Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dincolo de porţile mari, din fier, nu răzbate nici un sunet. Nici o crăpătură nu-ţi dă voie să arunci o privire mai departe de gardul de ciment pe care scrie "Centrul de budism tibetan". Oamenii din comuna Moşoaia, judeţul Argeş, locul în care s-a înfiinţat centrul, încă se mai întreabă, după un an de când tot citesc la intrarea în localitate pancarta care indică existenţa lui, ce-o mai fi însemnând şi asta.
Au auzit ei de Buddha, când şi când, pe la televizor, de Tibet zic că este "o ţară în care oamenii merg în genunchi, că se roagă mereu", iar faptul că au printre ei oameni de altă religie nu-i sperie, dar nici nu-i bucură prea tare, căci, aşa cum zice tanti Maria, vânzătoarea de la magazinul din sat, "sunt şi urâţi chinezii ăştia. Şi dacă ajung să ne împânzească comuna e de rău". Despre "Alah ăsta al lor", cum îl numeşte femeia pe Buddha, crede că "este un fel de Dumnezeu al nostru, numai că el stă cu picioarele încrucişate şi este sub formă de statuie", încearcă femeia să facă o comparaţie între ceea ce ştie ea despre Iisus şi noua religie apărută în ograda lor.
Doar în primele zile de la înfiinţare, când centrul a stat cu porţile larg deschise, câţiva curioşi şi-au vârât nasul în curtea casei Alexandrei Grigorescu, unde la etaj este amenajată o cameră pentru practicile budiste, iar la parter, un restaurant cu mâncăruri româneşti, dar şi cu specific tibetan. "E frumos acolo, lux, n-am ce zice. Aşa ceva nu vezi nici la hotelurile de cinci stele", spune Costel Popescu, un bărbat rotofei de 62 de ani, care a încercat vreo doi mici la restaurantul cu pricina, ba şi-a comandat şi o bere, dar şi-a zis că este pentru ultima oară, "că era prea scumpă. De aici, de la cârciumă, cu banii ăia îmi iau vreo trei", spune bărbatul şi o porneşte agale către casă, unde îl aşteaptă nevasta să spele covorul.
"Am vrut eu să mă duc să mă uit, eram curios, deh...", sare cu gura vecinul său Gheorghe, care dăduse pe la magazinul din comună pentru a cumpăra nişte detergent. "Dar m-au izgonit. Stăteau aşa cu mâinile şi cu picioarele. Făceau meditaţii către Buddha ăsta şi se auzea şi un fel de muzică de-aia de-a lor şi ieşea un firicel de fum din încăperea aia. Mai multe nu am văzut", se scuză bărbatul slăbuţ şi cocârjat, în timp ce încearcă să ne exemplifice cele povestite. Nu le are cu religia, după cum el însuşi recunoaşte, "că şi la biserică la noi mă duc la ocazii, din joi în Paşti".
La fel spune şi tanti Victoria, pufăind de zor din ţigară. Motivul: "am rău de lumânări". "Eu sunt antialcool şi nu am ce să caut acolo", ne strigă de după gard un bărbat care dădea de zor la coasă, când a auzit că vorbim despre centrul tibetan. Nu are habar ce se întâmplă în centru, dar nici nu vrea să afle. Zice despre toate că sunt ispite, de care vrea să se ferească. "Eu ştiu o cale şi atât. Pe Dumnezeu." Tanti Tanţa, soţia lui nea Costel, se opreşte din frecat covorul şi ne dezvăluie că ea e prietenă cu Ada, aşa cum îi spun localnicii Alexandrei Grigorescu, consăteanca lor. "Singura dată în care am fost la centru s-a întâmplat la moartea fostului bărbat al Adei. Era chinez. Dar se botezase în religia noastră. Are cu el doi copii. Atunci însă, am fost înăuntru şi am văzut că puseseră muzică de-aia chinezească. Nu se înţelegea nimic, doar se auzea mereu câte un bing, bing... Altfel, nu m-am mai dus. Ştiu că vin oameni de la oraş. Ba şi zilele trecute a întrebat o familie cu un copil de restaurant, dacă mai este deschis, dar altfel nu ştiu să mai vină oameni la centru. Am gustat şi io o singură dată din mâncarea aia chinezească, că aşa mâncau pe când trăia răposatul chinez. Erau nişte pacheţele pe care le puneai în apă, la fiert. Erau bune, ce să zic...", spune tanti Tanţa.
Tanti Maria însă este sceptică: "Dar am mai auzit fel şi fel, că chinezii ăştia mănâncă şi câine mort. Nişte picioruşe de-alea de nu ştiu ce animal. Mai bine mănânc tot mâncarea mea, că ştiu ce pun în ea", spune femeia şi strâmbă din nas.
