x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Nerespectarea Legii antiterorism aduce o amendă familiei Năsui

Nerespectarea Legii antiterorism aduce o amendă familiei Năsui

de Adrian Stoica    |    12 Oct 2023   •   07:00
Nerespectarea Legii antiterorism aduce o amendă familiei Năsui

Firma de brokeraj controlată de familia deputatului USR Claudiu Năsui, Societatea de Servicii și Investiții Financiare (SSIF) Muntenia Global Invest SA, a fost amendată de către Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF).

Conform deciziei ASF, au fost identificate patru contravenții, printre acestea numărându-se și cea referitoare la combaterea spălării banilor și finanțarea terorismului. Astfel, au fost situații în care identificarea clienților și a beneficiarilor reali nu s-a realizat de către firmă prin preluarea tuturor datelor  și informațiilor prevăzute în reglementările sectoriale impuse de Legea 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului. Concret, este vorba despre nepreluarea unor informații legate de calitatea de membri ai familiilor unor persoane expuse public ori de persoana cunoscută ca asociat apropiat al unei persoane expuse public. În urma controlului, firma familiei deputatului USR Claudiu Năsui s-a ales cu o amendă de 10.000 de lei. 

Conform deciziei ASF, fapta a fost săvârșită din culpă și în ultimii 3 ani societatea a mai fost sancționată cu avertisment prin Decizia  1434/07.12.2020, potrivit documentului aflat în posesia cotidianului Jurnalul. „- în cazul celor 10 clienți identificați nu au fost preluate informațiile prevăzute de articolele menționate în deficiență, astfel creând premisele ca, în cazul în care aceștia ar fi fost membrii unei persoane  expuse public ori persoane cunoscute ca asociat apropiat  al unei persoane  expuse public, să nu fie evaluată în mod corespunzător din punct de vedere al riscului de spălare a banilor/finanțării terorismului (SB/FT) și, implicit, la aplicare  necorespunzătoare a măsurilor de cunoaștere a clienților”, precizează decizia de sancționare a SSIF Muntenia Global Invest SA. Această decizie, care este executorie și este publicată în Buletinul ASF, va putea fi contestată la Curtea de Apel București.

Ce alte lucruri a mai constatat controlul

În urma controlului periodic realizat la SSIF Muntenia Global Invest SA s-au mai constatat o serie de contravenții la Legea privind piețele de instrumente financiare (Legea 126/2018). Conform deciziei ASF:

-societatea nu a stabilit în cadrul Procedurii privind evitarea riscului de decontare modalitatea de evaluare  a instrumentelor financiare aparținând clienților și aflate în custodia  SSIF, precum și a criteriilor de includere a instrumentelor financiare în categoria instrumentelor financiare lichide, contrar unor prevederi din Legea 126/2018;

-din analiza Contractului de intermediere servicii de investiții financiare  cadru, utilizat de societate în relația cu clienții săi la data controlului, a reieșit că acesta nu conține clauze cu privire la modalitatea de evaluare a instrumentelor financiare contrar prevederilor Regulamentului ASF nr. 5/2019;

-s-au verificat o serie de ordine transmise prin e-mail de către clienți și au fost identificate situații în care acestea nu au fost executate cu promptitudine;

95% din acțiuni, deținute de familie 

La data efectuării controlului ASF, în acționariatul firmei SSIF Muntenia Global Invest SA se regăseau mai mulți membri ai familiei Năsui care dețineau 68,2862% din acțiuni. Dintre acestea, deputatul USR Claudiu Năsui deține 9,2624% din acțiuni. De asemenea, în acționariat se mai regăsesc companiile Ageximco SRL (cu o deținere de 20,3653%) și Fintrusco SRL (7,2880%), în timp ce alți acționari dețin 4,06%. În ceea ce privește companiile Ageximco și Fintrusco, ele sunt controlate tot de familia deputatului USR, ceea ce face ca aceasta să dețină în proporție de 95% SSIF Muntenia Global Invest SA.

Și Claudiu Năsui a fost sancționat de ASF

În urmă cu mai mulți ani, și Claudiu Năsui a fost sancționat de ASF. Un document aflat în posesia cotidianului Jurnalul arată că acesta a fost amendat pentru practică frauduloasă deoarece în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern în cadrul SSIF Muntenia Global Invest SA nu a prevenit și anunțat ASF în legătură cu două cazuri în care s-au efectuat tranzacții în conturile unor clienți prin utilizarea fondurilor altor clienți, fără a exista acordul celor din urmă. Pe piața de capital această faptă este considerată doar contravenție în cazul în care se înapoiază banii utilizați fără acordul deținătorilor, în condițiile în care pe piața bancară această faptă este considerată infracțiune, respectiv furt sau delapidare, chiar dacă banii sunt returnați. Amenda dispusă de ASF nu a fost contestată și a fost achitată de societate. 

Potrivit datelor publicate de listafirme.ro, societatea SSIF Muntenia Global Invest SA a înregistrat anul trecut o pierdere de 389.040 de lei,  datorii de 4,99 milioane de lei și 7 angajați. 

Deputatul USR îl învinge pe președintele ASF în instanță

Curtea de Apel Bucureşti a obligat luna trecută ASF să-i transmită deputatului USR Claudiu Năsui, în virtutea dreptului la informații publice, salariile şi sporurile primite de conducerea instituției, precum şi banii daţi pe cazări, diurne şi transport. Deputatul s-a adresat instanței după ce președintele ASF, Nicu Marcu a refuzat constant să-i furnizeze aceste date. Hotărârea judecătorilor este definitivă și, în plus, Autoritatea de Reglementare a fost obligată și la plata a 3.000 de lei drept cheltuieli de judecată. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×