuns "Vin! Vin!", apoi a spus că mai face un ocol gropii, poate mai găseşte ceva. I-a asigurat pe ceilalţi copii că o să le iasă în faţă, pe drumul spre casă. Dar în timp ce ocolea groapa, probabil din cauza ceţii, Bogdan a greşit drumul şi, în loc să meargă spre casă, a luat-o într-o altă direcţie – spre canalul ce leagă Poarta Albă de Midia. Sora lui l-a aşteptat la punctul de întâlnire, dar când a văzut că Bogdan întârzie şi nici nu mai răspunde la chemări a alergat acasă şi a alertat familia. Părinţii au pornit în căutarea lui, dar nu l-au găsit. Abia în dimineaţa celei de-a doua zile au anunţat la postul de poliţie din comună faptul că Bogdan e dispărut. După aproximativ 24 de ore.

"Mama lui a venit în jur de 10:30-11:00 la postul de poliţie", susţine agentul-şef adjunct Radu Gigi, şeful Postului de Poliţie din Poarta Albă. "Noi am anunţat imediat la judeţ (n.r. –  la IJP Constanţa, conform metodologiei de căutare a copiilor dispăruţi). Ea a spus că nu ne-a anunţat duminică, pentru că în ziua aceea l-a căutat pe la rude."


TRASEUL. Conform comisarului-şef Dorin Colidiuc, adjunct al şefului Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, luni, 14 ianuarie, în prima zi de căutări, au fost prezenţi la faţa locului 22 de poliţişti care au început scotocirile. În seara acelei zile ei au aflat de la două familii care locuiesc într-o fermă din apropierea satului Poiana că băiatul trecuse pe-acolo duminică seară. Conform comisarului-şef, cel care a şi coordonat operaţiunile de căutare, cele două familii au declarat că au vorbit cu copilul pe la ora 21:00 şi că au încercat să-l ţină acolo peste noapte, dar acesta s-a smucit şi a fugit, spunându-le că vrea să ajungă "la tata Rică". "De acolo au pornit căutările concentric", ne-a declarat comisarul-şef. Copilul a fost găsit fără viaţă la 22 ianuarie, la aproximativ 4 km de acea fermă.

În urma declaraţiilor celor care au văzut copilul în acea duminică, 13 ianuarie, poliţiştii au trasat drumul pe care băiatul l-ar fi putut parcurge. De la groapa de gunoi din Poarta Albă s-a îndreptat spre canal. A mers pe drumul paralel cu canalul şi a trecut de satul Galeşu, spre Ovidiu. Acolo a fost văzut de doi ciobani care, spun ei, s-au oferit să-l ajute, dar copilul iar a fugit, spunându-le că vrea să meargă acasă. Aceasta se întâmpla în jurul orei 13:00. Distanţa parcursă de la locul dispariţiei şi până acolo este de aproximativ 7 km. De acolo copilul s-a abătut de la drumul de pe malul canalului, luând-o pe unul asfaltat, spre Poiana.  S-a oprit la o fermă, unde a întrebat cum poate să ajungă la Poarta Albă. Locatarii spun şi ei că au încercat să-l reţină. De-acolo, Bogdan a părăsit drumul şi a luat-o prin câmp.


ÎN ARIA DE CÅUTARE. Pornind de la aceste declaraţii, coordonatorii operaţiunilor de căutare au stabilit zona de scotocire. "Am încercat să acoperim toată zona situată între Poarta Albă, canal, Galeşu, Ovidiu, Basarabi. Aproximativ 2.000 de hectare au fost străbătute", ne-a declarat comisarul-şef Colidiuc.

Iar în zona în care a fost găsit copilul s-a căutat de două ori. O dată marţi şi a doua oară joi, conform aceluiaşi poliţist. Şi, totuşi, copilul nu a fost găsit nici în marţi, 15 ianuarie, nici joi, ci abia marţea următoare. "A fost ceaţă foarte deasă toată săptămâna trecută, pe câmp era mocirlă de te afundai până la genunchi şi nu era prezent nici un indiciu că băiatul ar fi luat-o pe câmp. Nu erau urme pe pământ, nu erau nici câini sau vreun stol de ciori care să indice prezenţa unui cadavru. El era foarte subţire (n.r. – slăbuţ) şi ud, aproape la nivelul solului. Nici elicopterul nu l-a văzut, deşi a survolat zona în căutarea lui", susţine poliţistul.

