Drumul spre ruptura brutala cu Iugoslavia de la sfarsitul anilor â40 nu a fost neted, fiind marcat de momente de flux si de altele de reflux. Ca tara invinsa in al doilea razboi mondial, Romania era datoare sa-si poarte crucea si nu avea la indemana prea multe optiuni. Mofturile sovietice i-au impus initial o atitudine de expectativa in raporturile cu autoritatile de la Belgrad, insa, in cele din urma, Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a mai avut incotro si s-a conformat directivelor de la Moscova.
Ultima interventie masiva a partizanilor iugoslavi in treburile interne ale
romanilor s-a produs cu doar doua zile inainte de caderea guvernului prezidat de generalul Nicolae Radescu.
SARITURI PESTE CAL. La 26 februarie 1945, sub nr. 1441, Agentura Banat a Serviciului Special de Informatii a transmis la Bucuresti o nota revelatoare. "Cu ocazia manifestatiei din 24 si 25 februarie a.c. - consemna documentul - au fost vazute pe strazile orasului Timisoara numeroase grupuri de partizani sarbi, bine inarmati cu arme automate, care urmareau foarte atenti modul cum se desfasoara manifestatia. Numarul celor observati pe strazi era de aproximativ 300. Au fost adusi in camioane, de armata sovietica, lasati apoi sa circule nestingheriti prin oras, in grupuri de cate 6-7 partizani. Nimeni nu-i controleaza si nici nu-i supravegheaza, nici chiar la frontiera, atat la venire, cat si la inapoiere, si nici pe timpul cat se plimba liberi prin judetul Timis-Torontal. De observat ca zilnic se vad astfel de partizani sarbi inarmati pe strazile Timisoarei." Dupa debarcarea lui Nicolae Radescu si instalarea guvernului Petru Groza, situatia de la granita de
sud-vest se va stabiliza cat de cat. La 1 noiembrie 1947, intr-un raport referitor la emigrari si treceri frauduloase de frontiera se preciza: "Spre Iugoslavia semnalarile sunt reduse ca numar si, din totalul lor, cea mai mare parte sunt urmarea fireasca a legaturilor de rudenie ce obisnuit s-au format in cursul timpului intre cetatenii de o parte si alta a liniilor de hotar."
In haosul politic creat in tara de comunisti, nici partidele zise istorice nu se abtineau de la sarituri peste cal, liderii lor vorbind uneori fara a sti ce vorbesc. La 18 februarie 1945, in ziarul Romania democrata de la Arad, organ al Partidului National Taranesc, a aparut un articol cu un titlu extrem de ciudat: Muncitorii romani, victimele ultrasovinismului maghiar, dirijat de teroristul Nedici, in ipostaza de spectator. Ce legatura putea exista intre generalul Nedici, seful comisariatului infiintat de germani in Serbia, in anii razboiului, si sovinismul maghiar cred ca nu ne pot spune nici taranistii de astazi. Oricum, a fost suficient pentru ca filiala locala a Comisiei Aliate (sovietice) de Control sa suprime si ziarul si sa-i tina si pe taranisti sub observatia ei stricta. Pana la urma, s-a constatat ca redactorii ziarului erau fosti legionari, primiti de taranisti la sanul lor generos. Nici sarbii, probabil, nu puteau intelege nimic: ce fel de spectator mai putea fi Nedici, de vreme ce fusese executat la Belgrad?
