Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mihail Fărcășanu, cunoscut și cu numele de Mihail Villara, a făcut studii de drept la București, Londra și Berlin. În capitala Germaniei hitleriste își susține, în 1938, doctoratul cu o teză despre Monarhia socială, publicată la Würzburg și la București, în 1940. „Tot în 1938 (când devine membru al unei asociații anglo-române) se căsătorește cu Pia (Olimpia) Pillat, fiica lui Ion Pillat și sora lui Dinu Pillat, intrând astfel în familia liberală a Brătienilor. Devine, pe rând, președinte al Tineretului Național Liberal, redactor-șef al oficioaselor «Românul», apoi «Viitorul», unde pledează, după 23 august 1944, pentru recunoașterea dreptului României la cobeligeranță”, sesiza criticul literar Paul Cernat într-un crochiu cu dedicație. De remarcat că Mihail Fărcășanu este organizatorul faimoasei manifestații proregaliste de onomastica Regelui Mihai (8 noiembrie 1946), reprimate și soldate cu arestarea a peste o mie de studenți.
„Frunzele nu mai sunt aceleași”, un roman-reper
„Tot în 1946 - remarca Paul Cernat - Fărcășanu/Villara publică un volum militant («Scrisori către tineretul român»), interzis. Urmărit de oficialitățile staliniste, reușește să fugă din țară, în condiții aventuros-rocambolești, cu un avion pilotat de legendarul Matei Ghica-Cantacuzino, care izbutește, in extremis, să aterizeze în Italia, scăpând de tirurile armatei sârbe (experiența va fi consemnată peste decenii de Pia Pillat, recăsătorită Edwards, în romanul autobiografic «Zbor spre libertate»). Fascinant, nu? „Înainte de emigrare - mai consemna profesorul Paul Cernat -, publică sub semnătura Mihail Villara unul dintre romanele românești de referință ale epocii: «Frunzele nu mai sunt aceleași» (1946, premiat de Editura Cultura Națională și întâmpinat cu elogii de critica modernistă). Cu un caracter în parte picaresc și substrat autobiografic, pe formula fitzgeraldiană din «Cei frumoși și blestemați» sau din «Huliganii», desfășurat în medii studențești cosmopolite (londoneze și berlineze), cu o intrigă erotică picantă și complicată, deviată spre final într-o legătură melancolică a protagonistului dezabuzat, cartea rămâne și azi un titlu-reper al epocii”.
Înapoi la matcă
Dar ce s-a întâmplat după escapada aviatică trăită braț la braț cu Pia? „Din Italia, unde aterizează norocos în condițiile amintite, fugarul Mihail Fărcășanu se va muta în Franța, lansând acțiuni de coordonare a exilului anticomunist. În primul număr al revistei pariziene «Luceafărul», coordonată de Mircea Eliade, publică al doilea și ultimul său text literar (semnat tot Villara), «Vântul și pulberea»: o nuvelă de război excelent condusă, având în prim-plan un cuplu a cărui «alchimie» sentimentală se realizează, în drum spre casă, sub focul confruntărilor româno-germane din Bucureștiul de imediat după 23 august”. Ce-a urmat după episodul galic? „Stabilit în Statele Unite, redevine, definitiv, Fărcășanu pe frontul Războiului Rece: colaborator apropiat al fostului premier Nicolae Rădescu și al lui Grigore Gafencu, inițiator, împreună cu cel din urmă, al Ligii Românilor Liberi, prim director al postului de radio Europa Liberă (secția română din München) între 1951 și 1953, colaborator constant la publicațiile românești ale exilului, cofondator, la Paris, al Asociației «Mihai Eminescu» și conferențiar, tot la Paris, despre «pașoptism și liberalism» (în cadrul Universității Libere fondate de Petre Sergescu), prim președinte al Asociației Ziariștilor Români Liberi din diaspora etc. În ultima parte a vieții Mihail Fărcășanu se retrage într-un cvasianonimat, iar după moarte istoria literaturii îl va ține la suprafață”, a încheiat Paul Cernat.
„Operațiunea Autonomous”
Când atmosfera a devenit irespirabilă la București, Mihail Fărcășanu și Vintilă Brătianu au pus la cale un plan de evadare (aeriană) din România comunizată, plan ce urma să fie concretizat în octombrie 1946 de pe un mic aeroport militar din Caransebeș. Cei doi liberali urmau să fie ajutați de legendarul pilot Matei Ghica-Cantacuzino. Ce strategie au ales cei trei bărbați? Un bombardier vechi, ce tocmai fusese reparat și trebuia readus la bază, în Brașov, urma să fie utilizat în acest scop. O comisie guvernamentală sosise cu o zi înainte la Caransebeș pentru a inspecta avionul și pentru a se asigura că nu avea pasageri clandestini la bord, iar cantitatea de benzină din rezervor nu era mai mare decât cea necesară unui zbor de aproximativ 300 km, distanța în linie aeriană între Caransebeș și Brașov. În înțelegere cu Matei Ghica-Cantacuzino, mecanicul avionului modificase însă indicatorul de benzină, care arăta un rezervor umplut parțial când în realitate avionul era cu plinul făcut.
