Deniile, între rânduieli bisericeşti şi superstiţie

În această săptămână, cunoscută sub denumirea de Săptămâna Patimilor, în Biserica Ortodoxă au loc slujbe şi rânduieli speciale, credincioşii şi slujitorii sfintelor altare încercând să retrăiască sufleteşte suferinţele Mântuitorului Iisus Hristos, care a îndurat pentru întreaga omenire: trădare, bătăi, insulte, răstignire pe Cruce.

Fiecare zi din această săptămână specială este explicată de preotul Bogdan Aurel Teleanu, de la Biserica Sfântul Pantelimon din Bucureşti.    

"Primele trei zile din Săptămâna Patimilor constituie un prolog al Sfintelor Patimi ale lui Hristos. În zilele de luni şi marţi atenţia creştinilor este concentrată asupra ultimelor învăţături ale Domnului, în timp ce în ziua de miercuri Biserica a rânduit ca fiecare credincios să ia aminte la două exemple concrete: primul, cel al păcătoasei desfrânate, care aduce în această zi, cu mare căinţă şi lacrimi, mir de mult preţ şi ungându-L pe Hristos, devenind mironosiţă; cel de-al doilea exemplu, al lui Iuda, ucenicul care, deşi apropiat de Domnul, L-a vândut pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor care voiau să-L ucidă. Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri, ziua în care Iisus a fost răstignit, una din cele două zile ale săptămânii în care trebuie să postească creştinii de-a lungul anului."

SUFERINŢA DE PE GOLGOTA
Joia şi Vinerea din Săptămâna Patimilor sunt zile de adâncă durere, care trezesc în orice creş­tin un sentiment de smerenie faţă de Dumne­zeu, dar şi de slăvire a îndelungii răbdări a Fiului lui Dumnezeu pe care a avut-o pentru mântuirea noastră.

Părintele Bogdan Teleanu: "În Joia Mare, sunt prăznuite patru lucruri: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtaşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prin­derea Domnului de către cei ce voiau să-L ucidă. «Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape». Aceste cutremu­rătoare cuvinte sunt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos. În această zi, se săvârşeşte slujba deniilor, care evidenţiază momentele dramatice legate de Pati­mile şi Jertfa lui Hristos. Denia din Joia Pati­milor, cunoscută şi sub numele de Denia celor 12 Evanghelii, recapitulează şi actuali­zează în conştiinţa credincioşilor istoria mântuirii, începând cu Cina cea de Taină şi continuând cu prinderea Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, aducerea Lui la arhiereii Ana şi Caiafa, condamnarea de către Sinedriu, judecarea de către Pilat, batjocorirea, răstignirea, moartea şi punerea Sa în mormânt.

Vinerea Mare este ultima vineri dinaintea Sărbătorii de Paşti şi se mai numeşte şi Vinerea Patimilor, răstignirii lui Iisus, sau Vinerea Seacă - pentru că pentru cei mai mulţi creştini este zi de post negru, adică nu se mănâncă şi nu se bea nimic toată ziua.

După o noapte de stat în închisoare, îndu­rând umilinţa şi biciuirile nemiloase, în ziua de vineri, Mântuitorul Iisus Hristos este dus înăuntrul curţii şi îmbrăcat într-o mantie roşie. Pilat îl arată poporului zicând: «Iată Omul!» Mulţimea agitată de farisei şi cărturari a în­ceput să strige ca ieşită din minţi: «Răstig­neşte-L, răstigneşte-L! Ia-L, ia-L şi-L răstig­neşte!». Os­taşii îl scot afară legat de mâini pe Iisus. Apostolii, ucenicii, toţi aceştia L-au lăsat şi au fugit. Nu mai are pe nimeni lângă El. Era lovit peste mâini, peste spate. Pe cap i s-a pus o coroană de spini, o trestie în mână şi, îngenunchind, îi strigau: «Bucură-Te, împăratul iudeilor!». Tras de funii printre loviri, cu Crucea-n spate, se în­dreaptă spre Golgota. La o răspântie, i se în­fă­ţişează Veronica, o fecioară care-I şterge cu o maramă sudorile amestecate cu sânge de pe faţa Sa, imprimându-i-se faţa Domnului Iisus Hristos pe acea mahramă. Crucea fiind foarte grea, a căzut sub greutatea ei. Atunci ostaşii au silit pe un om, Simion Cirineanul, să-I ducă Cru­cea până în vârful Golgotei. Piroanele reci, groase şi ruginite I-au străpuns mâinile şi pi­cioarele. La ridicarea Crucii, trupul se lasă greu, iar rănile de la mâini şi picioare se lărgesc."

