DIN ALTE VREMURI/Iubire cu năbădăi pe acorduri vechi

Mai e puţin şi sărbătorim Dragobetele - 24 februarie, ziua iubirii pe plaiurile noastre. Motiv să vă adresăm întrebarea: Câţi dintre dumneavoastră mai primiţi azi scrisori de dragoste? Aşa cum era pe vremuri? Pe atunci aspiranţii la inima junelor cochete îşi declarau iubirea mai ales în răvaşe pe spatele fotografiilor. Vă invităm la o incursiune în interesanta şi, de ce nu, amuzanta lume a epistolelor drăgăstoase de altădată.

Scriau ca să-şi frângă timiditatea, ca să fie în pas cu moda, sau cine mai ştie de ce. Ieşeau epistole bine ticluite, sau doar un catren pe-un spate de fotografie. Ce mai importă, vorba volant, scripta manent!

Draga mea, cum eşti slobodă la gură, te-ai găsit să mă-ntrebi mai deunăzi, februarie a.c., pe când Dragobetele autohton se zburlea a răzbel la cosmopolitul Sfânt Valentin, dacă oamenii... or mai iubi ca altă dată! Pe mine, vai! de ce ţi-oi fi ieşit în cale...? Iubirea. Ce va să zică, deci, iubirea? "Ca altă dată." Păi, cum era... altă dată, adică... atunci, demult, în secolul trecut? De când ai aruncat graţioasa întrebare, mă tot chinui şi mă tot gândesc ce să-ţi răspund. S-o luăm, deci, metodic.

Vorbim, deci, despre dragoste. Află dară - în caz că ştiai, mă ierţi de repetiţie -, că dragostea se studiază la psihologie, în capitolul "relaţii şi procese interpersonale". Că, în urma unor cercetări, fireşte, laborioase, efectuate pe cupluri de îndrăgostiţi, ştiinţa a identificat trei componente ale trăirii şi manifestării dragostei: cognitiv-atitudinală, comportamentală şi emoţională (o să revin cu detalii ceva mai jos). Tot oamenii de ştiinţă spun că există dragoste pasională şi dragoste companională. Cică astea două - pasionala şi companionala -, ar avea cea mai mare... "pregnanţă epistemologică". Daaaar nu te-ngrijora din cauza limitării, cercetările au relefat şi alte stiluri de iubire, după cum urmează: dragostea posesivă, dragostea pragmatică, dragostea altruistă şi jocul de-a dragostea. Deci, ne-am lămurit, ne-am liniştit, problema e-n lucru, care va să zică se studiază.

Să ne-ntoarcem acum la partea cu "altă dată". Ei, cum se descurcau îndrăgostiţii cu dimensiunea cognitiv-atitudinală - cu alte cuvinte, ce credeau despre partenerul lor trecut, prezent sau viitor -, fii bună şi iartă-mă, asta numai ei trebuie c-or fi ştiut. Mai ghicim una-alta despre componenta comportamentală, adică "dezvăluirea sentimentelor, gândurilor şi disponibilităţilor de acţiune ale iubiţilor unul faţă de celălalt".

Pe-atunci, al'dat', la cumpăna veacurilor al XIX-lea cu al XX-lea, ştiutorii de carte - mai puţini decât cei de azi, incomparabil mai mulţi decât cu un secol în urmă - se manifestau în scris. A fost epoca de glorie a genului epistolar. Scrisori de toate felurile: sobre, oficiale, către prieteni, rude, iubiţi şi iubite. "O scrisoricăăă, o scrisoricăă de amoooor", nu-i aşa, e şi pretextul folosit de Caragiale, într-una din piesele de teatru devenită între timp clasică.

