Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La sud de Dunăre, statul bulgar părea să păşească pe calea stabilităţii. După câteva săptămâni de incertitudini politice, cauzate de demisia fostului preşedinte Petăr Mladenov, alt politician a fost ales în cea mai înaltă funcţie din stat.
La 1 august 1990, prin votul Parlamentului, Jelio Jelev, liderul Uniunii Forţelor Democrate, a devenit preşedinte al Bulgariei. Din cei 389 de deputaţi prezenţi la scrutin, 284 l-au preferat pe Jelev celorlalţi candidaţi (Ceavdar Kuranov, Victor Valkov, Peter Dertliev). Pe fondul unei grave crize economice, până şi guvernul socialist a preferat soluţia coabitării cu un preşedinte din opoziţie. Se încheia astfel mandatul lui Mladenov, cel care fusese ultimul lider comunist bulgar şi primul din perioada democratică.
Jelio Jelev s-a născut în satul Veselinovo (provincia Şumen) în 1935. Absolvent de filosofie la Universitatea sofiotă, a obţinut titlul de doctor în 1974. Din Partidul Comunist Bulgar a fost exclus în 1965, când a fost obligat să părăsească şi capitala bulgară. În ultimii ani ai regimului comunist a devenit una dintre vocile influente ale opoziţiei. Printre altele, a înfiinţat Comitetul de la Ruse şi Clubul pentru Susţinerea Deschiderii şi Reformei.
Odată cu Jelev, în garnitura noii puteri a pătruns şi Atanas Semergiev, vicepreşedinte al republicii. Vechi ilegalist, militar de carieră - şcolit la academiile de profil sovietice - demnitarul era la data numirii membru al Consiliului Superior al Partidului Socialist Bulgar.
Göncz, preşedinte al Ungariei fără contracandidat
În aceeaşi perioadă, la 4 august 1990, şi vecinii de la vest alegeau un nou preşedinte în persoana lui Arpad Göncz. În cursa pentru demnitatea de şef al statului, politicianul liberal a fost singurul candidat. Membrii Adunării Naţionale l-au ales cu o majoritate covârşitoare (295 pentru, doar 13 împotrivă). În vârstă de 68 de ani la momentul instalării în funcţie, Göncz era absolvent de Drept la Budapesta. Scriitor, eseist şi traducător de engleză, făcuse în tinereţe câţiva ani de detenţie politică (1957-1963). Începând cu anul 1988, s-a remarcat în viaţa politică maghiară ca membru fondator al Alianţei Democraţilor Liberi. De asemenea, a fost preşedinte al Ligii pentru Drepturilor Omului din Ungaria şi al Uniunii Scriitorilor Maghiari. După un scurt mandat de preşedinte interimar al Ungariei, ca succesor al lui Matyas Szürös, a fost ales preşedinte al Ungariei, rămânând în funcţie până în 2000.
Aurel Dragoş Munteanu şi conflictul din Golf
În vara anului 1990, diplomaţia românească postcomunistă se confrunta cu prima criză militară mondială. În zorii zilei de 2 august, forţele irakiene au invadat micuţul stat al Kuwaitului. Anunţat de fricţiunile pe tema petrolului şi a unor neînţelegeri financiare între Kuwait şi Irak, războiul din Golf a mobilizat imediat toate marile puteri ale lumii. La ONU, şedinţa specială dedicată evenimentului a fost condusă chiar de ambasadorul României, Aurel Dragoş Munteanu. La finele întrunirii s-a redactat o rezoluţie de condamnare a invaziei trupelor irakiene. În funcţie de interesele din zonă şi de jocurile diplomatice, statele lumii şi-au anunţat poziţia faţă de conflict. Marea Britanie, Spania, Uniunea Sovietică şi Franţa au condamnat invazia fără rezerve, cerând şi sancţiuni internaţionale împotriva Irakului. Singură Liga Arabă a cerut soluţionarea tensiunilor în cadrul "marii familii arabe", fără amestec din exterior.