 |
NOUL LIDER. Gheorghe Gheorghiu-Dej, aflat in vacanta la vanatoare |
APARENTE, NUMAI APARENTE. Totusi, in ciuda ambiguitatilor din presa romana, in ciuda incidentelor provocate de partizanii iugoslavi in Banat, relatiile bune dintre Belgrad si Bucuresti pareau sa se reconstituie. La 24 ianuarie 1945, la nivel de reprezentante, raporturile diplomatice dintre cele doua state au fost reluate. Trimisul lui Tito la Bucuresti, Nicola Krulovici, sosise aici cu o luna in urma, pentru a participa la infiintarea Asociatiei culturale a tineretului slav din Romania. Si tot atunci au inceput negocierile pentru incheierea unui tratat economic cu Iugoslavia. Acordul comercial si de plati dintre cele doua tari se va incheia abia la
15 decembrie, acelasi an. Iar la
1 martie 1946 reprezentantele diplomatice de la Belgrad si Bucuresti au fost ridicate la rang de ambasade. Iugoslavii erau insa din ce in ce mai prudenti in contactele cu sovieticii si satelitii acestora si prima lor grija a fost sa scoata unitatile militare rusesti din propria lor tara, unde se instalasera fara a fi invitate. Schisma dintre Belgrad si Moscova mocnea in nuce inca de la 13 aprilie 1945, cand Iosip Broz Tito si Milovan Djilas au fost tratati de Stalin cu o predica de neuitat: "Oricine ocupa un teritoriu impune acolo sistemul sau social. Toti impun sistemul lor, pana acolo unde armata lor poate sa inainteze. Nici aici nu va fi altfel". Unde anume? - se putea intreba un naiv. La Bucuresti sau la Belgrad? Nu
s-ar spune ca Iosip Broz Tito nu agrea comunismul. Nu agrea comunismul acaparator de tip sovietic.
La inceputul lui august 1945,
s-a convenit ca scolile romanesti din Iugoslavia sa functioneze in mod normal. La 26 iunie 1947, se va incheia o conventie culturala intre Romania si Iugoslavia. Iar la
22 octombrie 1947 a fost infiintata Asociatia romano-iugoslava, creatura propagandistica, practic lipsita de obiect de activitate. Insa mai exista si o suma de alte chestiuni a caror rezolvare nu putea surveni decat prin intelegeri la cel mai inalt nivel. Gheata a fost sparta de partea romana: intre 7 si 9 iunie 1947, o delegatie guvernamentala de la Bucuresti, in frunte cu Petru Groza, s-a intalnit la Belgrad cu Iosip Broz Tito si cu alti demnitari iugoslavi. Nici unii, nici altii, cum se va intampla mereu intre comunisti, nu s-au inghesuit sa discute lucruri concrete si s-au rezumat la promisiuni generale: "o colaborare mai stransa si mai adanca in toate domeniile de activitate". Iar in toastul tinut la banchetul final, Iosip Broz Tito a remarcat: "Nu au fost intre noi conflicte grave sau discordii, ceea ce justifica sa privim cu interes munca voastra de refacere". Ca si cum nu Iugoslavia ar fi fost facuta praf, dupa patru ani si ceva de razboi civil si de partizanat impotriva germanilor.
 |
PARTIZANI. Liderul incontestabil al Iugoslaviei, Iosip Broz Tito (dreapta), alaturi de seful statului sau major, Arsa Jovanovic (stanga) |
TITO, LA BUCURESTI.Din delegatia romana, cel mai nemultumit a fost ministrul Afacerilor Straine, Gheorghe Tatarescu, care nu era comunist. "In linii generale - preciza o nota a Sigurantei din 14 iunie 1947 - , se pare ca dl Gheorghe Tatarescu nu a fost deloc satisfacut de rezultatele obtinute la Belgrad si purtatorul de cuvant al d-sale, dl prof. (C.C.) Giurescu, a declarat intr-un cerc de intimi ca dl Gheorghe Tatarescu s-a simtit penibil jenat de faptul ca la Belgrad, pe primul plan, figurau dl Petru Groza si Emil Bodnaras, care au fost de fapt conducatorii reali ai discutiilor. Faptul ca ministrul roman al Afacerilor Straine a servit doar ca element decorativ, cu prilejul discutiilor de la Belgrad, este evident si a fost relevat de multe posturi de radio anglo-americane."
