Campania electorală din 1990: sigle ciudate, candidaţi năstruşnici şi lozinci neinspirate

Începutul democraţiei "originale" – de la zâmbetul lui Ion Iliescu la suferinţele lui Corneliu Coposu

De o lună, febra primelor alegeri libere cuprinsese România. În toiul campaniei electorale, candidaţi şi alegători desluşeau împreună tainele jocului politic. În marile oraşe, în pieţe, intersecţii, alimentare, parcuri, staţii de metrou şi complexuri comerciale, din panouri şi vitrine de afişaj, fel de fel de politicieni zâmbeau votanţilor. Programe care mai de care mai îmbietoare prezentau luminos viitorul României. Din presa vremii, aflăm lozincile care stârneau umorul românilor, cele mai originale sigle de partid, candidaţii năstruşnici şi opiniile primilor specialişti într-ale marketingului politic dâmboviţean.

Multă imaginaţie le-a trebuit politicienilor să aleagă siglele electorale, de vreme ce zeci de partide concurau pentru voturile românilor. Dacă ecologiştii de diverse nuanţe şi orientări foloseau simbolul bradului, alţii preferau semnul victoriei încadrat într-un triunghi (Partidul Democrat Constituţional). Ceva mai dramatici, liderii Uniunii Creştin Democrată din România au ales drept simbol o inimă străpunsă de o sabie. Un alt partid, al Uniunii Creştine din România, se "jucase" cu formele geometrice şi simbolurile creştinătăţii: un triunghi, un cerc, trei linii orizontale şi o cruce formau stindardul său. Partidul Umanitar al Păcii alesese (logic!) porumbelul, în zbor peste harta României. La fel şi Uniunea Creştin Ortodoxă, cu o adăugire: cuvintele "22-DEC-1989". Harta naţională, împodobită cu stemele provinciilor istorice, îi inspirase şi pe liderii Partidului Republican de Unitate a Românilor. Un V (de la victorie?) spintecând aceeaşi hartă era semnul electoral al Partidului Libertăţii şi Democraţiei Române.    

Aproape în fiecare după-amiază, TVRL oferea partidelor politice spaţii de emisie pentru etalarea programelor şi candidaţilor. Dar mai dornici erau românii să se păruiască la mitinguri electorale şi să "comunice" cu "masele" între câţiva dumicaţi de mititei şi înghiţituri de bere. La propagandă, politicienii deveniţi democraţi peste noapte se dovedeau inventivi. Bunăoară, democrat-creştinii, pe lângă afişe, lozinci şi fotografii ale candidaţilor, au arătat alegătorilor şi broşuri despre viaţa cotidiană din RFG, menite a demonstra "superioritatea capitalismului".


Unele partide valorificau şarmul fruntaşilor politici cu lipici la electoratul feminin, precum Petre Roman, altele "experienţa şi alura morală" a mai puţin tinerilor Coposu, Raţiu şi Câmpeanu. Originali, liber-schimbiştii şi-au înfruntat adversarii politici prin butade şi epigrame. Profesorul universitar Ştefan Cazimir anunţa, prin Platforma-program, că Partidul Liber-Schimbist (PLS) îi respingea pe foştii nomenclaturişti şi pei cei... lipsiţi de umor. "Dacă vom reuşi să introducem în viaţa politică a ţării o fărâmă de zâmbet, cordialitate şi înţelegere, înseamnă că nu ne-am născut degeaba", a fost concluzia congresului PLS, "vegheat" de portretul scriitorului I. L. Caragiale. Umor va fi stârnit, involuntar, şi lozinca ţărăniştilor teleormăneni: "ţărână, ţarină, ţăran".

Pentru candidaţi, profesorul universitar Cornel Popa a pregătit un decalog electoral. Un fel de "aşa da/aşa nu". Printre altele, le cerea să se prezinte (profesiune şi realizări), să vorbească despre "probleme reale" şi "proiecte originale". Bărbaţii prezentabili, "cu voce baritonală plăcută" şi cu "simţul umorului" aveau din start un atu, credea C. Popa. "Fişa postului" de candidat trebuia să conţină puţine promisiuni, modestie, calm, politeţe, fair-play. "S-ar putea ca, după alte câteva săptămâni, să simţim nevoia acută de a completa decalogul cu noi prescripţii privind modul de folosire a surselor băneşti sau cu reguli ale duelului electoral, cu recomandări privind utilizarea pamfletului şi a pozelor compromiţătoare", încheia sfătuitorul de ocazie al candidaţilor.


ILIESCU ŞI ROMAN, COT LA COT ÎN FRUNTEA TOPURILOR POLITICE
Între 8-10 aprilie 1990, IRSOP a realizat un sondaj de opinie preelectoral, asupra unui eşantion de 2.178 persoane în vârstă de peste 17 ani. În topul preferinţelor politice ale românilor conducea FSN (56.1%), urmat de PNL (15.7%), PNŢCD (5%) şi Mişcarea Ecologistă (4.5%). Restul de 65 de partide deţineau un procent de 4.2%. Cu câteva săptămâni înaintea alegerilor, doar 9.7% dintre alegători se declarau indecişi. În clasamentul persoanelor publice ce prezentau încredere conduceau Ion Iliescu şi Petre Roman, cu câte 7.5 puncte posibile din 10, urmaţi, în ordine descrescătoare, de Sergiu Celac, Victor Stănculescu, Ion Caramitru, Gelu Voican-Voiculescu, Mihai Chiţac, Radu Câmpeanu, Toma George Maiorescu, Cazimir Ionescu, Ion Mânzatu, Sergiu Cunescu, Karoly Kiraly şi Corneliu Coposu.


UN CETĂŢEAN GRĂBIT: ŞI-A DEPUS CANDIDATURA DIN 1989
În cursa pentru ocuparea celei mai înalte funcţii de stat erau înscrişi, din partea principalelor formaţiuni politice, Ion Iliescu (FSN), Ion Raţiu (PNŢCD) şi Radu Câmpeanu (PNL). La Biroul Electoral Central s-au prezentat fel de fel de candidaţi, unii mai năstruşnici, alţii de-a dreptul săraci cu duhul. Printre ei, şi unul care susţinea că îşi depusese candidatura încă din vara lui 1989, în prezenţa Suzanei Gâdea, fost membru al CPEx şi preşedinte al Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste până în 1989.


● Printre semnele electorale ale partidelor care intrau în "cursa" electorală din 20 mai 1990 se numărau: o inimă străpunsă de o sabie; un triunghi, un cerc, trei linii orizontale şi o cruce; porumbelul, în zbor peste harta României.

● În campania electorală, partidele au mizat şi pe atuurile personale ale liderilor. Frontul Salvării Naţionale a "exploatat" succesul la femei pe care-l avea Petre Roman. Ţărăniştii şi liberalii au prezentat ca avantaj experienţa de viaţă a lui Corneliu Coposu, Ion Raţiu sau Radu Câmpeanu. Ştefan Cazimir, de la Partidul Liber-Schimbist, miza însă pe capacitatea de a bine dispune alegătorii!