Bali - Insula Paradisului

Vă propunem o excursie. 15 ore de zbor (cît durează cel mai scurt voiaj aerian din Europa către Bali) în... Paradis. Mai precis, Insula Paradisului: bucata de pămînt de la confluenţa Oceanelor Pacific şi Indian. În Indonezia, arhipelagul cu 17.000 de insule, "salba de smaralde a Ecuatorului", şi o suprafaţă mai mare decît cea a Europei. Nu veţi regreta, mai ales că-i gratis!

15 ore de zbor, fără escale, durează cel mai scurt voiaj din Europa către Bali. Coastei de pămînt din confluenţa oceanelor Pacific şi Indian i se spune "Insula Paradisului”.


Am plecat din Bucureşti fără mult bagaj informaţional despre locul de destinaţie. După două zile şi două nopţi de drum şi popas prin aeroporturi de tranzit, am aterizat în Denpasar –Bali. În chiar momentele traversării culoarului dintre avion şi aerogară, noaptea s-a lăsat dintr-o dată peste lumina zilei. în aerul cu consistenţe noi, retina obosită înregistra fotograme de exotism livresc.
  Atunci mi-am amintit că Denpasar e numele modern al Bandungului – fostul centru politic al "lumii a treia” şi mişcărilor sale de "nealiniere”. Cu graba trecerii peste amurg, lumea de-acasă, s-a micşorat în capătul celălalt al tunelului de aer. Ceea ce la distanţă de cinci fuse orare fusese o periferie a  copleşitoarelor preocupări  "europene”, a invadat simţurile.
Eram în Indonezia, arhipelagul cu 17.000 de insule, presărate între continentele Asia şi Australia. ţară cu suprafaţă mai mare ca a Europei, locuită de peste 300 de grupuri etnice, comunicînd cu ajutorul a 750 de limbi şi dialecte. în insulele semănate pe "centura de foc” a Pacificului trăiesc, se spune, între 220-245 milioane de oameni, marja de aproximare depăşind populaţia României.
Comparativ cu Sumatra, Jawa, Borneo, Papua-Noua Guinee, Bali e o insulă mică a arhipelagului. Trei milioane de oameni strînşi între ţărmurile măsurînd în linia dreaptă cît un judeţ cu 120 km lungime şi 80, lăţime. Un tărîm din cealaltă parte a pămîntului, numit în ghidul turistic "insula Paradisului”!

Raiul cu miros de santal

"Unitate în diversitate” e eticheta ei din exemplelele specialiştilor în socio-uman. Iar biologii numesc "biodiversitate” minunile mediului său natural.
"Vegetaţia de junglă” – învăţată la geografie – pătrunde pe străzile şi în grădinile aşezărilor din Bali din împrejurul lor. Singure răsar şi înfloresc orhidee uriaşe pe ziduri şi lotuşi în ochiurile de apă, rodesc papaya, bananierii şi "fructele pasiunii”.
Cu un vocabular din cîteva cuvinte englezeşti te faci înţeles în  hotel, prăvălii ori resturante.  Pretutindeni însă vei fi atent să nu calci micile coşuleţe din frunze cu ofrande pentru zei. întotdeauna beţişoare de santal aprinse lîngă flori, fructe şi dulciuri. în fiecare dimineaţă şi de mai multe ori pe zi. De pe fiecare soclu de statuie, din toate altarele caselor şi din grădini, de pe bordul taxiurilor în repaus ori de pe treptele ceainăriei, mireasma santalului urcă spre zei. În orice loc, moment şi împrejurare, cred balinezii, vreunul dintre mulţii lor zei îţi poate împiedica ori ajuta "karma”.
După India, balinezii sînt cea mai mare comunitate hindusă din lume. Agama Tirtal ("ştiinţa apei binecuvîntate”) se numeşte credinţa lor ce-a adaptat riturile panteiste ale religiei budiste la specificul istoriei şi civilizaţiei locale. în Bali, zeii sînt pretutindeni, în arbori, vînt ori valuri; în începutul ori sfîrşitul unei întîlniri sau întîmplări. Ca să îi îmbunezi, le faci daruri de încîntarea văzului, gustului şi mirosului lor.

