Cea mai veche biserică de lemn din Europa

Cea mai veche biserică de lemn din România, Europa şi după ultimele ipoteze chiar din lume, monument istoric de o valoare inestimabilă, zace ignorată de “stimabilii” de la Cultură şi culte în comuna suceveană Putna.

Biserica veche a Putnei, cum este ea cunoscută, situată lângă Mănăstirea Putna, la marginea cimitirului din localitate, se află într-o avansată stare de degradare. Atacată de cari, şubrezită de apariţia mucegaiurilor şi a infiltraţiilor, plină de fisuri şi găuri, bijuteria de lemn stă să cadă. Istoria bisericii din lemn este strâns legată de istoria înfiinţării statului Moldovean. Date scrise nu sunt, însă tradiţia vorbeşte că Dragoş Vodă, coborându-se din Maramureş, a înfiinţat principatul Moldovei şi a ridicat în anul 1346 în satul Volovăţ o bisericuţă de lemn de stejar în care după moartea lui să fie şi înmormântat. Biserica lui Dragoş a fost strămutată de Ştefan cel Mare la Putna 122 de ani mai târziu, scopul fiind acela de a servi ca lăcaş de închinare pentru comunitatea monahală ce luase fiinţă aici în timpul zidirii măreţei mănăstiri.

RESTAURARE BLOCATĂ
Jurnalul Naţional a tras un semnal de alarmă în urmă cu doi ani în legătură cu situaţia preţiosului monument istoric de la Putna, însă, din nefericire, nu s-a mişcat nimic. Un lucru este sigur: dacă nu se găsesc urgent bani pentru consolidare şi restaurare, o istorie de sute de secole riscă să fie îngropată definitiv. Incredibil este însă faptul că monumentul istoric nu poate fi restaurat din cauză că nu s-au găsit 14.000 de euro pentru finalizarea proiectului. Muzeografa Erica Croitoru, soţia preotului paroh din Putna, în administrarea căruia se află monumentul, a declarat că Ministerul Culturii şi Cultelor nu a alocat nici un leu pentru restaurare. Ea a subliniat că a reuşit să adune aproximativ 3.000 de euro din donaţii şi din cutia milei. “Până adun eu toţi banii cred că ies la pensie. Este o delăsare din partea celor care trebuie să se ocupe de soarta monumentelor istorice”, a spus cu vădită supărare doamna Croitoru.
Inimoasa muzeografă nu şi-a pierdut însă speranţa. Erica Croitoru şi-a luat într-un fel gândul de la banii Ministerului Culturii şi vizează acum bani europeni pentru restaurarea bisericii de lemn de la Putna. Intenţia ei este ca după finalizarea proiectului de restaurare, care se află în lucru, să încerce promovarea acestuia în vederea obţinerii unei finanţări din fonduri structurale. Restaurarea monumentului istoric, a subliniat Croitoru, presupune în primul rând tratarea lemnului împotriva insectelor care fac ravagii în prezent şi apoi consolidarea clădirii. “Este vorba de restaurare pe clădire, consolidare şi tratament însă automat trebuie să ne ducem cu restaurarea pe iconostas şi pe icoane pentru că degeaba restaurez clădirea sau iconostasul separat. Dacă nu le-am restaurat pe amândouă am băgat boala înapoi şi nu am făcut nimic”, a explicat Croitoru.

JDERUL CARE RODEA BISERICA
Totuşi doamna Croitoru are şi un motiv de bucurie. A scăpat de jderul care în urmă cu doi ani îşi găsise culcuş în biserica-monument şi care rodea din lemnul vechi de sute de ani. “A fost omorât de o maşină”, a spus sec muzeografa. Erica Croitoru ne-a mai dezvăluit un lucru referitor la “Biserica veche de lemn a Putnei” şi anume că s-ar putea să fie una din cele mai vechi două biserici de lemn din lume. “Se fac cercetări în prezent de către un profesor din Crimeea. Există ipoteza ca biserica noastră să facă parte dintre cele mai vechi două biserici din întreaga lume, dacă nu cumva e cea mai veche”, a subliniat Croitoru. Aproximativ 80% din vizitatorii bisericii lui Dragoş Vodă de la Putna sunt străini, francezi, germani, japonezi, chinezi, care au aflat de monumentul istoric din materialele documentare de pe Internet. Printre ei s-a numărat şi Prinţul Charles, care s-a aflat la Putna în anul 2003. El a pus în cutia milei din biserica de lemn 500.000 de lei. Erica Croitoru relatează că după Prinţul Charles a venit o bătrânică ce a donat un milion de lei din pensia ei. “A mai fost domnul Cristian Ţânţăreanu, care a donat o sumă foarte mică, însă eu nu sunt de acord să avem donatori cu ideile pe care le promovează dumnealui. E bine să ai donatori curaţi”, a spus Croitoru.

