Constantin Bălăceanu Stolnici: Bucuria de a dărui lumină

Descendent al unei familii nobiliare române cu origini în secolul al XIII-lea, Constantin Bălăceanu Stolnici îşi aminteşte de Crăciunul copilăriei sale. O discuţie, într-o zi friguroasă de decembrie, fără zăpadă din nefericire, în casa sa ce seamănă cu un muzeu, cea mai bună invitaţie de a ne întoarce pentru scurtă vreme în timp.

"Sigur că la vârsta mea îmi amintesc de peste 80 de Crăciunuri. Lucrurile s-au petrecut practic în trei segmente ale vieţii mele. Prima parte a copilăriei mele am petrecut-o aici, chiar în casa aceasta. A doua parte a copilăriei şi adolescenţa, la Stolnici. După aceea, când a început viaţa universitară, din nou aici, la Bucureşti. Pentru un copil, pentru un adolescent este adevărat că cea mai importantă sărbătoare este Crăciunul. Spre deosebire de un adult, care a aprofundat mai mult aspectele fundamentale ale religiei, Paştele este cel mai important, dar pentru copii, în general, este Crăciunul. De altfel întreaga construcţie a Sărbătorii de Crăciun este una veselă, cu bucurie, cu cadouri multe, cu o întreagă recuzită care face din Sărbătoarea Crăciunului una a bucuriei. La care se mai adaugă şi faptul că peste câteva zile vine Anul Nou. Ceea ce prelungeşte foarte mult, după care peste o săptămână vine Boboteaza. Un întreg ciclu, o întreagă perioadă care festivitate după festivitate, unele cu caracter religios, altele cu caracter mai laic, dar toate unele peste altele fac o perioadă extrem de interesantă".

UN BRAD PÂNĂ LA TAVAN
"Când eram aici la Bucureşti, sigur că Sărbătoarea Crăciunului o făceam aici, în această casă, conform tradiţiei care exista atunci în casele din Bucureşti. Un brad foarte mare, până sus la tavan. Nu cumpăram eu bradul, la piaţă undeva cred că se găseau, nu era populaţia aşa de mare în Bucureşti, lucrurile se găseau mai uşor, marfa ţi-era adusă acasă, laptele, brânza, ouăle, zarzavaturile,  toate erau aduse de precupeţi acasă, atunci cred că şi cu brazii era la fel. Problemele nu erau complicate. Urma împodobirea pomului, era o întreagă ladă cu tot felul de baloane, figurine care se atârnau, beteală care se punea în brad. Mai am şi acum globuri de sticlă. Pe noi ne punea să facem lanţuri din hârtii colorate, un fel de inele care se lipeau la capete. Era o problemă întreagă pe care guvernantele noastre ne obligau să le facem, dar ne şi amuza. Apoi erau lumânările care se puneau în pom, apoi mai erau un fel de focuri de artificii, beţisoare care odată aprinse aruncau cu scântei de jur împrejur, acele artificii care împrăştiau o lumină cu stele care ţâşnea din ele. Sigur că cel mai important era că la baza pomului se puneau jucăriile. Nu le ştiam până în ziua Crăciunului. Asistam, ne bucuram, făceam pomul, apoi când noi adormeam, părinţii, bunicii, ne aduceau cadourile, le puneau jos ca să fie o surpriză pentru a doua zi de dimineaţă. Sigur că ne duceau şi la biserică să asistăm la slujbă, dar nu la toată, apoi ne întorceam acasă, ne dădeau o masă, apoi veneau copii. Pomul nu avea dată fixă de împodobire, că mergeam o zi la unul, apoi la altul... Erau vreo 5 sau 6 pomi de Crăciun la care luam parte planificat, organizat de părinţi", spune Constantin Bălăceanu Stolnici.

LA ŢARĂ ERA MAI COMPLICAT
"După Crăciun, sigur că lucrurile mergeau obişnuit până la Anul Nou, pe noi nu ne lăsa să facem Revelion, eram prea mici. Atunci noi ne bucuram de Anul Nou abia a doua zi de dimineaţă. La Bobotează ne intriga, ne duceam până la malul Dâmboviţei. Unde Patriarhul arunca crucea, alături era regele, curtea regală, demnitarii statului, se aruncau doi trei în Dâmboviţa, în nişte cămăşi lungi aşa, s-o aducă înapoi. Cel care o aducea primea un cadou. Asta cu noroc tot anul era partea de superstiţie, dar partea pragmatică era că primea un cadou. Dădea regele sau patriarhul un cadou. La ţară lucrurile erau mai complicate. Pentru că Sărbătoarea Crăciunului, tot intervalul dintre Crăciun şi Bobotează era plin de tot felul de ritualuri, era Steaua, care venea şi la Bucureşti, dar ştiţi cum vine Steaua la oraş... Acolo erau copiii care veneau cu Steaua, recitau colinde, mergeau din casă în casă, colindau în adevărata accepţiune a cuvântului. Pe urmă era Irod, un fel de microreprezentaţie teatrală în care se producea un episod din Noul Testament extrem de complicat, cu costumele respective, cu replicile respective, acestea erau tradiţiile respective. Apăreau şi elementele de ritualuri precreştine, cum era Capra de exemplu. Nu am mai văzut acum capra. De Anul Nou veneau căruţele cu boi, cu Pluguşorul, apoi Sorcova, care este iarăşi o tradiţie precreştină. Toate aceste lucruri făceau ca între 21-22 decembrie şi 7 ianuarie, când e Sfântul Ion, să fie tot timpul pe uliţele satului, pe şoseaua satului, să fie o mişcare în contextul căreia apăreau tot felul de tradiţii
populare".