Insula celor o mie de temple

Pînă şi conferinţa internaţională, organizată sub patronajul psihosociologului francez de origine română Serge Moscovici, datorită căreia două românce – Alina Pop şi cu mine -  eram în Bali, onorase tradiţia ofrandei. A început şi a sfîrşit cu o ceremonie brahmanică şi ofrande depuse statuii unui idol din grădina luxosului Sanur Beach.  
Tot în spiritul locului, programul manifestării internaţionale a inclus şi o "zi culturală”. În itinerariul ei se aflau toate ingredientele exotismului balinez. Am vizitat satele Ubud şi Kuta, celebre prin artizanii săi. Am văzut rezervaţia de maimuţe, papagali şi ţestoase. Ne-am oprit în faţa teraselor mlăştinoase ale cîmpurilor verzi de orez. O imagine frumoasă de stampă ori pentru camera de filmat în cadrul căreia n-ai vrea să te regăseşte ca personaj implicat. Căci ţăranii încovoiaţi sub arşiţa tropicală cu membrele în mîlul colcăind de vietăţi dobîndesc recolte mai greu decît cultivatorii de grîne.
 Am trecut şi prin saloane de SPA cu angajate şcolite de stat în tehnicile "masajului balinez”, aromoterapiei, reflexoterapiei şi băilor cu flori. şi nu puteau lipsi din program templele! Căci Bali are şi reputaţia de "insulă a celor o mie de temple şi a unui milion de altare”. Temple a căror arhitectură reproduce părţile corpului uman, după cum ne explica antropologul Jean Couteau, europeanul subjugat de civilizaţia studiată pînă-ntr-atît că s-a stabilit definitive în Bali.
 La capătul circuitului programat, am fost primiţi în casa de oaspeţi  a unuia dintre cei mai mari plasticieni indonezieni. Cu ritualul obişnuit sărbătorii: dansatoare legong, muzică gamelan, teatru barong. şi festin cu zeci de mîncăruri.

Gusturi şi folosinţe

Dintre ofertele turistice locale, mai mult decît a vizita rezervaţii de corali ori vulcani, plimbări pe spinări de elefanţi ori scufundări după perle, m-a ispitit "cursul de bucătărie balineză”. După plăcerea învăţăturii, ce-aş fi făcut însă, la mine acasă, din ingrediente şi condimente fără gustul pămîntului lor?
M-am mulţumit să laud, cu orice ocazie, savoarea mîncărurilor din Bali. Cu ajutorul Risa Permanadeli, director al Centrului de Reprezentări Sociale din Jakarta, am trecut pragul unei case tradiţionale. "Locuiesc cu părinţii într-o casă tradiţională cu trei generaţii, totdeauna deschisă prietenilor, mi-a povestit Risa. Părinţii mei – tata e procuror, mama profesor – fac parte din prima generaţie de intelectuali autohtoni. Noi avem un bucătar. Din cauza căldurii şi muncii fizice făcute în aerul fierbinte şi umed, tradiţional oamenii mîncau de două ori pe zi - dimineaţa şi seara. Dimineaţa, ce rămîne din cină. Se găteşte zilnic. Orezul este totdeauna felul principal. Numărul platourilor din jurul lui, indica bunăstarea familiei. Săracul mînca orez cu ceva.  De obicei, orez cu "tempe”, adică tofu (soia fermentată) prăjit, cu usturoi, în ulei. Un platou de legume înseamnă mai bine. Ouăle se consumă mult.  Iar fructele nu se mai pun. Cresc pretutindeni.”  
Uleiul şi zahărul se extrag aici din palmier. Pentru dulciuri se foloseşte nuca de cocos - în insula Jawa e preferat laptele  ei, pe cînd în Bali, nuca e rasă. Am cerut în final, Risei, o reţetă culinară locală ce-ar putea fi reprodusă, identic, la mine acasă. Ca una ce petrecuse multă vreme în Europa, specializîndu-se în psihologie la Paris, mi-a spus cum să fac … o cafea balineză. Îţi pui o lingură sau două ("după gust”) de cafea măcinată proaspăt în ceaşcă. Torni peste ea apă clocotind. Adaugi (dacă ai) praf de ginseng.