În faţa centrului tibetan ne întâmpină Sherab Thubten. Aflăm că este numele său de călugăr şi că înseamnă înţelepciune. "Încă de la 10 ani a in-trat în mănăstire. După 20 de ani de rugăciuni şi de meditaţii în temple budiste, a fost trimis în Europa pentru a preda budismul, dar şi pentru a realiza traduceri. Ştie opt limbi străine. "De mică eram curioasă să aflu despre cultura şi credinţa tibetană. Chiar înainte de a mă apuca de practica budistă, am făcut şase ani meditaţii, încercând să mă cunosc mai bine", spune Alexandra Grigorescu, cea care, alături de Sherab, încearcă să-i convingă pe oameni că "scopul budismului nu este să învrăjbească, ci să-i determine pe oameni să trăiască în armonie cu ei şi cu toate vietăţile pământului. Şi preotul a înţeles lucrul ăsta, a venit cu botezul, ne-am comportat foarte frumos unul cu celălalt. Budismul are patru ramuri. Cea pe care noi o urmăm este Mahayana. Ea se diferenţiază de celelalte prin faptul că merge pe ideea sacrificiului. Sacrificarea plăcerilor vieţii pentru a-i ajuta pe semenii noştri, animalele, toate vieţuitoarele aflate în suferinţă. Din păcate însă, la noi există foarte multă reticenţă. Oamenii cred că dacă păşesc aici dintr-o dată renunţă la credinţa lor. Eu nu pot să spun că sunt budistă, otodoxă sau altceva. Ştiu doar că respect fiecare religie în parte, dar sunt încă departe în a cunoaşte şi a înţelege principiile fiecăreia dintre ele. Mă simt mai aproape de budism, tocmai pentru că aici ţi se dau noţiuni, te învaţă cum să ajungi să te înţelegi pe tine şi pe ceilalţi", spune cu convingere femeia, în timp ce ne arată altarul pe care tronează o statuie reprezentându-l pe Buddha.
De o parte şi de cealaltă parte a altarului se află două jilţuri joase. Pe cel din dreapta este aşezată fotografia lui Dalai Lama, cel din stânga este destinat lui Sherab. Guru, cum îi spun adepţii cultului, "prieten spiritual", cum îi place lui să se autointituleze. Pe un perete sunt lipite imagini cu cei care au atins iluminarea, iar pe cel opus, steguleţe cu mantre, rugăciuni pentru pace, purificare sau pentru viaţă lungă. "De obicei, ele se pun afară, pentru că se consideră că vântul răspândeşte în lume toate aceste valori despre care vă vorbeam", explică Alexandra Grigorescu.
"La cursurile noastre de introducere în filosofia budistă vin oameni nefericiţi, care îşi pun întrebări, cărora le lipseşte ceva şi atunci încep să caute", ţine să precizeze gazda noastră. Aşa s-a întâmplat şi cu Aura, o tânără de 24 de ani din Piteşti. "Simţeam nevoia să mă refugiez undeva, nu-mi mai găseam sensul nici în muncă, nici printre prieteni, nici în cadrul familiei", spune fata. Curiozitatea de la început s-a transformat treptat-treptat în dorinţa de a nu lipsi de la nici o întâlnire organizată la centru. "Şi religia ortodoxă, şi budismul merg pe aceleaşi valori, astfel că prin studiu am început să înţeleg religia creştină mult mai bine. Singura diferenţă faţă de religia creştină pe care tânăra o sesizează este ideea perpetuării sufletului în diferite corpuri. "Dacă am făcut păcate multe, sufletul nostru va trece la un nivel inferior, într-un animal sau o gâză. Dacă am fost merituoşi, păstrăm trupul de om, şi asta ne ajută să ajungem la stadiul de Buddha, om care a găsit iluminarea." Aura face parte dintre cei peste 370 de milioane de adepţi din toată lumea. Continuă să meargă şi la biserica creştin-ortodoxă, căci, spune ea, "important e ca în sufletul meu să fie cât mai multă linişte, iar mintea să cunoască cât mai multe despre alte culturi şi religii".
În căutarea iluminării
Înainte de începerea unei şedinţe, practicanţii aduc opt ofrande lui Buddha: apă, flori, lumânări, mu-zică, esenţe parfumate, fructe, nectar, beţişoare parfumate. Ziua începe cu mantre ale lui Buddha al compasiunii, iar seara se fac rugăciuni de purificare a karmei negative. Cursurile se înregistrează pe casetă, iar ele pot fi ascultate şi acasă de către doritori. Centrul a fost dotat şi cu o bucătărie tibetană, unde se prepară cu precădere legume la foc mare, pentru a nu-şi pierde calităţile nutritive. Carnea este exclusă din alimentaţia budiştilor convinşi.
Citește pe Antena3.ro
