x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Cu Eminescu la urat

Cu Eminescu la urat

26 Dec 2004   •   00:00

PLUGUSOR ADAPTAT
Pana si Plugusorul era "adaptat idealurilor comuniste". Din aceasta cauza n-a mai fost transmis pe post la Revelionul din ’90.
CATALINA IANCU

Olga Delia Mateescu isi "negocia" cu Tudor Vornicu aparitiile tv
Pe una dintre casetele (care n-au fost difuzate) din arhiva Televiziunii Romane am gasit-o pe Olga Delia Mateescu. Actrita trebuia sa recite Plugusorul, alaturi de sotul sau, regretatul actor Eugen Ungureanu. Erau parteneri de scena, dar si de viata. Era o neconcordanta teribila intre rolurile de film si de teatru (el a interpretat magistral rolul lui Matei Corvin, iar ea a fost Domnisoara Nastasia) si postura de recitatori ai versurilor patriotice pe care, obligat-fortat, trebuiau sa le spuna. Interesant este ca, indiferent de rolul pe care l-au jucat la Revelionul din ’90, actorii erau trecuti pe desfasurator la categoria "Personalitati".

Pentru Plugusor era nevoie de cineva cu voce aparte, cu o tonalitate "grava". Dar, in acelasi timp, sa aiba o figura interesanta. Pur si simplu frumoasa, fara nici un fel de artificiu in ceea ce priveste machiajul, era Olga Delia Mateescu. Renumita actrita ne-a vorbit fara rezerve despre anul ’89 si despre filmarile pe care le-a realizat cu cateva saptamani inainte de evenimentele din decembrie. "Nu-mi place sa ascund, ca pisica", ne-a marturisit actrita Nationalului bucurestean.

SARCINI. "Am fost unul dintre actorii care au participat la mai toate emisiunile de acest gen. Am mers ani in sir pe stadioane, avand in spate oamenii "de la placute". Erau savanti si cercetatori romani scosi cu forta la spectacolele realizate dupa cunoscutul model chinezesc." Nu puteau scapa, era sarcina de serviciu. "Nu aveai cum sa te ascunzi, fiindca te gaseau oricum. In plus, filmarile se faceau cu multe luni inainte. Te insanatoseai intre timp, chiar daca aveai probleme de sanatate. Si, oricum, te duceau la doctor, sa verifice." Singura data cand a scapat a fost atunci cand a ramas insarcinata.

NEGOCIERI. Regretatul Tudor Vornicu imbina cerintele epocii cu emisiuni bune. "Ma chema sa recit versuri "patriotice", iar eu, in schimb, ii ceream un recital Bacovia sau unul Eminescu. Negociam. Mi-am platit foarte scump pretul "aparitiilor" care nu-mi faceau nici o placere. In legatura cu Revelionul din ’90 n-am refuzat sa ma duc, pentru ca de vreo doi ani eram "sub observatie". Am avut atentionari de la partid. Mi s-a spus ca am facut greseli si ca trebuie sa-mi bag mintile-n cap." Asculta, ca multi alti romani, Europa Libera si era la curent cu ce se intampla prin tara, mai ales la Timisoara. Incepuse inregistrarile pentru "Plugusor", avand un mare grup de uratori in spate, dar n-a fost de acord sa ridice osanale. "Am zis atunci ca nu spun nici o urare pentru "Tovarasul si Tovarasa". Spun "La multi ani!" pentru Anul Nou, pentru oamenii din tara, dar nu pentru conducatori. Mereu m-am gandit daca acela a fost sau nu un act de curaj. Dar cred c-a fost numai pe jumatate, fiindca n-am dus pana la capat refuzul. N-am fost cine stie ce eroina. Filmarile se faceau pe bucati. Am inregistrat poate cu doua saptamani inainte de 21 decembrie, poate cu o luna, nu mai stiu sigur. Dar tin minte ca m-am dus cu un volum de Eminescu in mana."

SI RAU, SI BINE. Pe 21 decembrie, la pranz, era acasa. A auzit un vecin in spatele blocului strigand "Jos Ceausescu!". "In clipa aceea mi-am dat seama ca incepe Revolutia." Seara a prins-o la teatru. "In zilele urmatoare m-am tarat printre gloante, le-am dus de mancare soldatilor. Am strigat: "Nu trageti!". Nu-mi pare rau de un lucru: am simtit cateva ore de libertate. Acele cateva ore de adevar au fost scurte si pline de necunoscute. Mult timp n-am vrut sa vorbesc despre anul ’89. Dar nu trec cu vederea nici ce am facut rau, nici ce am facut bine. Nu sunt omul care sa arunce nisip, asemenea pisicii, peste niste lucruri care nu trebuie uitate." Olga Delia Mateescu ne-a mai dezvaluit un adevar uitat. "Erau actori care cereau special sa faca parte din grup si spuneau versurile pentru conducator plangand de emotie. Plangeau de-adevaratelea! Multi nu vor sa-si mai aduca aminte de acele vremuri, fiindca li s-a negat insasi valoarea de artisti. Dar eu n-am uitat."

"Vornicu ma chema sa recit versuri "patriotice", iar eu, in schimb, ii ceream un recital Bacovia sau unul Eminescu. Negociam. Mi-am platit foarte scump pretul "aparitiilor" care nu-mi faceau nici o placere. Iar la filmarile pentru Revelionul ’90 m-am dus pentru ca eram "sub observatie"
Olga Delia Mateescu, actrita

×
Subiecte în articol: special