Mai multe sărbători ca zile lucrătoare

Am fost cu toţii uimiţi cînd bărbaţii dintr-un sat întreg au întîmpinat într-o seară comunitatea celor două sute de cercetători prezenţi la reuniunea din Bali, în ritmul instrumentelor de percuţie din muzica gamelan. Sub lumina făcliilor, au dansat apoi într-o coregrafie de proporţii, inspirată de practici, personaje şi ritualuri ancestrale.
Cine-a pregătit un asemenea spectaculos final al reuniunii? – le-am întrebat pe gazdele noastre. Nu a fost o pregătire cu repetiţii speciale, spune Risa. Face parte din modul specific de viaţă al balinezilor, din mediul şi credinţele lor. Anotimpul turistic în care ne aflăm e jumătatea secetoasă a anului. Din octombrie în aprilie curg ploile, oamenii nu pot munci şi vremea i-apasă.  Cîntecul şi dansul, în colectivitate, îi echilibrează. De altfel, şi din aceste cauze, în Bali sărbătorile sînt mai multe decît zilele lucrătoare.
Observ cu voce tare situaţia  favorabilă creşterii demografice. Dar nu, cuplurile indoneziene au acum doar unul sau doi copii. Mai rar, familie cu trei. Sukarno, liderul ce-a declarat în 1945 "independenţa republicii Indonezia”, fiind primul ei preşedinte, a impus şi reforma demografică, bazată pe educaţia planning-ului familial şi propaganda pro-contraceptive.
Din civilizaţia balineză veche s-a preluat bogăţia ritualurilor ce impun prezenţa integrală a comunităţii. Pentru insularii cu traiul  dependent de întîmplare, de încrucişările curenţilor de apă ori de răzvrătirea pămîntului  în zona cea mai activă vulcanic din lume, indiferent de poziţia socială, cîntecul şi dansul sînt ritualuri ale cotidinianului.   Fiecare sat are acum propria-i formaţie artistică. Festivalul cîntecului şi dansului din Bali ţine o lună în fiecare vară, anul acesta fiind înscrise 1300 formaţii. Repetiţiile lor sînt integrate ritmurilor sociale. Fiecare ritual de incinerare e o festivitate artistică ce  durează funcţie de statutul social al decedatului. Procesiunea presupune, uneori, săptămîni de muzică, dans şi ofrande aduse celui care părăseşte această lume de către fiecare cunoscut al său.
Informaţiile studenţilor în comunicare din Jakarta, mi-au amintit o scenă cu umor relatată în amintirile şefului de cabinet al lui Dej despre vizita din 1962 a primei delegaţii romîneşti în Indonezia. Surprinşi că în spectacolul artistic prezentat, oficialii indonezieni păreau mai activi decît se obişnuia în asemenea împrejurări, Maurer şi Dej au glumit exprimînd intenţia de a-şi  organiza şi ei, acasă, un cor de miniştri. Traducîndu-i-se motivul veseliei lor, liderul mondial al mişcării de independenţă şi nealiniere a ţărilor din lumea a treia, ce era în acel moment  Sukarno, s-a adresat suitei sale. Imediat "corul miniştrilor indonezieni” s-a pornit să cînte.

Repere balineze

De prin anii 30 atrăsese insula Bali atenţia "lumii civilizate”.Cu  expoziţia colonială din 1931, organizată la Paris, a început exodul artiştilor europeni şi americani care lansează noua modă a "exotismului”. O destinaţie importantă în traseele tinerilor hippi spre practicile hinduse, ajunge Bali după anii 60.   
Deşi "desfrîul” e neîngăduit de cutumele locale, surse noi de inspiraţie şi-au aflat aici pictorii şi scriitori, prin convieţuirea cu tinere băştinaşe, înţeleasă în comunitate ca statornică uniune maritală. Din frumuseţea aparte a balinezilor atrage supleţea (cu excepţia unor studenţi amatori ai fast-food-urile nou apărute, n-am văzut printre localnici obezi!) şi… zîmbetul.  Dantura strălucitoare e şi efect al durerosului ritual de iniţiere spre lumea adulţilor.
Într-o ceremonie cu ospăţ, muzică şi dans, în văzul întregii comunităţi, brahmanul pileşte în trei reprize, dar fără anestezie, incisivii şi caninii din maxilarul superior. Înlăturarea imperfecţiunii dinţilor simbolizează debarasarea de lumea animală şi spiritele rele ale lăcomiei, trufiei, nerăbdării, geloziei, urii şi desfrîului. Balinezul adult de acum mai păstrează doar răul fricii de fantome şi spirite rele ascunse în pisici, corbi şi … femeile goale! Purificaţi şi ocrotiţi cu astfel de ritualuri şi credinţe, nu-i de mirare că "descoperitorii” olandezi au lăudat blîndeţea, onestitatea şi dispoziţia plăcută a băştinaşilor.
Portretul balinezilor ar fi incomplet dacă n-am aminti "puputan” – ul (lupta pînă la moarte). A făcut vîlvă în Europa începutului de secol XX, gestul celor două familii  regale din Bandung care  simţind că nu mai au scăpare, şi-au incendiat palatele şi s-au aruncat, în ţinute de gală, împreună cu slujitorii lor, sub tirul de foc olandez. "Puputan” au făcut şi cei o sută de luptători ai lui Ngurah Rai contra japonezilor ce-au pus stăpînire pe insule la finele ultimului război mondial. şi mulţi dintre fidelii preşedintelui Sukarno ori ai generalului Suharno în conflictul civil din 1965 căruia i-au căzut victime circa un million de oameni.

