Eliminarea barajelor și a amenajărilor unor cursuri de ape curgătoare a fost cerută, anul trecut, de Comisia Europeană, prin Regulamentul privind restaurarea naturii, iar în curând se va aplica și în România. Multe dintre aceste praguri și bariere de beton de pe râuri se regăsesc în inventarele Administrației Naționale „Apele Române”, ale Romsilva sau ale primăriilor, însă au fost descoperite și situații în care nu au niciun proprietar declarat. Cele fără proprietar vor fi eliminate primele, dar ar fi nevoie să se renunțe și la multe dintre cele administrate de ANAR și de Romsilva, conform Regulamentului CE privind restaurarea naturii.
Studiile științifice din acest domeniu arată că barajele au un ciclu de viață limitat, iar investițiile care trebuie să se facă periodic pentru întreținerea lor nu se mai justifică acolo unde condițiile inițiale de mediu s-au modificat în timp – de exemplu, nu mai este nevoie de baraj, acolo unde debitul apei a scăzut mult față de situația care se înregistra la realizarea construcției. Astfel de amenajări ajung să nu mai aibă valoare economică și nici rol în siguranța zonei pe care o protejau, dar fragmentează habitatele și amenință specii rare de pești.
Afectează și litoralul Mării Negre
În România au fost identificate până acum peste 2.000 de astfel de fragmentări ale cursurilor râurilor, în general fiind baraje mici, construite în perioada pe care o are în vedere Regulamentul CE. La nivel european, există peste 500.000 de bariere artificiale care fragmentează râurile. Studiile arată că demolarea lor a dus la reconstrucție ecologică, având beneficii inclusiv în turism și pentru calitatea apei.
Multe dintre aceste praguri afectează dinamica aluvionară a râurilor, având impact și asupra litoralului românesc și a depozitării sedimentelor în Marea Neagră, iar demolarea lor ar restabili echilibrul hidrologic și al transportului de aluviuni în bazinul hidrografic al Dunării.
Sunt „bariere” sau „praguri”, dintre care unele au mai puțin de 50 cm înălțime, altele ajungând până la 3 metri și existența lor afectează peștii care nu mai pot avansa în amonte pe râuri, contribuind la dereglarea mediului.
Rămâne pericolul microhidrocentralelor care seacă râurile
Din păcate, CE nu a cerut și eliminarea noilor amenajări pentru zeci de microhidrocentrale care au fost construite în ultimii ani sau chiar acum se amenajează și care distrug ecosistemul. Nicio autoritate din România nu a calculat efectul cumulativ al acestor investiţii de stat sau private, nu s-a făcut nici evaluarea pagubelor, pe termen scurt, mediu și lung a captării apelor curgătoare din râuri, afluenţi şi pârâuri prin conducte, pe sute de kilometri, în total.
Mai mulți specialiști au avertizat autoritățile, în ultimii ani, că efectele se vor resimţi când va fi prea târziu. Apele Române au închis ochii, până acum, în fața dezastrului anunțat, controale nu s-au făcut pe teren – mai ales în zonele montane, sub pretextul că nu sunt oameni care să meargă în zone greu accesibile, dar nu s-au făcut nici după ce ANAR a achiziționat drone performante, anul trecut.
Fostul director ANAR explica, acum un an și jumătate, că peștii vor fi „protejați” prin realizarea unor zone cu sticlă, pe cursurile conductelor, deși sistemul prezentat ca fiind „prietenos cu natura” nu rezolvă nici problema peștilor, nici pe cea a circuitului apei în natură și nici deșertificarea zonelor care nu vor mai avea apă.
În ultimii ani s-au construit și multe astfel de microhidrocentrale ilegale, iar investitorii prinşi că seacă albiile râurilor au contestat amenzile şi au mers mai departe, fără să le pese de consecințe. Deși au existat plângeri din partea unor localnici sau a unor activiști de mediu, nu există anchete penale care să-i fi oprit pe cei care seacă deja cursurile apelor curgătoare.