DATAREA, ÎN LUND, SUEDIA
Primul care a vorbit de biserica veche de lemn de la Putna a fost cronicarul Miron Costin în “Letopiseţul Ţării Moldovei”. Datarea bisericii a fost făcută prin metoda dendrocronologică la Laboratorul din Lund-Suedia. În noiembrie 2002, specialistul suedez Hans Linderson şi arhitectul Alexandru Baboş au prelevat 16 probe din diferite părţi vechi ale structurii bisericii care au fost analizate în primăvara lui 2003. Din cele 16 probe au fost datate 12, toate fiind din stejar.
Probele indică tăierea arborilor între anii 1345-1346. Linderson şi Baboş au semnat lucrarea “Mănăstirea veche de lemn a Putnei în arhitectura medievală românească”. Rezultatul studiului celor doi pune în evidenţă valoarea documentară deosebită a bisericii de lemn de la Putna pentru istoria arhitecturii de pe cuprinsul României şi mult dincolo de graniţele ei.

ULTIMA RESTAURARE, ÎN 1967
Biserica este construită sub formă de navă dreptunghiulară cu părţile de la est la vest poligonale cu trei laturi. În 1778 arhimandritul Vartolomei Măzăreanu repară biserica, adăugând cele două abside laterale şi pridvorul pentru a-i mări spaţiul. În stil basilical, dominant în secolul al XIV-lea, biserica este construită din bârne de stejar cioplite şi îmbinate în stilul caselor ţărăneşti din zonă în tehnica numită “în căţei” care asigură rezistenţa împotriva vânturilor. Are o boltă cilindrică peste întreg spaţiul interior, lipsită de turlă, cu acoperiş în patru ape. Lungimea este de 11,5 m plus 4 m pridvorul, cu o lăţime de 4 m la streaşină şi lăţimea de 4,5 metri. Biserica este luminată de 12 ferestre de dimensiuni diferite în forma celor de la casele ţărăneşti, dintre care cele două de la altar sunt originale. Acoperişul este din şindrilă în solzi de peşte, înalt de 5 metri, cu două cruci de fier împodobite cu raze. Catapeteasma datează din anul 1760, are sculpturi ornamentale sobre cu struguri şi frunze stilizate. Pictura în stil bizantin este executată în ulei pe fond auriu de zugravii Ioan, Antonie, Matei şi Gheorghe, semnaţi pe câteva icoane. De-a lungul timpului, biserica a suferit mai multe restaurări, dintre care două radicale: una în 1778 şi a doua în 1871 când s-au înlocuit bârne din pereţi şi de la acoperiş care erau putrede sau mâncate de cari. Ultima restaurare a avut loc în 1967, când s-a şindrilit acoperişul, s-a înlăturat tencuiala de pe pereţii interiori, s-a înlăturat blăneala din scândură a pereţilor exteriori, s-au făcut uşă şi cercevele noi la câteva geamuri, precum şi alte lucrări de întreţinere. Până în 1876 biserica a servit ca schit monahal aparţinând mănăstirii Putna, iar mai târziu, aici făceau practică viitorii preoţi. A fost declarată biserică parohială, dar la altarul ei au slujit şi monahii din mănăstire.

