Cu Titanicul plutind spre comuna Teaca

In primavara anului 1970, oameni si utilaje au pornit spre judetul Bistrita Nasaud, pentru a da o sansa de rodire pamantului ce mustea de apa.

INSTRUIRE. Mai 1970, inainte de imbarcarea pentru Teaca (Liviu Popa, primul din dreapta)

Este in stare sa iti faca ore intregi teoria firului de iarba si sa iti spuna o intreaga poveste a porumbului. Incearca sa scape de molipsitorul praf al Bucurestiului prin grija pe care o poarta plantelor asezate cu grija pe balcon. Licaritul apei turnate florilor a prefatat discutia despre un licarit dezastruos. Cel din 1970.

"MAREA INUNDATIE". Liviu Popa are 63 de ani. Nu-si aduce aminte cu mare exactitate despre "Marea Inundatie", cum numeste el prapadul ce a lovit tara in primavara anului 1970. "Intamplarea face ca toata partea de vest a tarii sa fie lovita. Acum e nimic ce-a fost. Atunci a fost dezastru."

PREGATIRILE. Si povestea curge. Dar nu lin, pentru ca aici este vorba despre ape mari. "Aveam 28 de ani si eram inginer-sef mecanic la Intreprinderea Agricola de Stat Schela, judetul Teleorman. S-a pus problema, la nivel central, ajutorarii judetelor cu probleme, ajutor care prevedea o deplasare masiva de tractoare si utilaje agricole, cu tot cu mecanizatori, pentru finalizarea lucrarilor agricole. Judetele din zona de campie neafectate au primit ordin sa fie pregatite cu utilaje si oameni pentru zonele calamitate. S-au organizat, la nivel de judet, formatiuni de tractoare si masini agricole, care cuprindeau si personalul aferent. Fiecare formatiune avea ca destinatie un anumit judet calamitat. Astfel, a fost nominalizat si IAS Schela. Noi eram oricum pe "picior de razboi"."

IMBARCAREA. In jurul datei de 10 mai 1970, tanarul de 28 de ani a primit ordinul. "Am primit dispozitie "de sus" sa fiu pregatit pentru imbarcarea in vagoanele CFR a unei formatii de 80 de tractoare, carora li se alaturau masinile agricole aferente, cu destinatia judetul Bistrita Nasaud. Mi s-a indicat centrul operatiunii: IAS Teaca, comuna Teaca." Liviu Popa de acum, cel de 63 de ani, parca se transforma dintr-odata in tanarul de 28 de ani de atunci: "In 24 de ore au fost pe tren toate utilajele. Eram toti tineri. Lumea era saraca, modesta. Toti erau disciplinati. Fiecare persoana primise la plecare, de la IAS, un pachet cu branza, mezeluri, lactate si o anumita suma pentru deplasare. In 48 de ore de la semnal trebuia sa fim la Bistrita".

DE SUS. Cerul se razbuna pe oameni dandu-le atata ploaie cata nu pot duce. Asta spune Liviu Popa prin gestul sau

FRICA. Ochii ii sclipesc. Au o lumina stranie. Nu mai este pe balcon, udandu-si florile. Este in tren, in 1970, intr-o actiune de salvare a culturilor oamenilor din Teaca: "Eram salvatorii lor. Altfel, nu aveau ce manca. Au fost tare bucurosi cand am ajuns. Dar pana am ajuns, prin ce-am trecut!". Au mers spre Bistrita in vagoane de marfa. "Pana la Brasov a fost bine. Apoi s-a mers in regim de restrictie. Aveau acces numai garniturile de tren cu utilaje si ajutoare pentru sinistrati. Imi era frica. O parte din timp ne-am deplasat noaptea, pe calea ferata inundata. Ma gandeam: "Ce curaj pe mecanicii de locomotiva, schimbati in mateloti!"". In cele din urma au ajuns la Bistrita, apoi la Teaca.

COD-INUNDATII. "Erau probleme cu aprovizionarea, cu combustibilul. La 15 mai nu se putea trage o brazda: pamantul mustea. Ne spalam cu apa minerala, nu aveam voie sa folosim apa din put. Directorii erau tinuti in chingi de organele de partid. Aveam prioritate la posta, la telefon. Aveam asa-numitul "Cod-Inundatii". Spuneam la posta cine sunt si codul si vorbeam unde doream."

"Telefonista imi spunea: "Stati linistita, doamna, ca o duce foarte bine la noi!"", completeaza doamna Popa amintirile sotului. "Eu plangeam. Ma maritasem cu el in august 1969 si eram foarte stresata. La televizor aratau in fiecare seara zonele inundate. Ne aratau vizitele lui tovarasu’ in cizme de cauciuc prin zonele calamitate. Cand s-a intors, zambea. Ce inseamna tineretea! Pentru el totul fusese un fel de aventura." Oare? Ochii lui imi spun ca a fost altceva.

APA

"Eram ca o armata. Foarte bine organizati. Cum vezi in filmele de razboi ca se imbarca cu echipamente si tancuri, asa ne-am imbarcat si noi. Erau portiuni unde, la un moment dat, nu se mai vedea calea ferata: peste tot numai apa. Trenul se transformase intr-un fel de Titanic" Liviu Popa martor la evenimente

ORAS IN MAL Lucretia Popa, din Targu-Mures, isi aminteste ca la inundatiile din anii ’70 intregul oras Sighisoara a fost acoperit de mal, dand mari batai de cap autoritatilor vremii. "Atunci mai-marii vremii erau trasi la raspundere. Nu ca acum, cand nici macar nu sunt atinsi de supararile oamenilor. Ceausescu a dat bani pentru ridicarea unor diguri, dar conducerea judeteana de partid a crezut de cuviinta ca banii pot fi folositi pentru ridicarea unui Teatru National. Asa ca, in 1975, orasul a fost iar inundat. Ceausescu l-a luat personal la bani marunti pe prim-secretarul vremii, ca sa afle de ce nu au fost ridicate digurile comandate de el. A fost nevoie de multa munca si de multi bani pentru refacerea infrastructurii." (Loreta Popa) TG. MURES Cornel Mihulecea era in 1970 adjunct al ministrului Industriei Constructiilor de Masini. La Targu-Mures, apa a patruns in cladirile fabricii de conductori, cabluri si bunuri electrocasnice Electromures, cea mai importanta unitate de productie din localitate. "Am stat permanent in Targu-Mures. A fost inundata fabrica Electromures cu peste un metru de apa in halele de productie. Fiecare masina in parte a fost desfacuta si curatata. Nu se duceau demnitarii in vizita sa vorbeasca cu oamenii, se duceau sa munceasca cot la cot cu oamenii. In maximum 10 zile, fabrica a fost repusa in functiune", isi aminteste Mihulecea. (Catalin Pruteanu)