RITUALURI
"Asta a fost până când am ajuns eu la facultate. După aceea nu m-am mai dus la ţară, dar până am terminat eu facultatea a venit sistemul comunist care a suprimat în special Sărbătorile de Crăciun. A făcut o prestidigitaţie verbală, a schimbat termenul de Pom de Crăciun cu Pom de iarnă, i-a dat o semnificaţie absolut necreştină şi unele ritualuri populare au fost eliminate, iar celelalte s-au transformat în spectacole de cămin cultural. Condus, dirijat, de secretarul de partid. Noi am sărbătorit Crăciunul în toată perioada comunistă. În casă, la prietenii noştri. Nu aveam bani, eram săraci, un pom se găsea, ornamentele rămăseseră, cadourile contau numai gestul prin el însăşi şi masa era masă, în perioada comunistă s-a mâncat, nu erau probleme. Invitai musafirul, iar el venea cu partea lui de mâncare. Era o formă de exprimare a rezistenţei faţă de regimul comunist. Acolo nu putea să te influenţeze. La masă te distrai, petreceai, beai, mâncai, aveai bucuria ta personală, parcă uitai de ceea ce se petrecea. Bucureştiul, trebuie să vă spun, era mult mai pitoresc pe vremea aceea. Întâi că nu erau ororile acestea moderne, care unora le plac, dar altora nu. În al doilea rând, nu se curăţa zăpada, se lăsa un strat. De ce? Pentru că circulau săniile. Până prin 1946, chiar 1948 în circulaţia Bucureştiului erau iarna săniile, iar în cursul celorlalte anotimpuri birjele cu cai. Care au dispărut acum. Ei, vă daţi seama cum arătau străzile Bucureştiului cu săniile acelea!? În sanie aveai paiele unde puneai picioarele, apoi pătura peste tine, caii erau îmbrăcaţi frumos, existau şi zurgălăi. Din casă auzeam săniile care treceau pe Calea Victoriei. Era foarte frumos. Plus că în afară de trăsuri, mai erau cupeurile închise. Erau mai luxoase. Pe străzi era o altfel de animaţie decât aceea a maşinilor acestora bară în bară pe Calea Victoriei. S-a pierdut din farmec într-un fel. Dar a rămas partea culinară, care este aceeaşi. Fripturi de porc, sarmale, cozonac. Prăjituri, tot ce vreţi.

Crăciunul este un fel de dezmăţ gastronomic. Toate Crăciunurile erau frumoase. Particularitatea era dată în mod special de cadouri. Nu se repetau. Ba era un tren electric, ba era o maşină nu ştiu cum. Sora mea primea o păpuşă sau o trăsurică cu o păpuşă. Tot felul de jocuri, şah, cărţi de joc. Dar şi aparate fotografice, o cutie simplă cu o gaură, o lentilă şi un obturator. Am avut şi un aparat de proiectat filme şi învârteai cu mâna. Se vindeau cu nişte filmuleţe. Chiar şi acum primesc cadouri. Am 85 de ani şi tot primesc. N-a fost limită. Am continuat tradiţia. Nu mai facem acum un brad mare. Există şi un fel de educaţie ecologică acum. Nu are rost să mai tai brazii aceştia mari. Acum unul mic e suficient sau ceva de plastic. Nu din zgârcenie, ci din respect faţă de pom. Am crescut acum într-o etică nouă, de respect faţă de pădure. în educaţia omului modern trebuie să existe respectul faţă de natură şi atunci pomul de Crăciun e un dezastru din punct de vedere ecologic. El reprezintă o tradiţie precreştină, nu are nici o legătură cu creştinismul. Druizii, un fel de preoţi ai celţilor, aveau cultul pomului. A fost făcut după aceea un paralelism cu pomul din Paradis, Pomul de Crăciun, dar sunt post-festum. Pomul face parte din culturile acestea vegetale cum le zice Mircea Eliade, dar pomul este şi un simbol special. El face legătura între lumea materială şi lumea spirituală. Cu rădăcinile bine înfipte în pământ, dar şi vârful, unde se pune o stea, un înger... De aceea este foarte des reprezentat în foarte multe imagini, chiar în heraldică are poziţia lui principală şi uneori este pus cu vârful în jos pentru că rădăcinile sunt sus la Dumnezeu. Deci pomul are o simbolică foarte veche, profundă. La noi a venit apoi cu o simbolică mult simplificată, varianta pomului de Crăciun, şi varianta pomului de la înmormântare", a încheiat Constantin Bălăceanu Stolnici.


"Toate Crăciunurile erau frumoase. Particularitatea era dată în mod special de cadouri. Nu se repetau. Ba era un tren electric, ba era o maşină nu ştiu cum. Sora mea primea o păpuşă sau o trăsurică cu o păpuşă. Tot felul de jocuri, şah, cărţi de joc"
Constantin Bălăceanu Stolnici