x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Ce va face Basescu in perioada urmatoare?

Ce va face Basescu in perioada urmatoare?

23 Mai 2005   •   00:00

Rezolvarea crizei jurnalistilor rapiti in Irak readuce in discutie teme abandonate temporar, respectiv restructurarea Guvernului si declansarea alegerilor anticipate, dar si cum va arata de acum incolo relatia presedinte - premier, avand in vedere ca, prin succesul repurtat ca sef al celulei de criza, Traian Basescu si-a intarit rolul de presedinte-jucator.

  • de GABRIELA ANTONIU, OANA STANCU

  • LA SOSIRE. Ziaristii intorsi acasa si-au manifestat bucuria prinzandu-l pe Traian Basescu intr-o hora a victoriei
    Inainte de semnarea Tratatatului de aderare a Romaniei la UE era cunoscut ca presedintele Traian Basescu urma sa anunte declansarea alegerilor anticipate. Momentul anuntului era programat chiar in ziua semnarii la Luxemburg a Tratatului, pe 25 aprilie. Anterior acestui moment, seful statului avusese o discutie cu premierul Calin Popescu Tariceanu, prilej cu care l-a anuntat ca vrea alegeri anticipate.

    AMANARE TEMPORARA. Din cauza crizei declansate de rapirea celor trei ziaristi romani in Irak si ulterior de inundatiile din vestul tarii, subiectul anticipatelor a fost abandonat temporar. De altfel, joia trecuta la TVR, presedintele Basescu a recunoscut ca, dupa semnarea tratatului de aderare, avea pe masa chestiunea alegerilor anticipate. Asta nu inseamna insa ca Traian Basescu a renuntat la subiect. Seful statului a precizat ferm in emisiunea lui Iosif Boda ca "din punct de vedere al viitorului Romaniei, categoric, discutarea si stabilirea unui punct de vedere legat de anticipate sau nu sunt mai importante decat orice, in mod real". "O solutie eficienta este cea a unor alegeri anticipate declansate rapid si cu doua saptamani perioada de campanie, timp in care guvernul nu ar avea decat sa-si faca temele in continuare. In acelasi timp insa este clar ca acest lucru nu-l pot face decat cu acordul premierului", a declarat el.

    ALTE CONDITII. De joi, de cand presedintele Basescu a facut aceste declaratii, criza inundatiilor s-a mai domolit, iar cei trei ziaristi romani au fost eliberati. Nimic nu-l impiedica pe seful statului sa repuna pe tapet ideea alegerilor anticipate. Chiar daca, sef al celulei de ciza fiind, a beneficiat de sprijinul serviciilor secrete - SRI, SIE, DIA - pe care unii analisti militari le vad cheia rezolvarii crizei ostaticilor si carora presedintele Basescu a tinut de altfel sa le multumeasca public, seful statului este marele beneficiar din toate punctele de vedere al salvarii ziaristilor. Ramane de vazut daca Traian Basescu se va folosi de victoria repurtata ca sef al celulei de criza. Va declansa anticipate? Dar o remaniere guvernamentala? Sunt intrebari la care incearca sa raspunda analistii politici contactati de Jurnalul National.

    MATROZUL DIN EL PRECIS A INTRAT INTR-O FAZA EUFORICA
    "Rezolvarea fericita a unei crize nu este rezolvarea fericita a unei politici sau a unor exercitii politice in democratie. Crizele sunt accidente. Cine rezolva accidentele nu este neaparat si omul care detine solutiile in munca adesea anonima consecventa, priceputa, care este exercitiul guvernamental. Asadar nu cred ca trebuie sa exageram importanta acestui succes, de alfel incontestabil al salvatorului Traian Basescu. El risca ca, daca porneste de la premisa capitalizarii in politica interna romaneasca a unor succese de acest gen, care sunt totusi accidentale, pentru ca pornesc de la crize neprevazute, sa devina un om dominat de propriul sau orgoliu supradozat, care porneste de la calitati si insusiri importante, dar nesolicitate. Executivul trebuie sa-si vada de treaba, sa se supuna regulilor jocului politic, regulilor coalitiei, rezultatelor succeselor si insucceselor proprii in exercitiul functiunii, in guvernare, in administrare, in relatia cu cetateanul. Multumirea sau nemultumirea cetateanului, concordanta sau neconcordanta politicilor romanesti cu cele europene in asa fel incat in 2007 Romania sa fie in randurile UE, iata aici tot atatea evolutii transparente, previzibile in care salvatorii, celulele de criza, misterul, lipsa de comunicare, fabulatiile si speculatiile nu prea au ce cauta. Din acest motiv cred ca nu putem stabili o legatura intre succesul important de imagine, de putere si personal al lui Traian Basescu, care a fost si succesul Romaniei - trebuie sa recunoastem - , si ceea ce se va intampla in relatiile dintre acesta si normalitatea guvernarii, normalitatea tarii.