Să ştii că presa vremii sesizase "trand-ul" şi învăţa cititorii regulile de bune maniere în scris. Deşi-s convinsă că mă crezi pe cuvânt, ţin să-ţi dau şi câteva exemple, sper să-ţi placă. Un săptămânal de la 1899 găsea utile pentru cititori sfaturile amiralului Collingwood către fiica sa: "Când scrii o scrisoare, fii cu mare grijă ca să fie în toate amănuntele ei cât de desăvărşit eşti în stare să o scrii. Mergi drept la ţintă şi caută a arăta prin cuvintele cel mai uşor de înţeles şi mai alese. În scrisorile familiale îţi e îngăduit să fii veselă şi să glumeşti, dar nu atinge pe nimeni. Înainte de a aşterne o cugetare pe hârtie, cerceteaz-o. Cântăreşte chiar cuvintele pentru ca limbajul să-ţi fie totdeauna elegant. Adu-ţi aminte, scumpa mea, că scrisoarea ta e icoana sufletului tău. Cei care au în cap numai nebunii şi obrăznicii fac foarte rău de şi le arată, ca să-i dispreţuiască lumea şi să-şi râză prietenii de ei. Când scrii o scrisoare fără îngrijire, fără să pui punctuaţie, strâmb, cu pete pe ea, dovedeşti că nu ştii ce e cuviinţa şi că dispreţuieşti persoana căreia îi scrii. Şi nu-ţi îndrepţi greşeala dacă ceri iertare, ori spui că peniţa nu era bună, ori că n-ai avut vreme, căci n-aveai decât să schimbi peniţa, cât despre vreme nu ai afacere mai însemnată la care să-şi întrebuinţezi mai bine timpul."

Chestiunea politeţii în scris îl preocupa, bag de seamă, şi pe un colaborator autohton al amintitului săptămânal, rămas anonim, prin voia lui sau, poate, a redacţiei: "Un nepot de-al meu, băiat tânăr, uneori nu ştia ce să scrie înainte de a-şi iscăli scrisorile. El se gândi atunci să consulte o culegere de scrisori celebre şi copie formulele cele mai bune: «Primiţi încredinţarea respectuoasei mele consideraţiuni», «Primiţi, vă rog, asigurarea sincerei mele consideraţiuni», «Credeţi, vă rog, în prietenia mea», «Rămâi sănătos, mii de sărutări», «Te sărut din fundul inimii», «Primeşte, te rog, încredinţarea sentimentelor mele de respectuoasă iubire», «Rămân al dumneavoastră devotat», «Primiţi încredinţarea consideraţiei mele», «Primiţi expresiunea tuturor sentimentelor mele de înaltă consideraţie şi stimă». După ce nepotul meu mai strânse câteva duzini de acest fel de fraze, văzu cam târziu că fiecare trebuie să găsească singur, şi fără să o caute, fraza finală a scrisorii, după felul legăturilor cu persoana căreia îi scrie."

Deşi astăzi nu mai scriem decât e-mailuri şi, desigur, zeci de sms-uri, ghidurile care ne învaţă manierele elegante mai păstrează capitole dedicate corespondenţei "clasice", pe hârtie. Cu ce să scrii (nu cu pixul, denotă lipsă de respect), cum să îndoi hârtia, cum să numerotezi paginile, cum să introduci foile în plic...  Hai, nu vreau să te-ntristez, dar să ştii că există reguli şi pentru redactat... scrisori de despărţire: "Este bine să începeţi prin a-i explica persoanei respective foarte clar motivul. Cereţi-vă scuze şi oferiţi-i o explicaţie din care să nu reiasă că este vina lui sau a ei, ci - dacă este posibil - că este vorba despre o situaţie care scapă controlului amândurora. Dacă este totuşi vinovat/vinovată cineva de aceasă situaţie, luaţi vina asupra dumneavoastră. Nu minţiţi. Fiţi categoric, astfel încât partenerul sau partenera dumneavoastră să ştie că nu mai există nici o şansă de împăcare."

