Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mulţi studenţi intraseră în vacanţă, dar câţiva s-au prezentat la 2-3 iulie 1990 la Facultatea de Drept din Bucureşti. În aulă s-au desfăşurat lucrările Congresului Naţional Studenţesc. În absenţa lui Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, reţinut de autorităţi pentru implicarea sa în evenimentele din iunie 1990, vicepreşedintele Mihai Gheorghiu, student în anul III al Facultăţii de Filologie din Bucureşti, a condus conferinţa.
Cu câteva zile înainte de eveniment, vicele miza pe prezenţa reprezentanţilor studenţimii din marile centre universitare (Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Timişoara). Congresul se anunţa un "for de discuţii şi dezbateri asupra statutului studentului în societatea românească". De fapt, intervenţia autorităţilor asupra protestatarilor din Piaţa Universităţii, printre care s-au aflat mulţi tineri, şi arestarea lui Marian Munteanu urmau să fie subiectele tari pe ordinea de zi. Într-un interviu acordat ziarului România Liberă, la 3 iulie 1990, Mihai Gheorghiu a descris starea de spirit a studenţilor bucureşteni, încă marcaţi psihic şi fizic de mineriadă. "Ce s-a întâmplat cu mine s-a întâmplat şi cu alţi 21 de studenţi ai Universităţii în dimineaţa de 14 iunie la ora 5 (17:00, n.r.), când putem spune că am trecut la un pas de moarte, spunea Gheorghiu. (...) Studenţii sunt bulversaţi şi dezorientaţi." La marea lor întâlnire, tinerii sperau să "aibă o poziţie fermă în ceea ce priveşte tranziţia spre o societate civilă şi spre un stat de drept, în care legalitatea să domine orice chemări iresponsabile la conflicte între diferite categorii sociale". Alt obiectiv general al participanţilor viza autonomia universitară "reală".
La cât tam-tam s-a făcut în jurul congresului, te-ai fi aşteptat ca studenţii să se îmbulzească la manifestare. Au venit la fel de puţini ca la cursul de vineri după-amiază, în ajunul unei vacanţe de iarnă. Să fi fost de vină bătăile recent încasate în Piaţă, sesiunea abia încheiată, deliciile verii sau doar dezinteresul? Din toate, câte puţin. Cei mai "disciplinaţi" au fost, desigur, bucureştenii, de la Institutul Agronomic, Institutul de Arhitectură, ASE, Academia de Arte, Facultatea de Medicină, Academia Militară Tehnică. Participant simbolic a fost şi Mihai Eminescu, ale cărui portrete au ornat pereţii aulei.
Puţini-puţini, dar energici. Mai întâi, studenţii au ales prezidiul Congresului, care a adoptat ordinea de zi, pe trei secţiuni: relaţii interne (rolul civic al mişcării studenţeşti, inviolabilitatea spaţiului universitar, votarea unei moţiuni de solidaritate cu Marian Munteanu), învăţământ şi cultură (reorganizare, modele şi sugestii pentru autonomia universitară, libertatea presei, schimburi culturale, schimburi de studenţi, afilierea la organizaţiile internaţionale), activitate socială (situaţia căminelor studenţeşti şi a cantinelor).
La finele lucrărilor s-au adoptat mai multe "documente": o declaraţie de principiu, o moţiune de solidaritate cu Marian Munteanu, rezoluţii în privinţa mişcării studenţeşti în general şi o scrisoare deschisă către mineri. Cei mai importanţi reprezentanţi ai centrelor universitare s-au reunit într-o delegaţie permanentă a Congresului Naţional Studenţesc, liant între studenţi şi Ministerul Învăţământului.
Luaţi de val, studenţii au avansat şi alte soluţii, inspirate din experienţa Occidentului. Unii dintre ei au propus construirea de oraşe universitare. Alţii, mai realişti, s-au mulţumit să critice emisiunea Gaudeamus de la TVR, "prea redusă ca problematică şi nereprezentativă". Cam toţi au cerut asistenţă medicală, instalarea de telefoane în cămine, facilităţi la transport, amenajarea de terenuri sportive şi de cinematografe. După grelele "bătălii" duse în "Golania", cum fusese denumită zona din Piaţa Universităţii, împotriva autorităţilor, studenţii se lecuiseră, se pare, de politică. Au proclamat scopurile apolitice ale studenţimii, a cărei menire trebuia să fie "cultura materială şi spirituală".
În final, s-a acceptat, de principiu, şi invitaţia minerilor, adresată liderilor studenţi, de a vizita Valea Jiului. Un fel de schimb de experienţă. Să se fi vindecat rănile recente?
LIBERTATE PENTRU MARIAN MUNTEANU
În timp ce studenţii strângeau rândurile la Congres şi trimiteau moţiuni în favoarea liderului lor, intelectualii români şi francezi semnau de zor o listă-apel pentru eliberarea lui Marian Munteanu. Dintre zecile de semnatari menţionăm pe: Eugène Ionesco, Emil Cioran, André Glucksmann, Jean-FranÇois Revel, Georges Nivat, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Dumitru Ţepeneag, Dorin Tudoran, Mircea Iorgulescu, Sanda Stolojan, Paul Goma (din Franţa), Lucian Pintilie, Gabriel Liiceanu, Octavian Paler, Şerban Foarţă, Emil Brumaru, Teodor Baconsky, Corneliu Coposu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Andrei Pippidi (din România) şi mulţi, mulţi alţii. Apelul fusese lansat de "Comitetul Marian Munteanu", format din Florin Aftalion (preşedinte), Michel de Brancovan, Alexandre Herlea, Marie-France Ionesco, Dinu Zamfirescu.