Comuniști cu ochii-n soare
Mihail Fărcășanu împreună cu soția sa Pia și prietenul lor Vintilă Brătianu stăteau ascunși în tufișurile din apropierea pistei de decolare. Avionul a început să ruleze pe pistă, sub privirea comisiei guvernamentale de la București, având la bord numai pe pilotul Matei Ghica-Cantacuzino și pe mecanicul de bord. La capătul pistei însă, loc aflat în afara razei vizuale a micului turn de control, pe când pilotul ambala motoarele, soții Fărcășanu și Vintilă Brătianu au sărit în avion, care a decolat imediat. Comuniștii au rămas cu gura căscată! În spațiul aerian al Iugoslaviei avionul a fost reperat de aviația de vânătoare și a fost nevoie de toată dibăcia lui Matei Ghica-Cantacuzino să o evite, zburând printre nori. Avioanele iugoslave au tras asupra lor și avionul a fost totuși atins de gloanțe.
Pe mână cu britanicii
Cu benzina pe sponci, avionul a început traversarea Mării Adriatice în condiții extrem de dificile, în urma tirurilor iugoslave niciun aparat de la bord nemaifiind funcțional, cu excepția altimetrului. În cele din urmă au reușit să aterizeze pe un aeroport militar din Bari, Italia. Britanicul Ivor Porter, prieten intim al fugarilor, care în acea perioadă lucra la Legația Regatului Unit din București ca agent SEO (Special Operations Executive), avea gata pregătită o telegramă pe care a expediat-o de la București la Bari, pentru ca fugarii să fie luați imediat sub protecția forțelor aeriene britanice. În memoriile sale, Ivor Porter a dezvăluit că în lipsa acestui mesaj exista riscul ca fugarii să fie retrimiși în țară. Evadarea spectaculoasă a lui Fărcășanu a fost descrisă de Ivor Porter în cartea sa de memorii „Operațiunea Autonomous”. Fuga aeriană a fost descrisă și în romanul „Zbor spre libertate. Scrisori din exil”, de Pia Pillat Edwards (sub pseudonimul Tina Cosmin).
Citește pe Antena3.ro
„Viitorul-Vitriolul!”
Imediat după 23 august 1944 era reînființat cotidianul „Viitorul”, organ al Partidului Național Liberal (interzis din 1938, mai întâi de Carol al II-lea, apoi de Ion Antonescu), iar Mihai Fărcășanu era numit director. Prin editorialele pe care le-a publicat a făcut din acest ziar o tribună de luptă pentru apărarea libertății, pentru salvarea instituțiilor democratice din România, grav amenințate prin prezența trupelor Armatei Roșii în țară. Datorită articolelor pătimașe și vehemente îndreptate împotriva comuniștilor, aceștia au supranumit „Viitorul”, „Vitriolul”!
Contre cu Ana Pauker
După eliberarea Ardealului de Nord, militanta comunistă Ana Pauker a susținut la Cluj-Napoca un discurs în care, pentru a atrage populația maghiară de partea staliniștilor, afirma că ungurii erau majoritari în cea mai mare parte a orașelor din Transilvania. În replică, la 19 noiembrie 1944, Mihail Fărcășanu prezida o reuniune a tineretului liberal în cursul căreia a ținut o cuvântare în care critica vehement afirmațiile Anei Pauker. Era prima critică publică îndreptată împotriva ei și a generat o ripostă violentă din partea presei comuniste. Fărcășanu a fost etichetat drept agent al lui Goebbels, inamic al poporului și al muncitorilor, adversar al reformei agrare, sabotor al producției naționale etc. Când a publicat, în ziarul „Viitorul”, traducerea romanului lui Ernest Hemingway, „For Whom the Bell Tolls” („Pentru cine bat clopotele”), presa comunistă l-a acuzat de fascism.
25 de ani se împlinesc pe 14 iulie 2022 de la moartea lui Mihail Fărcășanu/Mihail Villara, organizatorul faimoasei manifestații proregaliste de onomastica Regelui Mihai (8 noiembrie 1946)
1944 a fost anul în care Mihail Fărcășanu a fost reales, la propunerea lui Gheorghe Brătianu, în funcția de președinte al Tineretului Național Liberal
După divorțul de Pia Pillat, din 1952, Mihail Fărcășanu s-a recăsătorit, trei ani mai târziu, cu Louise, văduva lui Franklin Mott Gunther, fost ministru plenipotențiar al Statelor Unite în România, în anii dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial
Mihail Fărcășanu și-a petrecut ultimii ani din viață în propria casă din Washington, fiind îngrijit pe rând de surorile sale, Margareta Bottea și Mia Lahovari. Cânta zilnic la vioară și citea
