Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În plin Belle Époque, Mişu Vacaresco publică în „L’Indépendance Roumaine” o rubrică pe care o semnează: Claymoor. Indiscret, histrion şi, mai ales, imprevizibil, cel mai important cronicar al României mondene de sfârşit de secol romantic a fost un personaj care se identifică cu lumea salonardă pe care o descrie.
„17 aprilie 1882
Lacrimile nu se sfârşesc niciodată. Toată natura e în floare, iar oamenii sunt în doliu. Liliacul a înflorit, în timp ce pălăriile sunt îndoliate. Doi morţi. Domnul Constantin Cerchez a plecat pentru totdeauna din sânul numeroasei sale familii şi domnul Creţeanu, în floarea vârstei, a murit subit lăsând în urmă o văduvă tânără şi îndurerată. Foarte multă lume a asistat ieri la înmormântările lor. Apartamentul domnului Creţeanu, situat pe Calea Victoriei, unde s-a ţinut slujba funerară, era prea mic pentru oamenii veniţi din toate părţile să asiste la această tristă ceremonie. Domnul Nicolae Creţeanu era ofiţer decorat cu steaua României. Onorurile militare au fost aduse de un batalion de vânători. Doliul era condus de domnul Constantin Creţeanu, prefect de Ilfov, fratele defuntuctului, de domnul Nicolae Tătăreanu, cumnatul său şi de domnul general Victor Creţeanu, general aghiotant, comandant al Casei Militare a regelui. Coroanele de doliu erau purtate de tineri. Câteva doamne erau grupate în spatele familiei. Printre cei din cortegiu i-am remarcat pe domnul C. A. Rosetti, fostul prezident al Camerei, domnul E. Stătescu, ministru al Afacerilor Externe, domnul E. Hillel, doctorul Marcovici, domnul Radu Mihai, prefectul Poliţiei, domnul George Ghica, secretar general; domnul George Creţeanu, membru al Curţii de Casaţie; domnul Teodor Văcărescu, mareşal al Palatului; domnul Jean Florescu, secretar al regelui; domnul George Steriadi, director politic la Ministerul Afacerilor Externe; domnul Dimitrie Bărcănescu; toţi membrii clubului regal; baronul de Hertz; magistratura, în sfârşit tot Bucureştiul cunoscut. Sicriul dispărea sub coroane şi flori. Înhumarea a avut loc la cimitirul Bellu.
Ieri, nu era nimic mai frumos ca Şoseaua. Plouase un pic. Natura reîmprospătată de această aversă binefăcătoare era splendidă. Soarele făcea să tremure perlele de pe fiecare frunză. Aerul era pur şi lumea veselă. Aleea cu stâlpi era deja umbrită de tei în floare; trăsurile defilau, defilau, defilau... Într-o splendidă caleaşcă trasă de doi cai negri, prinţesa Bibescu. Landouri pline de femei frumoase şi de copii, apoi un faeton grotesc condus de un tânăr blond şi foarte îmbujorat; pe scaunul din spate – un valet în livrea, cu braţele încrucişate şi capul ridicat făcea deliciul plimbăreţilor.
În aceeaşi zi, cină la domnul Petru Grădişteanu. Printre convivi erau domnul E. Hillel, proaspăt întors de la Paris, care a încântat masa, prin conversaţia şi anecdotele sale, domnul doctor Marcovitz, domnul Leon Halfon, domnul M. Văcărescu etc. Doamna Petru Grădişteanu făcea onorurile acestui festin al lui Lucullus cu o graţie blondă încântătoare. După masă, cuceritoarea stăpână a casei a primit scrisoarea următoare care i-a fost adresată de un fermier bogat din mica Valahie: «Doamnă, regret că nu m-am aflat în Bucureşti, cu ocazia sărbătorilor care au avut loc, pentru a veni în sprijinul incendiaţilor ţării, pentru a contribui şi eu la această mare operă de caritate, a cărei eroină sunteţi dumneavoastră în această falangă a inimilor nobile. Îmi face plăcere şi este o datorie pentru mine să depun în mâinile dumneavoastră modesta sumă de 200 de franci pe care vă rog s-o luaţi în considerare ca şi cum ea v-a fost remisă acum. Semnat Thomas Constantiniu.» Tot ce putem să-i dorim acestei inimi generoase este o bună recoltă. Astfel, doamna Petru Grădişteanu are rolul principal cu cea mai importantă sumă. Seara a avut loc o recepţie intimă din cauza doliului de familie.
În aceeaşi seară, la teatrul Bossel, «Barbă Albastră», amuzanta operetă a regretatului Offenbach. Sala este foarte frumoasă. În loji – multe figuri cunoscute. Doamna Carolie Săvescu, care părea să se amuze copios, poartă o pălărie de regină. Prinţesa Natalia Filipescu, împodobită cu trandafiri mari, la fel de proaspeţi precum îi e chipul. Doamnei Elena Oteteleşanu, care pare să fi prins gustul operetei germane, figura i se încadrează într-o frumoasă pălărie gri, împodobită cu panseluţe. Doamna Aman şi doamna Iorgulescu în negru ornamentat cu jais. Doamna Elena Bărcănescu foarte graţioasă sub o pălărie-muschetar neagră, înfăşurată cu o pană mare. Doamna Maria Fălcoianu, cu o pălărie acoperită de mărgele, drăguţa doamnă Crisenghi, constelată de jais şi de perle, doamna Dimitrie Giani, doamna D. Ghermani etc. La parter – toată lumea cunoscută din Bucureşti. Totuşi, reprezentaţia este foarte proastă. Am regretat-o în această seară pe domnişoara Keller care ne-a lăsat o aşa frumoasă amintire în rolul lui Boulotte. Actriţa, care ieri făcea acest rol, n-are nici joc, nici graţie, nici voce, nimic. Era vrednică de milă: un masacru general.
La Teatrul Românesc, «Diane de Lys». Sala, foarte frumoasă; piesa este reuşită graţie doamnei Romanescu şi doamnei Manolescu, care au jucat inspirat cele două roluri principale. După teatru, mare adunare la Capşa. Seara e minunata sub razele lunii, iar stelele pe cerul senin par mai strălucitoare ca oricând, trăgându-şi parcă razele din focul lui Pheobe”.
Continuarea în numărul următor
