x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Bourbon Street, epicentrul marii decadenţe

Bourbon Street, epicentrul marii decadenţe

de Vlad Teodorescu    |    12 Apr 2008   •   00:00
Bourbon Street, epicentrul marii decadenţe

TERAPIE ŞOC ● Turişti din toată lumea vin aici să uite de inhibiţii ● VIDEO
Pentru vizitatorul sosit prima oară în New Orleans, două sunt lucrurile ce par evidente încă de la bun început: pe
de-o parte, este senzaţia că uraganul Katrina abia a trecut pe acolo şi, pe altă parte, faptul că întreg oraşul nu este decât un apendice al celebrului "French Quarter", cea mai veche şi renumită zonă din New Orleans.



TERAPIE ŞOC ● Turişti din toată lumea vin aici să uite de inhibiţii
Pentru vizitatorul sosit prima oară în New Orleans, două sunt lucrurile ce par evidente încă de la bun început: pe
de-o parte, este senzaţia că uraganul Katrina abia a trecut pe acolo şi, pe altă parte, faptul că întreg oraşul nu este decât un apendice al celebrului "French Quarter", cea mai veche şi renumită zonă din New Orleans.


Este probabil singurul loc din America unde interdicţiile de a bea alcool pe stradă, de a flirta până la limita adulterului cu necunoscuţi şi de a dansa până la epuizare din bar în bar nu numai că nu sunt interzise, dar sunt chiar încurajate de autorităţi. De aceea, numărul anual de vizitatori ai Cartierului Francez poate rivaliza cu cel al unor destinaţii ca Disney World, Universal Studios, Six Flags sau alte locuri de distracţii "Made in USA".


VIŢĂ NOBILĂ, SÎNGE ALBASTRU ŞI BERE BLONDĂ. Pare greu de crezut, dar, în ciuda primei impresii, a bunei dispoziţii obligatorii şi a valurilor de alcool care se revarsă aici în fiecare noapte, numele de "Bourbon Street" nu vine de la "bourbon", varianta americană a whisky-ului scoţian, ci de la Casa de Bourbon, celebra dinastie care a dat regi Franţei încă din secolul al XVI-lea. Cu toate acestea, pierdut într-o mare de clădiri cu balcoane din fier forjat, în cel mai pur stil spaniol, din punct de vedere architectural, originea franceză a locului este atestată doar de "Laffite’s Blacksmith Shop", cel mai vechi bar cu muzică jazz din lume, construit de Jean Laffite, un celebru şi sângeros pirat francez, pe cât de vânat de autorităţi, pe atât de adulat de femei.

Altfel, zecile de stabilimente, baruri şi restaurante care străjuiesc pe-o parte şi pe cealaltă "strada pierzaniei" se întrec în oferte culinare, muzicale, bahice şi erotice.

Ca în toate celelalte privinţe, şi în ceea ce priveşte mâncarea ce poate fi servită pe Bourbon Street, meniurile merg de la feluri cosmopolite, meşteşugite din cele mai fine şi rare varietăţi de peşte sau fructe de mare, care costă sute de dolari porţia, şi până la hot dog-ul de un dolar, servit la orice colţ de stradă. Aceeaşi varietate fantastică o regăsim şi în ceea ce priveşte restaurantele. Există aici, despărţite de doar câţiva metri, restaurante cu blazon, vechi de peste o sută de ani, saloane aurite care se pot mândri – şi dovezile sunt înrămate la loc de cinste pe pereţi tapetaţi cu cea mai scumpă mătase – cu o clientelă formată chiar şi din foşti preşedinţi ai Americii şi speluci ordinare în care la lumina zilei, pe trezie, cu greu ai pune piciorul, darămite să mai şi comanzi ceva.

