Conferinţe şi recenzii muzicale

Îndrumător al vieţii muzicale, Constantin Brăiloiu şi-a pus "ascuţişul condeiului" în slujba acestui ideal.

A publicat cronici muzicale atât în ţară, cât şi peste hotare. A susţinut de asemenea conferinţe publice pe diferite teme, numeroase conferinţe la radio despre istoria muzicii, despre muzica populară, doină, importanţa cercetării folclorului, cronici radiofonice pe teme precum folclorul, folclorul orăşenesc, sărbătorile de iarnă şi de primăvară, colindele de Paşti, pedagogie muzicală, publicând de asemenea în ziarele şi revistele vremii cronici vehemente.

Începând din 1911, când era la studii la Lausanne, a desfăşurat o amplă activitate de critic muzical. "Asistând săptămânal la concertele, uneori prezentate în mai multe săli, la care participă un public meloman care îşi are în afară de cei câţiva compozitori şi interpreţi elveţieni preferinţe bine conturate, Constantin Brăiloiu scrie regulat cronici în stilul său concis. (...) Unii compozitori locali solicitau tânărului  cronicar conturarea lucrărilor lor personale. (...) "Este uimitor numărul mare de cronici pe care le scrie (...)
Cele 78 de articole (dar nu cred că le-am găsit pe toate) reprezintă un efort susţinut pentru cunoaşterea adevărului unei arte muzicale care, ca şi în România, îşi căuta drumul adevărat spre făurirea şi dezvoltarea şcolii muzicale naţionale", nota prof. univ. etnomuzicolog Emilia Comişel în monografia "Constantin Brăiloiu".

Întors în ţară, după finalizarea studiilor peste hotare, neexistând li­teratură de specialitate în limba română, Constantin Brăiloiu a publicat numeroase articole în 22 de reviste şi periodice de specialitate în limba franceză între anii 1914-1919. Cronicile sale au continuat, bineînţeles, şi după această perioadă, fiind deosebit de acide, unde era cazul. "(...) Nu se dă în lături să biciuiască pe cei care urmăreau profituri personale, şi nu «servirea muzicii». Autorităţile care nu se interesau de acest domeniu sunt aspru criticate. Erau pe atunci numai câţiva critici cu şcoală de specialitate", aflăm de asemenea din volumul "Constantin Brăiloiu", autor Emilia Comişel.

"A început să scrie cu vervă în Luptătorul - sublinia la rându-i Tiberiu Alexandru - şi în alte periodice, continuând activitatea de critic pe care a început-o în Elveţia. De această dată se referă la viaţa muzicală a ţării sale. Critica muzicală a păşit prin el pe un făgaş riguros, ştiinţific, depăşind nivelul de până atunci. (...) Numele său a apărut pentru prima dată într-o lucrare de muzicologie în 1924: a scris nouă articole pentru dicţionarul muzicienilor contemporani de Eaglefield-Hull, preluat apoi de Alfred Einstein."

Articolele despre George Enescu erau adevărate lecţii de patriotism şi "de solidarizare a creatorilor «de a se uita pe sine pentru a servi o cauză nobilă». Iată ce spunea într-una din conferinţele susţinute la radio în 1940: "(...)  Peste timpurile cele mai noi ale istoriei noastre muzicale se întinde, covârşitoare, umbra lui Enescu. Trecutul nu l-a pregătit: daruri fără pereche, o ursită fără amânare l-au aşezat, de azi pe mâine, în fruntea artei timpului.

Odinioară, "Europa" începea în Carpaţi. Ne-am silit, timp de un veac, să-i trecem, zi de zi, înălţându-ne spre soarele Apusului. Iar înălţarea noastră a desăvârşit-o Enescu. El ne-a dăruit Europei. Pe drumurile lui ne călătoreşte faima", pentru ca, mai apoi, în 1955, la moartea muzicianului să aştearnă pe hârtie adevăruri triste. Manuscrisul a fost publicat de prof. univ. Emilia Comişel în Operele lui Constantin Brăiloiu: "După două luni de chinuri, Enescu ne-a părăsit.

Boala din urmă l-a găsit cu condeiul în mână, iar moartea, îndreptat spre lucrările sale şi spre lumea sunetelor în care a şi strălucit. (...) Prin moartea lui, întreaga lume a sărăcit."

Între conferinţele susţinute la radio, Brăiloiu a definit doina în toată splendoarea ei: "Când zic doină, e ca şi cum aş spune pe scurt muzică românească; şi toată lumea ştie că doina este un bun al imaginaţiei creatoare româneşti. Dar prea puţini ştiu de fapt ce este o doină. (...) După cercetările de până acum, se pare că doina ne duce înapoi în vremurile arhaice, când o singură melodie liberă recitativă servea la cântarea tuturor textelor poetice fie lirice, fie epice".

Într-o cronică muzicală despre concertul susţinut la 10 mai 1930 de Orchestra Radio sub bagheta lui Mihail Jora, Constantin Brăiloiu aprecia programul însă avea şi unele reţineri: "Un foarte bun program de muzică românească ce ar putea fi ascultat fără neajuns pentru noi, dincolo de graniţă. Şi interpreţii ne fac cinste. Şeful de orchestră, violonistul, neîntrecutul interpret al melodiilor noastre populare, se pot înfăţişa oriunde, oricărui public.

Totuşi, îmi pare că acest program, netăgăduit bun calitativ, are un cusur însemnat: nu este sărbătoresc. Şi ar fi timpul ca atât compozitorii, cât şi instituţiile muzicale, cât şi puterile publice (...) să chibzuiască stăruitor asupra problemei programelor simfonice festive. (...) Pentru înregistrarea repertoriului festiv simfonic, încă prea sărac, aş crede nimerită instituirea unui concurs de către Ministerul de Externe, care are cea mai mare nevoie de această îngrijire".


POLEMICI BREAZUL - BRĂILOIU
"Era un polemist acerb - subliniază muzicologul Octavian Lazăr Cosma. Nu ierta nimic ce i se părea că nu e conform corectitudinii şi unei ordini naturale. Una dintre polemicile lui a fost cu un alt muzicolog, George Breazul. Se certau pe natura colindelor, pe structura lor, pe culegerea lor, pe provenienţa lor.

" Iată ce spunea Constantin Brăiloiu, la rându-i protagonist al lucrării "Colinde şi cântece de stea" despre culegerea de co­linde a lui George Breazul: "(...) Mulţi vor fi primit cu bucurie culegerea de colinde a domnului Breazul, prea frumos tipărită şi ilustrată. Din nefericire, chiar frunzărind-o numai îţi dai lesne seama că autorul nu ne-a dăruit cartea ştiinţifică pe care o aşteptam (...) În locul unor însemnări limpezi asupra obârşiei, numelui, vârstei, ştiinţei de carte a cântăreţilor, domnul Breazul ne sileşte să ne mulţumim cu lămuriri ca «Basarabia», «Banat» etc., sau pentru tipărituri, cu prescurtări ca: «după Gh. Cucu», «după Anton Pann» etc. (...) Neştiinţifică este de asemenea şi terminologia autorului care ne vorbeşte de «colinde de Moş Crăciun» măcar că nicăieri nu s-a pomenit o sărbătoare numită Moş Crăciun sau colinde pentru acest Moş (...)"

Polemicile Breazul-Brăiloiu erau deseori, în campaniile monografice temperate de prof. Dimitrie Gusti, după cum mărturisea Henri H. Stahl în volumul "Amintiri şi gânduri".