    Avand in vedere ca Basescu totusi este pe creasta unui val, cu vantul puternic in panze, si ca matrozul din el precis a intrat intr-o faza euforica, putem sa ne asteptam de la un astfel de om voluntar sa treaca la pasi pe care i-a calculat cu jumatate de gand si i-a comunicat cu jumatate de voce pana acum. Adica ce pasi, alegeri anticipate? Greu de crezut. Sugestia apasata a unei restructurari guvernamentale? Mai degraba. Daca ma intrebati cea mai buna dintre solutii, cred ca ar fi intr-o ordine a prioritatilor urmatoarea: incheierea unui pact pentru Europa cu PSD, asa cum a propus la un moment dat Mircea Geoana zilele trecute, adica obtinerea unui consens legislativ si executiv pornind de la pasii absolut obligatorii pe care orice guvern ar fi trebuit sa-i ia in perioada care urmeaza pana in toamna anului viitor si mai departe pana la integrarea in UE. Pe baza acestui pact pentru Europa cu PSD si asigurandu-si deci o libertate de miscare pe care altminteri n-ar avea-o, chiar daca PSD este setat din cauza propriilor dispute, s-ar putea ajunge si la urmatorul pas, care ar putea fi un guvern ai carui ministri importanti sa fie si cei mai buni politicieni ai momentului din coalitie sau, daca nu sa fie tehnocrati. Este atat de importanta miza depasirii pragului, unu - raportul de tara din toamna acestui an si apoi totusi neamanarea intrarii Romaniei in UE, deci neactivarea clauzei de salvgardare, incat orice alte calcule sau reguli politice traditionale, ar trebui sa paleasca. Aici ar fi rolul lui Traian Basescu in situatia in care, trecand peste apropierile de popularii europeni, renuntand sa cocheteze cu alegerile anticipate, sa intinda o mana inspre societate si sa-i propuna acest pact pentru Europa, a declarat analistul politic Emil Hurezeanu.
    OFENSIVA ANTI-TARICEANU
    Analistul politic Ion Cristoiu este convins ca presedintele Basescu nu va sta cu mainile in san si va folosi capitalul politic castigat prin salvarea celor trei ziaristi rapiti. "Joi seara, cand presedintele stia ca ostaticii vin si ca vor fi eliberati, ni s-au prezentat doua modele de gestionare a unei crize. Modelul proastei gestionari intruchipat de Calin Popescu Tariceanu. Si modelul bunei gestionari reprezentat de Traian Basescu. Evident, domnul Traian Basescu a prezentat aceste modele. Aceasta ne semnaleaza ca presedintele e decis sa foloseasca capitalul politic de acum pentru a trece la ofensiva impotriva lui Calin Popescu Tariceanu. Cu atat mai mult va face asta, cu cat succesul asumat al operatiunii i-a dat o incredere iesita din comun in stilul propriu de a face politica, stilul actiunilor imprevizibile riscante, ca sa nu spun uneori iresponsabile. Concluzia pentru Traian Basescu e urmatoarea: "In Romania de azi, cu cat esti mai lipsit de intelepciune cu atat mai bine", ne-a declarat analistul politic Ion Cristoiu. (Gabriela Antoniu)

    ×