Indiferent de clasificarea restaurantului, atracţia principală o constituie balconul de la etaj, locul de unde poţi vedea "comedia" din stradă, dar mai ales poţi fi văzut distrându-te cu mărgele la gât şi paharul în mână. Este adevărat că din când în când se mai trage şi câte un foc de armă, dar imprecizia datorată consumului de alcool, precum şi intervenţia rapidă a tovarăşilor de pahar reduc consecinţele la "doar" câteva victime pe an.

Dacă, în domeniul culinar, oferta este practic infinită, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre băuturi. Cu siguranţă, berea este lichidul cel mai apreciat în această parte a oraşului. Valuri de bere blondă curg de cum se întunecă şi până la ivitul zorilor, de regulă servită draft, în recipiente din plastic (folosirea acestora fiind obligatorie pentru a se evita cioburile), la un dolar paharul. Tot din forme ciudate din material plastic, reprezentând cel mai adesea eprubete de laborator, grenade de mână sau aligatori simpatici din benzile desenate, se bea şi un celebru cocteil încropit din mai multe feluri de lichioruri dulci şi frumos colorate. Poate de aceea marea majoritate a consumatorilor o reprezintă femeile, sosite din toate colţurile continentului pentru a da pe gât shut după shut. De aici şi până la numere de streap-tease executate pe mese, dansuri languroase cu parteneri de ocazie sau dezmierdări în grup nu mai e decât un pas sau – după o "Hand grenade" cu gust de pepene galben şi multe grade de alcool şi un "Hurricane" din lichior din fructul pasiunii – nici măcar atât.


VOODOO INSTANT. Bourbon Street nu este celebră numai prin faptul că este singurul loc unde poţi bea la câţiva centimetri de poliţistul care, după impasibilitatea cu care priveşte evaporarea hectolitrilor de bere şi de lichior, pare ori alergic la alcool ori mormon! O altă atracţie, de data aceasta mai puţin vinovată a străzii, o constituie magazinele de amintiri care mai de care mai ciudate. Aici, doamnele îşi pot comanda pe îndelete o ţigară groasă şi lungă de foi, din cel mai bun tutun cubanez, fără a pretinde nici măcar de ochii vânzătorului că este "cadoul-recompensă" pentru soţul rămas acasă cu copiii, soacra şi câinele.

Cu excepţia celor câteva sex shop-uri, strategic distribuite în zonele "straight" şi "gay", toate celelalte magazine sunt în egală măsură locuri de cumpărături, dar şi adevărate muzee ad-hoc. Pentru câţiva dolari se pot achiziţiona istoria în imagini, o recuzită voodoo completă, prevăzută cu mini-sicriu regulamentar, pelerină à la Dracula, pămătuf din fulgi multicolori şi păpuşă pentru vrăji cu certificat de reuşită şi garanţie internaţională.

În pofida generoasei oferte oculte, de cel mai mare succes se bucură felicitările cu mesaje simpatico-porcoase (5-10 dolari), tricourile cu înscrisuri obscene (15-30 de dolari) şi celebrele măşti cu pene şi porţelan pentru Mardi Gras, "originale", dar fabricate pe bandă rulantă într-un sat pierdut din China.


TROTUARUL ŞI BUDUARUL. Din punctul de vedere al ofertei erotice, Bourbon Street pare locul unde "fast sex" nu este o vorbă-n vânt. Renumele este întreţinut în primul rând de vizitatorii care au cheltuit destul să ajungă aici şi nu concep să plece înapoi acasă fără un "trofeu". Poveştile de dragoste ce se înfiripează aici au obligatoriu viaţa scurtă a unui fluture de noapte, astfel că idila începută la lăsarea serii abia dacă apucă răsăritul următor. De la jumătatea străzii în jos, cum treci de patrula de poliţie, de biserica albă şi de ultima tarabă cu hamburgeri, intri aproape fără să-ţi dai seama în altă lume. Aici, dacă dragostea e mare, sexul nici nu mai contează, fiindcă intrăm în zona "curcubeu", miniparadisul gay pentru cei cu convingeri definitive sau predispuşi la un experiment de numai o noapte.