Comisarul-şef Colidiuc ne-a mai declarat că au fost aduşi şi câini de urmă, marţi de la IPJ Constanţa, şi joi de la jandarmerie. "Din cauza condiţiilor meteo – ceaţă şi frig –, căutarea cu câini nu a dat rezultate."


FORŢE INSUFICIENTE. "Căutătorii au mers în cordon la circa 20 de metri unul de altul, în condiţii de vizibilitate bună. Dacă intrau într-un pâlc de ceaţă se apropiau atât cât să se poată vedea unul pe altul. Iar acolo unde nu se putea intra, oamenii se urcau pe maşini şi se uitau cu binoclul. S-a căutat şi după lăsarea întunericului, până pe la ora 18:00, cu aparate cu termoviziune, dar nu s-a găsit nimic", a continuat comisarul-şef. Conform aceluiaşi poliţist, jandarmii au fost prezenţi încă de marţi, 15 ianuarie, într-un efectiv de 40 de persoane. De miercuri, efectivele s-au mărit până la 130 de jandarmi şi 40 de poliţişti care au periat în echipe pe parcelele de căutare. Însă, din spusele poliţiştilor, "aceste efective nu erau suficiente să verifice tot, la centimetru". Echipa care a căutat în zona unde a fost găsit ulterior copilul mort a scris în raportul de la finalul zilei că "nu s-au găsit indicii care să ducă la găsirea copilului".

Povestea lui Bogdan este o tragedie repetabilă. Din păcate, cei responsabili nu trag nici un fel de învăţăminte din aceste cazuri. În noiembrie 2006 un alt copil a dispărut din Hoghiz, Braşov. Rămăşiţele Roxanei Iakab au fost găsite abia după şase luni de la dispariţie, la 500 de metri de casă, într-un grajd. Deşi la dosar se afla un proces-verbal conform căruia în acel grajd se căutase încă din a doua zi de la dispariţie, prin găsirea copilului acolo s-a demonstrat că lucrurile nu au stat deloc astfel.

Concluziile preliminare ale anchetatorilor sunt că Bogdan s-a rătăcit şi, după ce a parcurs duminică aproximativ 20 de kilometri, la numai 9 ani, nemâncat şi înfrigurat, s-a prăbuşit la pământ în poziţia în care a fost găsit şi a murit în aceeaşi noapte, când încă nici nu era luat în evidenţă ca persoană dispărută.

Însă numai în urma necropsiei se va stabili dacă această ipoteză este valabilă. Dacă băiatul a murit, aşa cum susţin poliţiştii, în prima noapte sau ulterior şi dacă el a fost victima vreunei agresiuni.

Doar executanţi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa precizează că "la solicitările IJP Constanţa din zilele de 16, 17 şi 19 ianuarie, echipaje ale IJJ Constanţa au participat la căutări. Acţiunile au avut loc sub coordonarea poliţiştilor aflaţi în teren, la dispoziţia cărora s-au aflat 12-20 de jandarmi (din cadrul IJJ Constanţa). Echipele care au participat la scotociri au fost formate din jandarmi şi poliţişti. După fiecare zi de scotociri, la terminarea misiunii, jandarmii nu au întocmit proces-verbal, întrucât s-a acţionat sub coordonarea, pe direcţiile şi în zonele stabilite de  poliţişti. La data de 17.01.2008, la acţiunile de căutare s-a folosit un câine de serviciu, din locul în care s-a stabilit că minorul a fost văzut ultima oară". La rândul lor, jandarmii de la Gruparea Mobilă "Tomis" spun că au fost solicitaţi în teren abia joi, 17 ianuarie. Locotenent-colonelul Sorin Mustăţea, purtătorul de cuvânt al instituţiei, precizează că "toate echipele care au participat la căutări au fost compuse din poliţişti şi jandarmi, coordonarea şi conducerea acestora revenind exclusiv lucrătorilor de poliţie. Activităţile fiind conduse şi coordonate de poliţie, jandarmii nu au întocmit nici un proces-verbal la sfârşitul activităţii. Distanţa dintre participanţii la acţiunile de scotocire a fost stabilită de poliţişti", mai spune Mustăţea. Tot el a precizat că jandarmii nu au folosit câine de urmă la operaţiunile de căutare.
  • Andreea Sminchişe


×