Aurul, singura investiție sigură în caz de război 

Dacă vor cuceri Kievul, pe lângă anexarea mai multor bucăți de teritorii, precum regiunile Donețk și Lugansk, Federația Rusă va avea posibilitatea de a pune mâna și pe o parte a tezaurului Ucrainei. Un scenariu asemănător s-a întâmplat în urma cu mai bine de 70 de ani: în cel de-al II-lea Război Mondial, sovieticii ne-au furat circa 340 de tone de aur și următoarele teritorii: Basarabia, Bugeacul (Cahul, Bolgrad și Ismail), Bucovina de Nord și Herța și înglobate în URSS.

Vedem cum valuri de refugiați ucraineni fug din țara bombardată, cu câteva lucruri în bagaje. Cum agoniseala de-o viață - locuința, terenuri, mașina - nu poate fi luată în pribegie, practic singurele valori materiale îndesate în bagajele modeste sunt puținele lor bijuterii. Aurul rămâne cea mai mare valoare mobilă atât în timp de pace, cât și în timp de război. În plus, perioada războiului confirmă reputația pe care aurul a avut-o încă din Antichitate și pe care continuă să o mențină în prezent. Și anume, reputația unui activ de refugiu, singurul care poate asigura stabilitatea economică și politică și autonomia unei țări, un activ de bază pe timp de criză.

La o privire de ansamblu asupra perioadelor istorice cunoscute, vom observa că a existat permanent o luptă acerbă a comunităților, formațiunilor statale și, mai târziu, a statelor de a dobândi bogățiile naturale sau bunurile manufacturate necesare supraviețuirii, existenței sau îmbogățirii. În această cursă au câștigat cei mai puternici, care și-au impus voința. Valoarea constant căutată era aurul, care s-a dovedit a fi, prin calitățile sale, bunul cel mai de preț. Erau căutate obiectele de aur tezaurizate și, în același timp, teritoriile de unde se putea dobândi acest metal prețios, prin exploatare.

Din punct de vedere istoric, incertitudinea geopolitică constituie unul dintre principalele motive pentru care investitorii cumpără aur. Astfel, în timpul războiului, valoarea aurului rămâne constantă, în timp ce celelalte devize se micșorează. 

Realitatea ne arată că, de la izbucnirea războiului în Ucraina, dolarul s-a devalorizat cu 4,08%. Potrivit specialiștilor, se estimează că, dacă războiul va continua, deprecierea euro față de aur va fi de circa 20%. Așa cum alte state, în vreme de război și-au adăpostit rezervele de aur, la fel și Ucraina ar trebui să-și adăpostească tezaurul într-o țară sigură, pentru a nu fi luat de ruși drept despăgubiri de război. Pentru că, din păcate, în război se aplică vorba amară a românului: „Și învins, și cu banii luați”. Chiar dacă nu este o cantitate impresionantă față de celelalte țări (Ucraina deține puțin peste 27 de tone de aur), aceasta este singura posibilitate prin care se poate asigura stabilitatea țării.

Citiți mai multe informații în cartea „Jefuitorii aurului României. Vreme de război”, care apare miercuri cu Jurnalul, în care autorii Marius Marinescu, Liliana Cojocaru și Mihai Mitran fac o analiză excepțională despre istoria aurului românesc. O ediție revizuită, cu o grafică unică: cartea are coperte de aur + poză coperta

Odiseea aurului în Al Doilea Război Mondial. Țările mici au rămas cu buza umflată

Nemții și rușii au furat, elvețienii au „spălat”

Cea mai agitată perioadă în privinţa păstrării aurului de către statele Europei au fost generate de Al Doilea Război Mondial, mai ales de acţiunile germanilor şi ruşilor. Iată cum și-au protejat - sau nu - diferite țări rezerva de aur, conform lucrării „Odiseea aurului BNR”, scrisă de Mugur Isărescu.

Aurul belgian 

Evacuată inițial în Franța, rezerva Băncii Belgiei, a ajuns în Africa. Însă la presiunile naziștilor, aurul belgian a fost cedat nemţilor. Belgienii au protestat, pentru că Franţa promisese că îl evacuează în SUA şi nu a făcut-o. Nemţii au topit aurul belgian şi l-au marcat ca datând din 1936-1937, în speranţa că i se va pierde urma. După război, Banca Franţei a compensat total pierderea aurului belgian primit.