În afară de "voluntarii" şi "amatoarele" care bat strada în sus şi în jos, flacăra pasiunii este întreţinută de profesioniste în localuri strategic amplasate după fiecare patru-cinci restaurante. Nici oferta de aici nu face excepţie de la regula casei, variind de la top modele siliconate gen Pamela Anderson şi până la exemplare care şi-ar găsi cu greu un loc pe centura Bucureştiului.

Mişcări lascive abia ghicite în spatele paravanelor luminate difuz, tinere dezbrăcate parţial, dar dispuse total străjuind "poarta păcatului", şi proxeneţi spilcuiţi cu priviri de samsari, nimic nu este prea obscen şi nici prea mult pentru atragerea clienţilor la un show "ultra privat" de 20 de minute. Nu mult după miezul nopţii, efortul va deveni de prisos, fiindcă, după câteva serii de shot-uri şi de beri, cine poate nu mai are chef, cine are chef nu mai poate şi cine şi poate şi are chef nu mai are bani!


DIMINEŢILE FETELOR CUMINŢI. Răsăritul soarelui este cu siguranţă singurul moment în care Bourbon Street şi întreg French Quarter-ul îşi trag suflarea după cele aproape 20 de ore din 24 de distracţie nonstop. În lumina crudă a soarelui, locurile care ţi-au stârnit până la biciuire simţurile şi curiozitatea par acum doar simple adrese nevinovate pe unde nici n-ai trecut şi unde nici în spectacol nu te-ai dat.

Aproape fără excepţie, chefliii şi petrecăreţele de-o noapte pleacă întocmai ca navetiştii, la crăpat de ziuă. De somn nu poate fi vorba, astfel că abia dacă au apucat să-şi schimbe hainele şi să predea cheia la recepţie. Drumul cu microbuzele înşirate ca mărgelele în faţa hotelului, gata din clipă în clipă de plecare spre aeroport, constituie ultima amintire din New Orleans şi, în orice caz, una dintre cele care pot fi povestite soţilor, copiilor sau nepoţilor, după caz. Oricum, zburând spre casă, în cele mai îndepărtate colţuri ale Americii, turiştii vor avea tot timpul să compună istorioare plauzibile, unde lipsa de semnal la telefon şi migrena înfiorătoare ce i-a ţinut la pat sunt ingrediente nu numai necesare, ci şi obligatorii.

De regulă, dimineţile pe Bourbon şi le împart poliţiştii şi gunoierii. Şi unii şi ceilalţi strâng urmele unei nopţi care poate părea unică pentru cei mai mulţi dintre noi, dar absolut normală pentru locuitorii Cartierului Francez. Cioburi nu există, fiindcă ambalajele e musai să fie din plastic sau hârtie, aşa că tomberoanele sunt pline ochi cu materiale care l-ar face fericit pe oricare ecologist care se respectă. Cât priveşte ordinea şi disciplina, puţinele excepţii rezolvate imediat de poliţişti nu întăresc regula unor dimineţi în care, întocmai ca în bancul de la noi, fetele cuminţi se trezesc, se spală, se îmbracă şi... pleacă acasă.

Privită prin spectrul concertelor de jazz ce răsună din toate localurile, strada centrală a "Cartierului Francez" poate fi definită ca fiind un original experiment cultural. Dacă luăm în considerare oferta erotică prezentă la tot pasul, sexul pare a fi nota dominantă. Valurile de alcool revărsate în fiecare seară te duc şi ele cu gândul la un tărâm al zeului Bachus, în timp ce arhitectura şi vechimea clădirilor pot constitui oricând atuul unui muzeu în aer liber.

Indiferent de crezi sau nu în magie, Bourbon Street este singurul loc din lume unde muzica, alcoolul, sexul şi atmosfera de excepţie sunt ingredientele unei vrăji unice, care nu numai că topeşte inhibiţiile, dar nici nu ratează vreodată.


×
Subiecte în articol: special pană street bourbon bourbon street