Ca să vezi că n-am făcut doar să conspectez "bibliografie", strecor în plic şi câteva fotografii, drept exemplu al unui gen epistolar mai aparte. Te rog, ştiu că ţi-e greu, dar încearcă să nu te laşi vrăjită de toaletele doamnelor ori de prestanţa a la Clark Gable a domnilor ce le-au ţinut companie în faţa aparatului de fotografiat. Sau lasă-te, dar încearcă să citeşti şi ce scrie pe verso.

În mai toate cazurile, micul text de pe spatele fotografiei e de-a dreptul delicios. Ca să-şi arate "interesul" faţă de, bunăoară, domnişoarele din fotografiile alăturate, diverşi juni trimiteau un... autoportret fotografic. Ca să nu rămâie anonimi, şi domnişoara să ştie de unde să-i ia în caz că imaginea din fotografie promitea, catindatul la inima domniţei scria lucruri de genul: "Domnişoarei Ecaterina C. Ofer al meu portret spre amintirea mea. Costică Jipa, Brăila, 1938". Sau, unul mai cu rimă: "Domnişoarei Ecaterina C. În amintirea anilor ce trec, vă ofer al meu portret, spre eternă amintire. Mitică Stroescu, Însurăţei, 19 ianuarie 1941." Alta: "Domnişoarei Caterina C. Amintire din Ismail, pe ziua de 10 iunie, când am fost în oraş. Soldat Vlăsceanu I. Paraschiv." Cine ştie la ce se gândea domnişoara Ecaterina C., pe când stătea ea cu privirea pierdută în zare (te uiţi acum la imaginea cu "ea" aşezată "comme il faut" pe ultima dintre cele trei trepte ducând spre uşa cu "design" complicat)... Ce pot să-ţi spun eu sigur e că pe domnişoara în chestiune n-au impresionat-o nici Costică, nici Mitică. Deşi cam pretenţioasă, n-a rămas fată bătrână. Uite, dacă stau să mă gândesc acum, tocmai "autoportretul" alesului nu l-am găsit. Om hotărât, pesemne, nu s-o mai fi încurcat cu fotografii şi alte dulcegării romantice, găsind o cale mai de-a dreptul, prin viu grai, spre inima domnişoarei C.! Hai, mai departe te las pe tine să desluşeşti. Remarcă, totuşi, pe doamna înveşmântată într-un somptuos costum turcesc. "Suvenir din timpuri grele, petrecute la Istanbul. 14 octombrie 1934", a notat dumneaei pe verso. Halal grele!

Sper că ţi-am răspuns, fie şi parţial. În completare, gândeşte-te singură: dintre cunoscuţii tăi, câţi mai primesc azi scrisori de dragoste? Când ţi s-a deschis ultima oară portiera, să cobori din autoturism ca o zână ce te afli? Măcar uşa încăperii, să intri prima, ţi s-a ţinut deschisă în ultimele zile?

Mai întârzii puţin, am luat de bune sfaturile amiralului Collingwood, care-i spunea fiicei dumisale că o scrisoare neîngrijită în formă denotă lipsa de respect faţă de adrisant. Mai ezit puţin şi cu formula de încheiere. "Primeşte, te rog, asigurarea înaltei mele consideraţiuni"? Sau poate... "Primeşte expresiunea tuturor sentimentelor mele de înaltă consideraţie şi stimă?" Mai bine alege tu din lista de mai sus. Şi până te decizi, cu drag

Rugă
Iubita mea, comoară scumpă
Şi de-am avut o mică ceartă,
Greşeala mea o recunosc;
Tu fii miloasă şi mă iartă

Că nu e nimeni făcut
Deloc, deloc să nu greşească
Fatal greşeala e legată
De firea noastră omenească

E bine, orice-am fi-ndurat
Uitării toate să le dăm...
Aşa stă scris în "Tatăl nostru"
Să ni se ierte, cum iertăm...

Mă iartă, deci, şi îmi mai scrie
Mi-e sufletul cernit, pustiu
Dar nu uita ca în scrisoare
Să aminteşti când să mai viu
  • G. Crăciunescu