x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special CFR Infrastructură a ratat toate licitatiile pentru modernizarea secțiunii Craiova - Caransebeș

CFR Infrastructură a ratat toate licitatiile pentru modernizarea secțiunii Craiova - Caransebeș

de Adrian Stoica    |    31 Oct 2023   •   08:20
CFR Infrastructură a ratat toate licitatiile pentru modernizarea secțiunii Craiova - Caransebeș

Lansate începând cu luna martie a acestui an, licitațiile pentru modernizarea Magistralei M100 Craiova - Caransebeș s-au dovedit un eșec, după CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare a anulat toate licitațiile. Pentru reabilitarea tronsonului, împărțit în șase loturi, fondurile sunt asigurate prin Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027.

 

Absența ofertelor a fost justificată de numeroasele contestații depuse de constructorii care au acuzat documentația slabă a CFR și estimările de cost neadecvate. Evaluarea acestora, conform studiului de fezabilitate al proiectului, nu a mai coincis cu realitatea din teren, după ce prețurile la materialele de construcții au explodat. Linia este parte a Coridorului European Est-Mediteraneean şi asigurând legătura sudică dintre graniţa România/Ungaria cu Arad - Timişoara - Reşiţa (prin nodul Caransebeş) – Drobeta-Turnu Severin - Craiova - Alexandria (prin nodul Roşiorii de Vede) - Bucureşti - Călăraşi şi Slobozia (prin nodul Ciulniţa) – Constanţa. În Craiova, secţiunea analizată asigură legătura spre Bulgaria prin linia Craiova - Calafat. 

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, promite că licitațiile vor fi relansate într-un termen foarte scurt, de circa două luni, astfel că prin această întârziere nu vom risca pierderea fondurilor europene din  Programul Transport 2021-2027. Pentru a încerca să atragă firmele să participe la această licitație, CFR SA a prelungit și termenul de depunere al ofertelor până pe 25 septembrie, dar nici așa nu au fost firme interesate. Reconstrucţia liniei ar urma să permită ca vitezele trenurilor de călători să fie între 120 şi 160 km/h, iar a trenurilor de marfă să fie între 100 şi 120 km/h. 

 

Ce prevedeau licitațiile

 

Lot 1: Craiova (Cap X ) - Filiași (Cap Y ), km 248+760 – 286+735 (37,975 km).Valoare estimată: 1.400.738.775,27 lei fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor: 54 de luni (12 luni proiectare și 42 de luni execuție lucrări).

 

Lot 2: Filiași (Cap Y) – Igiroasa (Cap Y), km 286+735 – 331+000 (44,265 km).Valoare estimată: 1.142.560.591,80 lei fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor: 60 de luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări).

 

Lot 3: Igiroasa (Cap Y) – Drobeta Turnu Severin (Cap X ), km 331+000 – 362+632, inclusiv legăturile CF ale noii variante de traseu Balota cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă, Racord CF Dudașu (41,234 km). Valoare estimată: 3.087.419.527,78 lei fără TVA.Durata proiectării și execuției lucrărilor: 72 de luni (12 luni proiectare și 60 de luni execuție lucrări).

 

LOT 4: DROBETA TURNU SEVERIN – BĂILE HERCULANE, km 362+632 – 404+250 (41,618 km).Valoare estimată: între 1.467.607.032,41 lei, fără TVA și 1.605.333.699,39 lei, fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor: 72 luni (12 luni proiectare și 60 de luni execuție lucrări).

 

LOT 5: BĂILE HERCULANE – PO NOU POARTA, km 404+250 – 436+887 (32,637 km).Valoare estimată: 1.458.989.782,23 lei fără TVA și 1.595.909.686,57 lei, fără TVA. Durata proiectării și execuției lucrărilor: 60 luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări).

 

Lot 6:  PO Nou Poarta (CAP X),  - CARANSEBEȘ, km 436+887- km 474+047 (37 km). Valoare estimată: 1,30 miliarde lei fără TVA. Durata contractului este de 72 de luni, 12 pentru proiectare și 60 de luni pentru execuție.

 

 

Lungimea totală a liniei de cale ferată Craiova - Drobeta-Turnu Severin - Caransebeș, analizată în cadrul studiului de fezabilitate, este de 225,287 km, iar valoarea totală estimată a celor șase loturi era de 10,50 miliarde de lei, fără TVA. De-a lungul liniei sunt 11 tuneluri, dintre care  două au fost construite în 1878. Linia de cale ferată Pitești - Craiova - Vârciorova - Orșova - Caransebeș - Timișoara a fost construită între anii 1868- 1879. 

 

Mai departe, prin PNRR

 

Mai departe, de la Caransebeș reabilitarea liniei de cale ferată Caransebeș - Timișoara - Arad (Magistrala 100), care face parte din Coridorul Rin-Dunăre, urmează să fie făcută cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Este vorba despre modernizarea a 162,9 km de cale ferată, iar costurile se ridică la circa 7 miliarde de lei, fără TVA. Proiectul a fost împărțit în patru loturi, dar lucrările în teren nu au început pe niciunul, potrivit datelor companiei CFR SA, ele fiind încă în stadiul de proiectare sau au intrat în malaxorul contestațiilor. Pentru finalizarea acestui proiect CFR SA are la dispoziție circa 3 ani de zile, alfel banii sunt pierduți.

 

 

Proiecte feroviare finanțate prin Programul Operațional Transport

 

1.Proiecte noi de investiții:

Proiecte prioritare pentru finalizarea coridoarelor de cale ferată:

– Craiova – Dr. Tr. Severin – Caransebeș – 2,11 miliarde de euro;

– Craiova – București 1,254 miliarde de euro;

– Predeal – Brașov – 1,400 miliarde de euro.

– Teiuș – Câmpia Turzii – 306 milioane de euro;

– Complexul feroviar Port Constanța – Palas – 246 milioane de euro;

– Pașcani – Iași – Ungheni – 388 milioane de euro.

×