Aurul norvegian

Aurul norvegian a fost evacuat spre nordul ţării. Germania a trimis un comando pentru a intercepta transportul şi a captura aurul, dar nava atacatorilor a fost scufundată. Aurul a fost transportat cu 23 de camioane în pivniţa băncii din Lillehammer.

Aurul olandez

O parte din aurul Olandei a ajuns, după izbucnirea războiului, la Rotterdam, iar altă parte, la Amsterdam. Cel din urmă a fost evacuat în Anglia. La Rotterdam, comandoul englez l-a salvat când nemţii ajunseseră la 200 de metri de locul unde fusese depozitat. Dar nava pe care l-au încărcat a sărit în aer şi s-a scufundat. Nemţii au recuperat o parte. Altă parte a fost recuperată de scafandrii olandezi, după război.

Aurul balticilor

Aurul ţărilor baltice era păstrat în Marea Britanie. În iulie 1940, după ocuparea ţărilor baltice de URSS, englezii au blocat aurul acestor ţări. În 1968 s-a încheiat un acord între Marea Britanie şi URSS, prin care sovieticii renunţau la aurul balticilor, iar englezii, la pretenţiile legate de naţionalizarea bunurilor cetăţenilor britanici din Rusia sovietică. Între 1992 şi 1993, Marea Britanie a compensat cu 90 de milioane de lire sterline ţările baltice pentru aurul pierdut.

Aurul spaniolilor

În anul 1936, aurul Spaniei a fost evacuat la Moscova. Însă a fost considerat de ruși drept plată pentru sprijinul internaţionalist acordat guvernului republican de stânga. Este singurul caz, probabil, de acest gen, iar Spania nu mai emite astăzi niciun fel de pretenţie asupra respectivului aur.

Aurul României

Din România, rușii au luat în decursul secolului XX, 340 de tone de aur (93 de tone reprezentând tezaurul rămas la Moscova din Primul Război Mondial, 192 de tone de aur luate de Antonescu de la Hitler, plus 55 de tone care au plecat la sovietici în perioada existenței Sovromurilor). 

Elveția a făcut jocul ambelor părți

În cartea „Spălarea aurului”, profesorul elvețian de drept penal Mark Pieth demonstrează că, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, beneficiind de statutul neutralității, Elveția a cumpărat uriașe cantități de aur atât de la Aliați, cât și de la puterile Axei. 90% din aurul furat de naziști a ajuns în seifurile Băncii Naționale elvețiene, restul de 10 procente intrând în posesia băncilor comerciale helvete. Valoarea totală estimată a tranzacțiilor a fost de 1,7 miliarde CHF, în timp ce, după încheierea conflagrației, prin Acordul de la Washington din 1946, statul helvet a consimțit să plătească Aliaților daune-reparații, în aur, valorând doar 250 de milioane CHF.

Țările cu cele mai mari rezerve de aur

1. SUA - 8.133 de tone

2. Germania - 3.369 de tone

3. Italia - 2.451 de tone

4. Franța - 2.436,2 tone

5. Federația Rusă - 2.299,17 tone

6. China - 1.948,32 de tone

7. Suedia - 1.040,01 tone 

8. Japonia - 765,22 de tone 

9. India - 653,01 tone

10. Norvegia - 612,46 de tone

….………………………………………

35. România - 103,6 tone

Cea mai mare pepită de aur din România (pepită-gigant), de circa 5 kg, a fost extrasă din galeriile de la Roșia Montană, în perioada comunistă, și dăruită de ministrul Minelor, Nicolae Dicu, lui Nicolae Ceaușescu. Iat-o, prezentată de Marius Marinescu

De-a lungul timpului, am pierdut peste 2.000 de tone de aur

Într-o analiză realizată în cartea „Jefuitorii aurului României” se arată unde „s-a evaporat” aurul României:

• Regatul Maghiar, Imperiul Habsburgic și Imperiul Austro-ungar; nobilii maghiari, sași, secui, șvabi (1.052,96 de tone);

• Imperiul Otoman, prin birurile instituite în perioada de suzeranitate (405,53 de tone de aur); 

• Sovieticii/rușii (340 de tone de aur);

• Imperiul Roman (167,93 de tone de aur);

• Constantin Vişoianu, Grigore Niculescu Buzești și Alexandru Cretzianu (53 de tone);

Entitate necunoscută (38 de tone de concentrat de aur).