Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În republica de peste Prut, atmosfera între diferitele etnii era încordată încă din 1989. Emanciparea populaţiei româneşti de sub tutela Moscovei a declanşat furia rusofonilor din stânga Nistrului şi din sudul Basarabiei, dornici de autonomie. Nici măsurile timide democratice nu păreau să-i îmbie pe locuitorii nemulţumiţi de statutul de cetăţeni ai Republicii Socialiste Sovietice Moldoveneşti (RSSM).
Deputaţii aleşi în primul Parlament democratic de la Chişinău au respins una câte una iniţiativele legislative adoptate la prima sesiune a Sovietului Suprem în 1990: Declaraţia de Suveranitate a RSSM, Decretul cu privire la puterea de stat, denunţarea pactului Molotov-Ribbentrop şi a protocolului adiţional secret.
Astfel încât, în vara anului la Comrat, găgăuzii au proclamat o republică autonomă. Iar în septembrie 1990, şi transnistrenii le-au urmat exemplul. Picătura care a umplut paharul răbdării la Chişinău au fost manifestaţiile prilejuite de "sărbătoarea limbii", la 31 august 1990. Atunci, în oraşele şi comunele din teritoriile "rebele", tricolorul fie a fost furat de pe clădirile oficiale, fie a fost batjocorit în pieţele publice. Şi Kremlinul părea să-şi fi pierdut echidistanţa. Bunăoară, congresul ilegitim al deputaţilor transnistreni s-a desfăşurat sub protecţia unui batalion al regimentului Ministerului Afacerilor Interne din URSS, detaşat de la Chişinău la Tiraspol.
La 2 septembrie 1990 a sosit ziua "răfuielii". În timp ce deputaţii sovietelor din Transnistria se adunaseră în stânga Nistrului cu scopul proclamării unei entităţi statale independente, în capitala republicii s-a desfăşurat a doua sesiune extraordinară a Sovietului Suprem al RSSM.
Cuvântul de deschidere i-a aparţinut preşedintelui prezidiului, Mircea Snegur. "Nu le place nici demontarea modelului stalinist de organizare a vieţii obşteşti, nici constituirea unei societăţi care ar avea la bază principiile democraţiei şi ale legalităţii, nici transformarea sistemului politic şi afirmarea adevăratei democraţii şi a legalităţii, nici transformarea sistemului politic şi afirmarea adevăratei democraţii bazate pe alegeri libere, pe pluripartitism, pe respectarea drepturilor omului şi a legilor de către toţi cetăţenii, nici suveranitatea reală a poporului, nici demontarea vechilor relaţii de producţie care înstrăinează omul muncii de proprietate şi de rezultatele activităţii sale, spunea Snegur cu referire la separatişti.
Nu le place limba noastră, alfabetul ei, nu le place istoria acestui popor, nu le place dorinţa lui de libertate şi de progres. Le plac numai pâinea, vinul, fructele şi legumele, carnea şi toate celelalte bunuri pe care acest popor le produce. Le plac numai casele, apartamentele şi vilele, înălţate tot de acest popor pe pământul pe care el l-a scăldat în lacrimi şi sânge secole de secole. Lor le-a plăcut şi le mai place şi astăzi să cârmuiască acest popor fără a şti măcar să-i spună «bună ziua» şi «la revedere»." De la tribuna Sovietului Suprem, Snegur i-a atacat, printre alţii, pe fruntaţii trasnistreni Rîleakov, Smirnov, Belitcenko, Bogdanov, Iakovlev, Blohin.
De câteva săptămâni, la Sovietul Suprem soseau zilnic zeci de scrisori de protest faţă de acţiunile separatiste. Şi presa vremii, de grafie latină, publica misivele românilor. În ziarul Moldova suverană, de exemplu, editorialele anunţau războiul civil care urma să izbucnească nu peste mult timp între cetăţenii aceleiaşi republici, despărţiţi de Nistru. "S-au întrecut cu gluma", "Ne va sili situaţia", "Să mai răbdăm?" scriau ziariştii moldoveni.
O scrisoare virulentă au adresat Sovietului Suprem şi delegaţii sesiunii a treia a sovietului Ciocana din oraşul Chişinău: "Destul cât am tolerat batjocorirea a tot ce-i sfânt şi sublim pentru noi: graiul, istoria, tricolorul. Nu e cazul să ne ştergem umiliţi obrazul, când suntem scuipaţi cu atâta sfidare.
E pusă în pericol integritatea statală şi suveranitatea republicii noastre, obţinute cu atâtea sacrificii, dreptul nostru sfânt de stăpâni ai acestui pământ, scăldat de sângele şi sudoarea strămoşilor. Cerem Guvernului Republicii Moldova să reacţioneze cu promptitudine şi fermitate în conformitate cu legile în vigoare, să fie traşi la răspundere instigatorii acţiunilor anticonstituţionale şi antistatale. Ne-am declarat suveranitatea şi e timpul s-o afirmăm prin fapte."
În Sovietul Suprem, părerile despre gestionarea crizei izbucnite erau împărţite. Unii deputaţi moldoveni propuneau excluderea colegilor separatişti. Alţii doreau înfiinţarea unor "forţe de apărare". Câţiva cereau informarea lui Mihail Gorbaciov despre tensiunile din republică. Au existat şi opinii în favoarea concilierii, prin formarea unor comisii de mediere.
Pentru găgăuzii care se grăbiseră cu declararea autonomiei încă de la 19 august 1990 se anunţau măsuri coercitive. Li se "pregătea" o anchetă din partea Comitetului pentru Securitatea Statului, a Ministerului Afacerilor Interne şi a Procuraturii RSSM.
În realitate, şi miliţienii şi procurorii, cei mai mulţi de etnie rusă, se mişcau greu. Organizatorii grevelor din Tiraspol şi Bender nu fuseseră încă traşi la răspundere, nici cei ai congreselor anticonstituţionale din Comrat şi Parcani. În şedinţa Sovietului Suprem, Snegur îi acuza direct pe unii lucrători din MAI de boicot. La finele întrunirii s-a decis neconstituţionalitatea congreselor de la Comrat şi Tiraspol şi s-a cerut Moscovei retragerea din zona nistreană a trupelor subordonate ministerului unional.
Numai că trupele Armatei Roşii nu s-au retras, ci au sporit, asistând doi ani mai târziu la desfăşurarea războiului dintre Chişinău şi Tiraspol.
"Preşedinte-jucător", varianta Chişinău
Tot la 2 septembrie 1990, deputaţii Sovietului Suprem au dezbătut propunerea prezidiului de introducere a instituţiei administrării prezidenţiale. Cu alte cuvinte, preşedintele putea rezolva şi alte probleme în afara celor legislative. Măsura, spuneau fruntaşii moldoveni, era cerută de "situaţia critică". Deputatul A. Ţurcanu avertiza totuşi: "Cred că instituţia de Preşedinte, asupra căreia s-a insistat atât de mult, este absolut necesară la noi în republică în general, dar mi se pare mie că şi în această privinţă trebuie să fim foarte prudenţi. (...) Dacă la putere mâine vine altcineva cu pretenţii dictatoriale, iar democraţia noastră totuşi este o democraţie care abia încolţeşte, care abia dă un colţ foarte firav, nu va fi cea supusă, într-un moment dat, unei forţe agresive?". Legea despre instituţia prezidenţială s-a votat a doua zi.
T. Panţâru a prezentat raportul despre atribuţiile preşedintelui, funcţie în care a fost ales Mircea Snegur prin votul unanim al celor 265 de deputaţi prezenţi la sesiune.