ZI ALITURGICĂ
"În Vinerea Mare nu se mai slujeşte Sfânta Liturghie, pentru că Însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, dar se ţine post negru. Aceleaşi lucruri sunt valabile şi pentru Sâmbăta Mare. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tânguirii Mântuitorului Iisus Hristos, Care se află acum în mormânt. La sfârşitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toţi credincioşii. Numit şi Epitaf, Sfântul Aer este o pânză de in, de catifea sau de mătase pe care se află imprimată, brodată ori zugrăvită icoana înmormântării Domnului. Epitaful simbolizează trupul mort al lui Hristos.

În ziua de sâmbătă, se pomeneşte moartea, înmormântarea şi petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Iosif din Arimateea, ucenic al lui Iisus Hristos, s-a dus la Pilat şi l-a rugat să-i dea trupul Lui Iisus Hristos pentru a-l îngropa în mormântul său. Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a trăit printre oameni doar 33 de ani. Moartea Sa a fost extrem de violentă. A fost torturat şi crucificat, dar a treia zi a Înviat. Moartea lui semni­fică o jertfă pe care El a adus-o pentru mântuirea oamenilor. Astfel, misiunea lui Iisus Hristos în lume nu se încheie cu moartea Sa, ci cu Învierea. Existenţa lui Iisus printre oameni, moartea Sa şi mai ales Învierea Sa au o semnificaţie învăluită în Taină. Un lucru însă este clar: Mântuitorul Iisus Hristos ne-a promis o Viaţă veşnică, iar Învierea Sa este chezăşia vorbelor Sale. Învierea a deschis vieţii omeneşti o privire spre zarea veşniciei, a luat morţii rolul şi caracterul de sfârşit tragic şi dureros."

RÂNDUIELI ŞI TIPIC BISERICESC
În Sfânta şi Marea Joi, la sfârşitul Sfintei Liturghii există rânduiala spălării picioarelor, în amintirea gestului făcut de Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Cina cea de Taină, când a spălat picioarele celor 12 apostoli. Această rânduială se săvârşeşte în unele mănăstiri din Patriarhia Română şi este oficiată de stareţul mănăstirii, care spală picioarele a 12 dintre vieţuitorii acelei obşti. În Vinerea Mare, în Biserica Ortodoxă se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti, în cadrul cărora se citesc textele evanghelice legate de patimile Dom­nului nostru Iisus Hristos. Aceste ceasuri se numesc împărăteşti, deoarece în Bizanţ participa şi împăratul la ele.

Noduri la batiste, trecutul pe sub masă, "luatul de lumină"
Exsită mai multe superstiţii legate de zilele Săptămânii Patimilor. Se spune că în Joia Mare morţii vin pe la vechile lor locuinţe, unde stau până la Moşi sau Sărbătoarea Moşilor, când se fac împărţeli de plecarea sufletelor, crezându-se că morţii pleacă cu colacul şi cu oala pe care le-au căpătat.

În acest răstimp morţii se aşază pe streaşina casei, unde stau până la întoarcere. Se spune că ouăle înroşite sau încondeiate în ziua de Joi Mare nu se strică tot anul. Unii oameni le păstrează şi cred că dacă acestea se strică se vor îmbolnăvi, iar dacă "seacă" voi fi sănătoşi tot anul. Se crede în popor că nu e bine ca Joi, în Săptămâna Patimilor, să se spele rufe, iar Vineri să nu se coasă şi să nu se mănânce urzici şi oţet. În unele zone superstiţia intră şi în biserică, adică sunt oameni care în timpul citirii celor 12 Evanghelii înnoadă un colţ de batistă, spunând că aşa e bine, deşi probabil vor doar să ştie câte evanghelii mai sunt de citit. Sunt oameni care, deşi nu merg la Denii, ţin neapărat să meargă la biserică doar pentru a trece de trei ori pe sub masa pe care se află Sfântul Epitaf, consi­derând că astfel se vor însănătoşi dacă sunt bolnavi sau pentru că "aşa se face". Nu mai vorbim de obiceiul de a merge în noaptea Învierii doar la momentul "luării luminii" şi a păştii, iar apoi fiecare se întoarce la casa sa, cu gândul că şi-a făcut datoria. Important este ca Învierea să fie trăită o dată cu toţi ceilalţi credincioşi la Sfânta Liturghie care urmează după chemarea "Veniţi să luaţi lumină!" şi după canonul Învierii.