La 19 decembrie 1947, in semn de reciprocitate amabila, a intreprins si Iosip Broz Tito o vizita in Romania, unde a semnat un tratat de prietenie, colaborare si asistenta mutuala intre Belgrad si Bucuresti, valabil o perioada de 20 de ani. Era primul act international prin care se angaja Romania, dupa Tratatul de pace de la Paris, si va ramane in picioare doar cateva luni. Insa, intre timp, se mai intamplase ceva: in septembrie 1947, se intrunisera la Varsovia reprezentantii partidelor comuniste din Bulgaria, Franta, Italia, Iugoslavia, Polonia, Romania, Ungaria si URSS si s-a decis crearea unui Birou Informativ, insarcinat "cu organizarea schimbului de experienta si, in caz de nevoie, cu coordonarea activitatii partidelor comuniste pe baza de acord reciproc". Era primul pas spre crearea unui nou Komintern, mascat sub denumirea de Kominform, si, spre ironia istoriei, sediul faimosului Birou Informativ a fost stabilit... la Belgrad.
PE ARIPILE SCHISMEI. Ceea ce a urmat putea si poate sa para si astazi inexplicabil. In iunie 1948, la prima reuniune a amintitului Birou Informativ, intrunita la Bucuresti, comunistii iugoslavi au stralucit prin absenta si conducerea politica iugoslava a fost aspru blamata. Nu pentru lipsa din ring, ci pentru culpe desemnate ca atare de Moscova. Cel care a sustinut raportul acuzator, nu intamplator, vom vedea imediat, a fost insusi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Faimoasa rezolutie a Kominformului, care enumera "erorile" si "deviatiile" lui Tito de la ortodoxia comunista, nu a fost facuta publica nici de postul de radio Moscova, nici de postul de radio Bucuresti, ci de postul de radio Praga, la 27 iunie 1948. Si asta chiar in timp ce ministrul roman de Externe, Ana Pauker, se intalnea la Varsovia cu omologii ei din Iugoslavia si din alte tari socialiste, pentru a preciza o pozitie comuna fata de Germania si problema germana. Apoi, intre 30 iulie si 18 august 1948, un alt diplomat roman, specializat in dreptul naval, va fi impasibil prezent la Belgrad, la conferinta internationala destinata sa stabileasca noul regim al navigatiei pe Dunare, de la Ulm pana la Marea Neagra, prin Bratul Sulina. In sfarsit, destul de tarziu, abia la 1 octombrie 1949, ceea ce spunea multe, guvernul roman a binevoit sa denunte tratatul de prietenie, colaborare si asistenta mutuala cu Iugoslavia.
Faptul ca ceva nu era in regula in relatiile cu Iugoslavia s-a simtit inca din luna noiembrie a anului 1947. Si tot la frontiera survenisera motivele de frictiune. In data de 4 a lunii in speta, serviciilor secrete din Romania li s-a cerut intocmirea "unei lucrari privitoare la trecerile clandestine de frontiera, la situatia cetatenilor iugoslavi de nationalitate romana, refugiati din Iugoslavia pe teritoriul tarii noastre si stabiliti in Banat, precum si la activitatea sovina a unor locuitori din comunele sarbesti din Banat, a unor agenti iugoslavi de pe teritoriul roman", care agitau spiritele. Cu alte cuvinte, aceste anomalii ale comportamentului iugoslav survenisera cu mult inainte de schisma politica generala dintre tarile socialiste si conducerea politica de la Belgrad. Si, existand interese ale statului roman valabile sub orice regim, s-a procedat ca atare. Lucrarea solicitata a fost predata guvernului de la Bucuresti la 27 decembrie 1947, a treia zi de Craciun. Principalul ei autor era Inspectoratul General de Siguranta de la Timisoara.