Comori din muzeul de la Putna

Dacă ajungeţi la Putna, în afară de Biserica veche şi cea nouă din incinta Mănăstirii puteţi vedea şi obiectele de patrimoniu din muzeu. Reamenajat în anii 1976 şi 2004, muzeul se află în partea de vest a incintei, alături de paraclis. Aici se păstrează o parte din tezaurul artistic şi istoric al mănăstirii, constând în manuscrise Tetraevanghele, Psaltiri, cărti de învăţătură, Leastviţe, Psaltichii şi broderii realizate în atelierele mănăstirii: epitafuri, acoperăminte pentru sfintele vase, pocroveţe, dvere, văluri de tâmplă, acoperăminte de morminte, veşminte preoţeşti. De asemenea, veţi putea admira cărţi de cult şi de învăţătură, sfinte vase, cruci ferecate, icoane, cădelniţe, candele, obiecte din ceramică. Printre odoarele de mare preţ se numără icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adusă, după tradiţie, din Constantinopol în 1472, de către Doamna Maria de Mangop, soţia Sfântului Voievod Ştefan şi craniul Sfântului Ierarh Ghenadie, mare făcător de minuni, ferecat în argint aurit şi dăruit mănăstirii de ctitorul ei în anul 1488. Iconostasul ce împodobeşte biserica a fost realizat în anul 1773, din lemn de tei şi tisă. Executat de meşteri locali din porunca şi cu osteneala mitropolitului Iacob Putneanul, iconostasul este sculptat în stil baroc târziu. A fost restaurat. Muzeul mănăstirii, reamenajat în anii 1976 şi 2004, se află în partea de vest a incintei, alături de Paraclis.

Poveţe:

TEMEIUL POSTULUI
“Nu-i nici o vinovăţie să mănânci, Domnul fie slăvit!... Ceea ce strică este pofta nesăţioasă, îmbuibarea peste ceea ce trebuie, umflarea stomacului până la refuz. Tot aşa cu vinul. A-l folosi cu măsură nu-i nici o greşeală. Greşeala este de a te da beţiei şi a fi necumpătat, a-ţi perverti folosinţa minţii. Dacă slăbiciunea voastră trupească nu vă îngăduie să treceţi ziua fără să mâncaţi, nici un ins înţelept nu v-ar putea ţine de rău. Stăpânul nostru e blând şi cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile voastre. Dacă ne cere să ne înfrânăm de la mâncare şi să postim, aceasta nu-i fără un temei şi nu aşa, numai ca să stăm fără să mâncăm, ci pentru că dezlipindu-ne de lucrurile acestei lumi, să ne încredinţăm celor ale sufletului în toată vremea care ne stă la îndemână. Dacă am duce viaţa într-un duh cumpătat, dacă toată vremea noastră slobodă ar fi hărăzită lucrurilor duhovniceşti, dacă ne-om atinge de hrană numai pentru a ne îndestula nevoile şi vom folosi întreaga noastră viaţă în lucrări bune, n-am avea ce face cu ajutorul pe care ni-l dă postul.”

SĂ NE FERIM DE PĂCAT
“Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Prin care? Veţi zice. De vedeţi un sărac, aveţi milă de el, un duşman, împăcaţi-vă cu el, un prieten înconjurat de bun nume, nu-l invidiaţi, o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura voastră să postească ci şi ochiul, şi urechea, şi picioarele, şi mâinile, şi toate mădularele corpului vostru. Mâinile voastre să postească, rămânând curate de hrănire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la teatrul cu spectacole proaste. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine. Dacă-i o privelişte neîngăduită şi potrivnică Legii, postul suferă din pricina aceasta şi mântuirea sufletului este vătămantă întru totul; dacă-i o privelişte neîngăduită de Lege şi fără greşeală, postul se împodobeşte cu ea. Ar fi peste fire de ciudat ca în vremea postului să te ţii chiar şi de la hrana îngăduită, şi să te duci să guşti priveliştile oprite. Nu mâncaţi carne? Atunci opriţi şi ochii de a privi neruşinarea. Asemenea, urechea voastră se cade să postească. A posti pentru ureche înseamnă a o astupa pentru vorbirile de rău şi pentru zavistii. (Sf. Ioan Gură de Aur)