x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Avertisment în defensivă!

Avertisment în defensivă!

06 Iun 2008   •   00:00
Avertisment în defensivă!

În ultimul test, România a surclasat Muntenegru cu 4-0, dar jocul elevilor lui Piţurcă a scîrţîit adeseori, mai ales în faza de apărare.



În ultimul test, România a surclasat Muntenegru cu 4-0, dar jocul elevilor lui Piţurcă a scîrţîit adeseori, mai ales în faza de apărare.

La 31 mai, naţionala României a făcut o infuzie de moral în ultimul test de verificare, contra reprezentativei Muntenegrului. Dincolo însă de scorul categoric, 4-0 (1-0), rezultatul n-a scutit jocul “tricolorilor” de comentarii. Cu toate că în grupa C de la Euro vom întîlni trei adversari teribili, tocmai defensiva a fost compartimentul care n-a dat randament, iar asta în condiţiile unui partener modest, precum Muntenegru. Concret, cuplul de stoperi gîndit de Piţurcă în formula de bază (Tamaş – R. Ştefan) a fost depăşit în repetate rînduri.

APĂRARE SLABĂ. După numai 39 de secunde, Tamaş a făcut un fault în poziţie de ultim apărător care se putea lăsa cu un cartonaş roşu şi implicit cu o suspendare pentru meciul cu Franţa. A rămas doar penalty, fiind meritul lui Lobonţ că tabela nu s-a schimbat chiar din primul minut. Apoi, în cel puţin alte două ocazii, oaspeţii au trecut din nou pe lîngă gol tot datorită unor ezitări ale celor doi fundaşi centrali. “Ştefan Radu nu prea m-a muţumit ca fundaş central. De fapt, nu m-a mulţumit jocul celor patru de pe linia de fund din prima repriză. Le spusesem despre Vucinici că este un jucător periculos şi să nu-i acorde spaţii. Chiar dacă am cîştigat cu 4-0, eu nu sînt satisfăcut. Nu mi-a plăcut prima repriză. Mai sînt doar cîteva zile în care trebuie să reglăm factorul fizic, precum şi alte cîteva lucruri care nu au mers cu Muntenegru. Concentrarea nu a fost la nivelul la care voiam eu, dar poate e normal, a fost o săptămînă plină de antrenamente”, a declarat, după meci, selecţionerul Victor Piţurcă.

Dacă în apărare lucrurile au stat destul de îngrijorător, ceva mai bine s-au prezentat celelalte două compartimente. La mijloc, axul Rădoi – Chivu – Cociş a blocat bine mişcările ex-iugoslavilor, de la Chivu venind şi excelenta pasă pentru Mutu de la primul gol.

După pauză, schimbarea aproape în totalitate a garniturii de pe teren a adus şi o împrospătare a jocului. Evident mai dornici să impresioneze, cei de pe bancă au dat un alt aspect meciului. Ghionea a majorat scorul în minutul 48 printr-o imparabilă lovitură de cap, iar apoi un lob perfect şi un şut excelent plasat ale lui Dică au întregit spectacolul. În realitate însă, frisoanele date de ezitările defensivei din primele 30 de minute au fost suficient de intense încît să nu treacă doar cu cele patru “antibiotice” servite profilactic de autorii golurilor.

×
Subiecte în articol: ediţie specială