CONCLUZII ALARMANTE. Iata ce rezultase din recapitularea faptelor din anii 1945-1947: multi cetateni iugoslavi de origine romana veneau peste granita in primul rand din cauza politicii discriminatorii a statului iugoslav in relatiile cu minoritatea lor. Ceea ce li se reprosa, cu prioritate, era ca nu luasera parte la razboiul de partizani. Adica fugeau de rau, nu de bine. Inca de la 26 martie 1946, Siguranta din Timisoara raportase ca, in urma unor dispozitii de ultima ora ale autoritatilor iugoslave, "toti cei surprinsi in zonele de frontiera sunt impuscati pe loc, dupa ce, in prealabil, au fost dusi inapoi cu 50 metri". De asemenea, "intre granicerii romani si partizanii sarbi exista o puternica tensiune, care se soldeaza cu incidente ce merg pana la schimburi de focuri de arma trase din pozitii camuflate". Incidentele fiind provocate totdeauna de sarbi, care nu puteau intelege ca razboiul se incheiase si lupta de partizani nu mai putea avea decat un rost criminal. Pe de alta parte, "cu ocazia trecerilor clandestine de frontiera, s-au putut strecura in Romania si diferite elemente iredentiste iugoslave, care au luat contact cu populatia sarba de pe teritoriul roman". Si acesti cetateni romani de origine slava, atat de cuminti in timpul razboiului, devenisera peste noapte mai agitati ca oricand. La indemnul elementelor in discutie, un grup de sarbi din comuna de frontiera Socol ceruse, pur si simplu, ca localitatea lor sa fie anexata Iugoslaviei. Nefiind vorba despre un fapt singular. Si asta se intampla in vreme ce Petru Groza si Iosip Broz Tito isi zambeau cu gura plina de miere, cand la Belgrad, cand la Bucuresti.
Daca judecam intamplarile numai din punct de vedere politic, amestecand in ghiveciul de argumente si o lopata sau doua de anticomunism primitiv, nu vom intelege prea multe. Indeobste, s-a spus ca Gheorghe Gheorghiu-Dej s-ar fi angajat sa sustina raportul acuzator la adresa lui Iosip Broz Tito exclusiv ca urmare a unei comenzi de la Moscova. In parte, este adevarat, insa, in alta parte, avea si motive strict autohtone sa actioneze asa cum a actionat. Nu doar din cauze numite atunci "internationaliste". Din nefericire, intr-un viitor apropiat, aceste motive vizand interese pur romanesti s-au estompat de la an la an, intreaga afacere intrand pe mana Securitatii, care nu dispunea si de alte metode si tehnici decat cele utilizate de partizanii retardati si intarziati in rele de dincolo de hotar.
Pana atunci, la frontiera din sud-vestul tarii a mai pleznit un eveniment: "Pe ziua de 26 iulie 1948, in raza comunei Cenadul Mare, judetul Timis-Torontal - informa o nota a Sigurantei - , a fost prins supusul iugoslav Panta Babici, care avea asupra sa un pachet continand brosuri in limba romana si sarba, cu titlul Declaratia Comitetului Central al P. C. iugoslav in legatura cu rezolutia Biroului Informativ al partidelor comuniste asupra situatiei din P. C. al Iugoslaviei. Din declaratiile sus-numitului, rezulta ca brosurile de mai sus au fost primite de la locotenentul Pera Nadalcici din serviciul Oznei (Siguranta iugoslava), al carei informator este. Ofiterul iugoslav i-a dat misiunea de a trece frontiera romano-iugoslava, cu acel material de propaganda, si de a-l raspandi in randurile populatiei romane si sarbe din Banat. Cu aceeasi ocazie, a primit misiunea de a culege informatiuni de pe teritoriul RPR si de a procura ziare romane scrise in limba sarba. Panta Babici este supus iugoslav, domiciliat in comuna Bancico Arandielavatz. In Cenad a fost prins la numitul Jiva Jivanov, o ruda
de-a sa. Panta Babici se afla in prezent retinut la Inspectoratul Regional de Siguranta Timisoara". Curand, Siguranta a sucombat si pe ruinele ei a fost infiintata Securitatea. De la aceasta data, din punctul romanesc de vedere, conflictul ideologic cu Iugoslavia nu a fost un conflict intre doua natiuni. A fost un razboi intre Securitatea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care si el a uitat de unde plecase, si UDBA lui Iosip Broz Tito.