Turism sub limite

În istoria insulei, anul 1970 este începutul turismului de masă cu baza în Bali.
Conceptul Nusa-dua cu care-a inovat regimul Suharto domeniul turismului, însemna aeroport direct, capacitate mare de cazare şi izolarea turiştilor de localnici. ţărmurile insulei au fost înconjurate de hoteluri, baze de practicare a sporturilor nautice, restaurante şi grădini luxuriante, centre de întreţinere şi înfrumuseţare.
Elementele de bază ale reclamei turistice pentru "vacanţa de neuitat” sînt la fiecare pas al actualei "naturi” balineze – piscina, plaja cu nisipul fin,  şezlongurile, palmierii, valurile înspumate ale oceanului şi obiceiurile… exotice. În Bali poţi locui în camere de hotel cu mobilier şi pardoseli din esenţe rare, îţi poţi sorbi cocktail-ul cu sucuri  din fructele ce tu le-ai ales, balansîndu-te în leagănele  barului din grădină. Poţi cumpăra daruri frumoase şi de neuitat – textile imprimate în tehnica "batik”, orfevrerie şi decoraţiuni din lemn, sidef şi coral - mulţi băştinaşi fiind artizani.
Toate la  "preţul bun” dintr-o lume unde cîştigul lunar al unui om vrednic nu depăşeşte suta de dolari.
Hotelurile şi localurile sînt însă departe de a fi folosite la capacitate. Bali e departe iar ofertele mai condimentate exotic din alte insule, frica de erupţii vulcanice şi tznumi, sînt concurenţi redutabili. Cu toate acestea, după informaţiile colegilor asiatici, insula rămîne destinaţia preferată în voiajul de nuntă.

În veşnică verdeaţă...

Bali, şi miile de insule ale Indoneziei, sînt lumi fără industrie modernă.
Pînă în secolul XIX-lea, economia balineză s-a bazat pe tîrgurile de sclavi ţinute aici. Zeii au fost darnici aşternînd mari zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale sub pămîntul lor. Exploatate masiv de companiile posesoare de instalaţii şi resurse, bogăţia lor se apropie de sfîrşit, fără să fi adus băştinaşilor mare profit. în staţiile locale, carburantul  se vinde  în sticle, de diverse forme, de un litru. Îl cumpără din  marginea drumului balinezii ce merg pe motocicletă la lucru.
Mai căutată printre insulari e slujba de şofer pe maşinile de teren japoneze ce fac oficiul de taxi. Ca-n orice meserie din turism, şoferului i se cere aspect şi maniere plăcute, să fie şcolit şi ştiutor, cel puţin, de engleză. Afacerea ar fi de noutate în Bali deşi, în fapt, e-o aplicaţie a senioratului feudal. Nobilul proprietar – un american, australian sau canadian - e la mai mare distanţă. Are-n Bali nu o moşie, ci cinci, zece ori o sută de autoturisme încredinţate, cu contract, cîte unui şofer. Băştinaşul are un plan de venit şi o sumă de pus în contul patronului. Proprietarul  mai are şi instrumentele de verificare şi eficientizare ale exploatării "sesiei” date în folosinţă. Cu excepţia bacşişului, sînt excluse orice învîrteli. Cîteodată, cînd îi merg toate fără poticneli, şoferul ia leafa la maxim – 80 dolari. Salariile chelnerilor, cameristelor ori grădinarilor sînt, desigur, mai joase.
Bun venit pe Insula Paradisului! De oriunde-ar fi, turistul e întîmpinat de balinezi cu zîmbet, petreceri şi haine de sărbătoare. în veşnica verdeaţă, căldură şi frumuseţe, cel puţin prin starea de muritori, în raiul ei, sîntem cu toţii egali!