La 12 septembrie 1948, la numai doua saptamani dupa ce Securitatea intrase in paine, in padurea comunelor Varadia si Mraconia
si-a facut aparitia o banda intitulata Partizanii lui Tito. Apoi, intrucat persoane necunoscute, izolate sau organizate in grupuri, lichidasera cativa reprezentanti ai autoritatilor comuniste din judetele Caras si Severin, Securitatea si-a pus intrebarea daca atentatele respective erau comise de razvratiti de cetatenie si nationalitate romana sau de indivizi strecurati clandestin peste frontiera in Romania. In ciuda tuturor zvonurilor si a speculatiilor, precum si a cercetarilor menite sa le verifice, nu s-a putut constata vreo relatie intre nucleele de rezistenta anticomunsta din Romania si eventuali intrusi iugoslavi de peste hotar. Cu toate acestea, depopularea satelor romanesti de pe frontiera, prin cunoscutele deportari din epoca, a continuat.
DUPA BANAT SI TRIEST, CARINTHIA. Ca Iugoslavia lui Iosip Broz Tito nu era angajata in conflicte de frontiera numai in Banat si in zona Triest s-a vadit in ultima zi a lui august 1949, cand ziarul Scanteia a facut publica Nota guvernului sovietic adresata guvernului iugoslav. Era vorba despre "atitudinea Uniunii Sovietice in ceea ce priveste pretentiile iugoslave fata de Austria, in legatura cu discutarea proiectului de tratat cu Austria", mai limpede spus despre pretentiile Iugoslaviei asupra Carinthiei. De ce intervenisera Moscova si Stalin personal in aceasta afacere? Pentru ca, "pe de o parte, in unele cercuri britanice se urzea planul de a uni Austria, Ungaria si o parte din Germania de Sud intr-o monarhie dunareana. Guvernul sovietic s-a pronuntat hotarat impotriva acestui plan, declarand ca aceasta ameninta Austria cu pierderea independentei sale de stat... Pe de alta parte, in unele cercuri nationaliste din statele slave, inclusiv in Iugoslavia, se propunea un plan de impartire a Austriei intre statele vecine" si Uniunea Sovietica declara, de asemenea hotarata, ca "Austria trebuie sa-si pastreze intregimea ca stat". Desigur, toate acestea puteau fi o aparenta, rusii avand socotelile lor in ceea ce privea Europa Centrala.
In final, vrem sa spunem ca documentele Securitatii, nu numai in privinta relatiilor romano-iugoslave, ci si in toate cele referitoare la alte domenii, nu pot fi judecate in afara oricarui context istoric. Securitatea avea capul prea mic spre a incape si contextul international al epocii, ceea ce nu ne scuza daca, la randul nostru, il ignoram.
PRIGOANA
"Din informatiuni, rezulta ca in Iugoslavia s-ar fi luat unele masuri de nedreptatire a elementului romanesc, fapt care ii determina pe cei mai multi sa-si paraseasca averile imobile si sa treaca in Romania
cu familiile lor. Parte din ei vin cu carute, animale si inventar agricol. Trecerea frontierei fiind apreciata ca obligata, autoritatile judecatoresti absolva de orice sanctiune
pe cei in cauza, fixandu-le domiciliul in raza judetului Timis, de preferinta acolo unde au rude sau cunoscuti. Situatia refugiatilor,
fiind de notorietate publica, este comentata de intreaga populatie a judetului in
termeni cu totul nefavorabili" -
Raport SSI, 27 decembrie 1947
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
